Aprobarea regulamentului de pasunat pe pasunile apartinand comunei Obreja
Pe scurt
Se aprobă regulamentul pentru organizarea pășunatului în comuna Obreja, care stabilește cum trebuie să fie înregistrate animalele la registrele agricole și cum se efectuează pășunatul în mod organizat, pentru a evita pășunatul clandestin. Pentru locuitori înseamnă că pășunile vor fi utilizate rațional, cu număr corespunzător de animale și programe de pășunat, iar eventualele restricții pot afecta numărul de animale pe care le pot întreține și perioadele de pășunare, în funcție de producția furajelor și capacitatea pășunii. În practică, se urmărește maximizarea producției de furaje fără a dăuna biodiversității, prin respectarea ciclurilor de pășunat, a necesarului nutrițional și a calității furajelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 34 din 2025 a Consiliului Local Obreja
Titlu oficial
HCL NR. 34 DIN 30.04.2025 PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI DE PASUNAT PE PASUNILE APARTINAND COMUNEI OBREJA
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea păşunatului
pe pasunile apartinând comunei Obreja
Art.
Prevederile prezentului Regulament stabilesc drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de animale
privind regimul de păşunat.
Regulamentul stabileşte obligaţiile deţinătorilor de animale, persoane fizice şi juridice privind
înregistrarea animalelor deţinute în gospodărie la registrul agricol si Registrul National al
Exploatatiilor — RNE.
Art.2
Păşunatul se execută sub formă organizată, orice altă formă de păşunat considerându-se
păşunat clandestin.
Art.3
În scopul asigurării unui păşunat raţional pe tot parcursul anului, se va ţine cont de capacitatea
de păşunat, ciclu de păşunat, încărcătura optimă.
Capacitatea de păşunat se referă la populaţia maximă pe care o pajişte o poate susţine pe
termen nelimitat; numărul de animale care pot fi hrănite pe întreg sezonul de păşunat de pe un
hectar de pajişte la care se cunoaşte producţia de furaje disponibilă.
Ciclu de păşunat se referă la numărul de zile în care animalele păşunează efectiv pe o suprafaţă
de pajişte, precum şi timpul scurs de la scoaterea animalelor de pe teren şi până la introducerea
lor la păşunat pe aceeaşi suprafaţă.
Încărcătura optimă se referă la numărul de UVM/hectar (unitate vită mare) calculat în funcţie
de producţia vegetală şi cerinţele nutriţionale ale animalelor fără a produce daune compoziţiei
floristice şi faunei sălbatice.
Art.4
Trebuie să se ţină cont de preferinţele alimentare înnăscute sau dobândite ale animalelor pentru
consumul selectiv al plantelor în funcţie de conţinutul în substanțe nutritive, arome, toxine, etc.
Păşunatul excesiv sau suprapășunatul trebuie evitat deoarece acesta conduce la reducerea
utilității, productivităţii şi biodiversităţii pajiştilor.
Art.5
Pentru o utilizare optimă, durabilă a pajiştilor managementul păşunatului se face:
- un număr suficient de animale care să utilizeze pe deplin masa verde disponibilă cu
asigurarea cerinţelor nutriţionale ale alimentelor,
- prin organizarea păşunatului continuu sau pe tarlale,
- prin respectarea timpului de începere al pășunatului,
- furaje de calitate inferioară şi cantitate redusă,
- înlocuirea plantelor furajere cu valoare nutritivă mare cu specii mai puţin valoroase,
- apariţia şi creşterea golurilor în zonele de păşunat preferate,
- îmbogățirea focalizată cu fertilizanţi prin eliminarea dejecţiilor de către animale,
- introducerea de alte specii de plante care nu cresc în mod tradiţional în zonă provenite de la
furajarea suplimentară cu fân sau alte seminţe,
- distrugerea vegetației şi a texturii solului prin călcarea de către animale şi prin transportul de
furaje suplimentare.
Art.9
Numărul de animale (UVM/ha) trebuie să fie suficient pentru a asigura utilizarea maximă a
producţiei de masă verde, menţinând în acelaşi timp sustenabilitatea pe termen lung a pajiştii.
Utilizatorul înregistrează în registrul exploataţiei suprafaţa totală de pajişti permanente şi
numărul mediu anual de UVM menţinut în exploataţie pentru a calcula densitatea pe unitatea
de suprafaţă a animalelor.
Pentru determinarea producţiei se foloseşte metoda directă a cosirilor repetate.
Art.10
Necesarul zilnic pentru 1 UVM este de 65 kg de masă verde echivalentul a 13 kg substanţă
uscată.
Durata de păşunat este de minim 90 zile în etajul subalpin şi alpin.
Art.1l
Pentru o utilizare rațională pajiştile se împart în unităţi de exploatare care la rândul lor se
împart în tarlale.
Unitatea de exploatare reprezintă o suprafaţă de pajişte care asigură necesarul de masă verde
pentru o grupă de animale pe întregul sezon de pășunat.
Art.12
Stabilirea numărului de tarlale este necesară pentru a controla densitatea animalelor şi pentru a
lăsa timp suficient refacerii complete a vegetației până la următorul păşunat.
Art.13
Mărimea tarlalei depinde de producţia disponibilă de masă verde/hectar de tarla, necesarul de
furaje al animalelor şi de numărul de zile de păşunat.
După determinarea numărului de tarlale se ajustează numărul de zile de păşunat pentru a
permite o durată optimă de refacere în funcţie de viteza de creştere a vegetației.
La începutul sezonului de păşunat când creşterea vegetaţici este rapidă sunt necesare cel puţin
20 de zile de odihnă iar în ciclurile următoare sau în perioada de secetă sunt necesare cel puţin
30 de zile de odihnă.
Durata de refacere a vegetației după păşunat se stabileşte în funcţie de specia dominantă de
plante valoroase, sol, precipitaţii, temperatură, condiţii de secetă, etc.
Art.14
Pentru a evita degradarea pajiştilor permanente se respectă următoarele reguli:
- menţinerea densităţii optime a animalelor stabilite pe baza producţiei vegetale,
- sănu fie insolvabil, in stare de faliment sau lichidare
- Ssănu aibă restante de plată la impozite, taxe locale şi alte contributii legale la
bugetul local
- Să aibă sediul social pe teritoriul administrativ al comunei Obreja(crescatori de
animale din cadrul colectivităţii locale) si să aibă animalele înscrise în Registrul
agricol al com.Obreja cel târziu cu data de 31 decembrie al anului anterior celui
în care se solicită atribuirea directă
- Să facă dovada detinerii unui nr. suficient de animale pentru a asigura încărcătura
minima de 0,3UVM/ha
- animalele trebuie să fie înregistrate în RNE
Art. 21
Condiţii privind ofertantii persoane fizice
- să aibă domiciliul sau resedinta pe raza comunei Obreja, crescători de animale din
cadrul colectivitatii locale
- să nu aibă restante de plată la impozite, taxe locale şi alte contributii legale la bugetul
local
- să facă dovada detinerii unui nr. suficient de animale pentru a asigura încărcătura
minima de 0,3UVM/ha
- animalele trebuie sa fie înregistrate in RNE
- sa aibă animalele înscrise în Regisitrul agricol al comunei Obreja cel târziu cu data de
31 decembrie al anului anterior celui în care se solicită atribuirea directă
Art, 22
Cererile pentru atribuire vor fi însoțite de următoarele documente:
- Copie C.I. sau CUI a persoanelor fizice sau juridice având animale înscrise în
Registrul Naţional al Exploataţilor (crescători de animale din cadrul colectivităţii
locale )
- dovada deţinerii în proprietate a numărului minim de animale necesar în vederea
asigurării încărcăturii minime Unitate Vită Mare (UVM), precum şi a faptului că
figurează cu animale în Registrul Agricol al comunei Obreja cel târziu cu data
de 31 decembrie al anului anterior celui în care se solicită atribuirea directă;
- Statut, contract de societate, după caz, Certificatul de înmatriculare în Registrul
Comerţului;
- dovada înregistrării în Registrul Naţional al Exploataţilor;
- certificatul fiscal din care să rezulte că solicitantul nu are datorii față de bugetul
local.
Art, 23
Cererile vor fi depuse de solicitanți personal sau prin împuterniciţii lor, situaţie în care
acestia din urmă vor depune si delegaţia de reprezentare sau procură notarială.
Art. 30
Documente care însoțesc cererea:
A) persoane fizice:
- act identitate -copie
- certificat de atestare fiscală privind plata la zi a impozitelor si taxelor locale
- document eliberat de medicul veterinar din care să reiasă că animalele sunt
înscrise în RNE;
- Adeverinţă eliberată de medicul veterinar cu efectivul de animale şi crotaliile
acestora;
- Adeverinta eliberata de Primaria comunei Obreja din care să rezulte ca animalele
sunt înscrise în registrul agricol la Primăria Obreja cel târziu cu data de 31
decembrie al anului anterior celui în care se solicită atribuirea directă şi asigura
încărcătura minimă UVM necesară pentru închirierea pășunilor.
B) persoane juridice
- certificat de înregistrare fiscala — în copie
- certificat constator emis de ORC Caraş-Severin, valabil la data depunerii cererii, in
copie
- certificat de atestare fiscală privind plata la zi a impozitelor si taxelor locale
- document eliberat de medicul veterinar din care să reiasă că animalele sunt înscrise
în RNE;
- Adeverinţă eliberată de medicul veterinar cu efectivul de animale şi crotaliile acestora
- Adeverinta eliberata de Primaria comunei Obreja din care să rezulte ca animalele sunt
înscrise în registrul agricol la Primăria Obreja cel târziu cu data de 31 decembrie al
anului anterior celui în care se solicită atribuirea directă și asigura încărcătura minimă
UVM necesară pentru închirierea păşunilor.
Art. 31
Chiria anuala (nivelul minim al pretului de inchiriere) se stabileste prin diferenta dintre
valoarea ierbii disponibile pentru animale si valoarea totala a cheltuielilor cu
implementarea proiectului de amenajament pastoral, respectiv investitii/materiale si
lucrari anuale prevazute in acesta, cu respectarea prevedrilor legale; valoarea ierbii
disponibile pentru animale reprezinta produsul dintre productia anuala disponibila de
iarba si pretul mediu al ierbii stabilit, in conditiile legii, prin hotararile consiliilor
judetene ) şi ţine cont atât de interesele administraţiei locale în calitate de proprietar,
privind asigurarea de resurse financiare necesare desfășurării activităţilor specifice, dar
şi a cheltuielilor impuse chiriasului prin prevederile contractuale şi a obligaţiilor impuse
Este interzisă utilizarea la paza turmei a câinilor cu potenţial agresiv ridicat conform legislaţiei
în vigoare, a câinilor din rase de vânătoare.
Orice responsabilitate pentru acţiunile agresive nejustificate ale câinilor ciobăneşti revine
ciobanului care însoţeşte turma, care are obligaţia de a chema câinii ori de câte ori se
îndepărtează prea mult de turmă cu excepţia cazurilor în care protejează turma.
Art.38
Proprietari/Responsabilii de turme au următoarele obligaţii:
- să încheie contract de păşunat cu deţinătorii păşunilor,
- să respecte prevederile referitoare la sezonul de păşunat şi amplasament,
- să răspundă pentru pagubele produse de animalele lăsate în grija lor,
- să răspundă pentru integritatea şi sănătatea animalelor lăsate în grija lor,
- să deţină certificat de sănătate pentru efectivele de animale pe care le păşunează,
- să efectueze lucrări de îmbunătăţire pe trupurile de păşune primite în administrare, cu
respectarea condiţiilor de agro-mediu, după cum urmează:
O] curățirea de buruieni
DI nivelarea muşuroaielor
LI strângerea resturilor vegetale şi a pietrelor.
Art.39
În conformitate cu prevederile OUG nr.34/2013 privind organizarea, administrarea si
exploatarea pajiştilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar
nr. 18/1991, pe pajişti se pot amplasa:
- construcţii care deservesc activităţi agricole sau pot fi îmbunătăţite cele deja existente,
- adăposturi pentru animale, anexe pentru mulsul sau tunsul animalelor, pentru depozitarea
furajelor,
- surse de apă potabilă.
Art.40
Responsabilitatea pentru respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu revine exclusiv
utilizatorilor care deţin contractele de concesiune sau închiriere a pajiştilor. De asemenea paza
pajiştilor se asigură de către utilizatori.
Art.41
Utilizatorii de pajişti sunt obligaţi să permită accesul personalului împuternicit pentru controlul
respectării regimului pastoral sau a normelor tehnice specifice după caz, după înştiinţarea
prealabilă a acestora.
Art. 42
Pentru prevenirea păşunatului timpuriu se vor efectua controale pe păşuni de către echipe
formate din reprezentanţi ai primăriei.
Art.43
Prezentul Regulament poate fi modificat prin hotărâre a Consiliului Local al comunei Obreja.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.