7 iulie 2025

HCL 57/2025 Noșlac adoptată

Se aprobă devizul general modificat pentru obiectivul de investiție „Renovarea energetică moderată a clădirilor publice din comuna Noșlac – DISPENSAR VETERINAR NOȘLAC”, conform prevederilor legale privind achizițiile…

Pe scurt

Se aprobă devizul general modificat pentru obiectivul de investiție „Renovarea energetică moderată a clădirilor publice din comuna Noșlac – DISPENSAR VETERINAR NOȘLAC”, conform prevederilor legale privind achizițiile publice și finanțarea din fonduri nerambursabile. Asta înseamnă că bugetul și costurile proiectului pot fi actualizate pentru a reflecta prețuri noi, iar implementarea poate avansa în cadrul termenelor și condițiilor stabilite, cu respectarea regulilor de finanțare externe și a monitorizării jaloanelor din Planul național de redresare și reziliență. Pentru localnici, impactul poate însemna eventuale etape de execuție, eventual schimbări de costuri și termene de realizare, dar proiectul se referă exclusiv la modernizarea energetică a dispensarului veterinar.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 57 din 2025 a Consiliului Local Noșlac
Titlu oficial
HCL nr. 57 din 07.07.2025
Emitent
Consiliul Local Noșlac
Număr
57 / 2025
Data
7 iulie 2025
Localitate
Noșlac, județul Alba
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL ALBA COMUNA NOSLAC CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI NOSLAC Noslac, nr. 78, comuna Noslac , judetul Alba, tel./fax: 0258/889101, primarianoslac (4 yahoo.com HOTĂRÂREA NR. 37 Din 07.07.2025 Privind aprobarea devizului general modificat conform art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru obiectivul de investiţie "Renovarea energetică moderată a clădirilor publice din comuna Noșlac — DISPENSAR VETERINAR NOȘLAC” Consiliul local al comunei Noșlac, județul Alba, întrunit în ședință publică extraordinară; Luând în dezbatere: - Proiectul de hotărâre nr. 57/03.07.2025 iniţiat de Primarul comunei Noşlac, dl. Zilahi Florin Claudiu: Având în vedere: - Reteratul de aprobare nr. 3302/03.07.2025, întocmit de iniţiatorul proiectului de hotărâre. primarul comunei Noșlac. dl. Zilahi Florin Claudiu: - raportul de specialitate nr. 3303/03.07.2025 elaborat de personalul din cadrul compartimentului financiar-contabilitate, privind aprobarea devizului general modificat la obiectivul de investiție susmenționat; - avizul cu caracter consultativ al comisiei de specialitate pe domenii de activitate nr. | din cadrul Consiliului local al comunei Noșlac, inregistrat sub nr. 79/07.07.2025; În conformitate cu prevederile: - art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; - OUG nr. 64/2022 privind ajustarea preturilor si a valorii devizelor generale in cadrul proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile - OG nr. 26/2024 privind reglementarea unor masuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate Romaniei prin Mecanismul de redresare si rezilienta. inclusiv reglementari necesare pentru indeplinirea jaloanelor si tintelor din cadrul Planului national de redresare si rezilienta al Romaniei; - Ordinul nr. 141/2017 aprobarea Metodologiei de selectie si modului de interactiune a autoritatilor! entitatilor contractante cu Agentia Nationala pentru Achizitii Publice in legatura cu intentia de modificare a contractelor/acordurilor-cadru de achizitie publica. respective a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale, in conditiile prevazute la art. 221 alin. (1) lit. €) din Legea nr. 98/2016 si la art. 238 din Legea nr. 99/2016: - art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale, cu moditicările și completările ulterioare; Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. cu modificările şi completările alţeţi oare În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) şi 2) şi art. 196 alin. (1) lic 2) „din Ordot lofiai de urgenţă a Guvernului nr. 57/2010 privind codul administrativ. cu modificări! fi m ) HOTĂRĂȘTE Art, 1 (1) Se aprobă devizul general modificat conform art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obiectivul de investiție "Renovarea energetică moderată a clădirilor publice din comuna Noşlac DISPENSAR VETERINAR NOȘLAC”. finanţat în cadrul PNRR. Componenta 10 — Fondul local, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Centralizatorul lucrărilor eligibile şi neeligibile pentru obiectivul sus-menţionat se constituie în anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Cu îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Comunei Noșlac, județul Alba, dl. Zilahi Florin Claudiu. Art. 3 Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Alba, în condiţiile și în termenele prevăzute de Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrative. cu modificările şi completările ulterioare Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului Judeţul Alba. Primarului comunei Noșlac. compartimentului financiar-contabilitate din aparatul de specialitate al primarului comunei Noşlac. Publicitatea hotărârii se va asigura prin afișare la sediul Primăriei şi publicare pe pagina de internet www.primarianoslac.ro. CONTRASEMNEAZĂ, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ. SECRETAR GENERAL, CADAR DANIEL ILEA Melinda Imola VOTURI Pentru | Impotriva (2) Abțineri [9) | Numărul total al consilierilor este 11. Numarul de consilieri prezenti este ) Anexa nr. 1 la HCL nr. 57/07.07. DEVIZ GENERA ul obicetivului de investiţie : "Renovarea enerhetica modera clădirilor publice din comuna NOSLAC - DISPENSAR VETERINAR NOSLAC” Valoare ( inclusiv LN.) Ne. Denumirea capitolelor și a subeapitolelor i ASeRElRIICIE „Vlas TVA Valoare cu TVA (fără L.A.) LEL LEI LEI ] 2 3 Ei 5 Capitolul | 1.1 Obţinerea terenului 0.00, 0.00) 0.00] 1.2 _| Amenajarea terenului 0.00) 0.00) 0.00] 1.3 0.00 0.00 0.00 1.4__|Cheltu pentru relocarea/protecția utilităţilor 61345.16 11.635.20) 72.998.306] LOLA CAPITOL 61343.16 11.655.20 72.998.360, Capitolul 2 2 (Cheltuieli pentru asizurarea utilităţilor necesare 0.00 0.00 0.00 ubiectiv ului LOLAL CAPITOL 2 0.00 0.00 0.00) Capitolul 3 3.1 __|Studii 0.00 0.00 0.00] 32 Documentaţii-suport si cheltuieli pentru obținerea de 0.00) 0.00 0.00! avize. acorduri şi autorizaţii 3.3__|Expertizare tehnică 0.00) 0.00) 0.00) 3.4 Certificarea performantei energi si auditul energetic 3.000,00 370.00) 3.570,00) ul clădirilor 3.5 Proiectare 000.00 14725.00) 99.725,00) 35 1_[Iemă de pronectare 00 0.00 0.00) 35.2 [Studiu de pretezabilitate 000 0.00) 0.00) ga |Stushiusde fezabilitate documentare «le avizare a lucrărilor de 33 300.00) 6175.00 38 675.00] intervenţia şi deviz general 33 |Doeumentațiile tehnice necesare în vederea obținerii 3.500,00] 000! 3.500,00 uizelur acordurilor into zațui lor aq |Verlicarea tehnică de calitate a DTAC, proiectului tehnic șia 4.000.00| 0,00) 5.000.00 detaliilor de execu 3.5 n__|Proteet tehnic şi detalii de execulie 15.DU0.00) 4.550.00] 33550.00] 3.6__|Organizarea procedurilor de achiziţie 10000.00) D000 10.000.00 3.7__|Consultanţă 15.00.00) 0.00) 15.000.00) 3.8 tehnică 0.00) 1900.00) 1900.00) 3.5.1_|Nsitenta tehnica din partea proiectantului 10.000.00 1.900.00! 11.900.000] 3.5.2 Dirigentie santier, 0.00) 0.00 0.00] 3.3.2.1 |Diripentie santier eligibil 0.00 0.00) 0.00] 3.5.2.2 |Dirigentie santier neeliibil 10.00.00) 0.00) 10.00.00, LOLAL CAPILOL. 3 113.000.00 17.195.000 130.195.00 Capitolul 4 4.1 |Construcții si instalaţii 67.383. 425 167.69 41_1_|Eligibil 39 613.97 373 371.70) TI ea 8 209.95 51.795.99) +42 nente tehnologice și funcţionale $ 266.65 1.370.607 9837.35 EP 0.00) 0.00 0.00) 4 2 2_|Neclimihil N 2660.68 1.570,67) 49 837.38) 43 i ce şi funcţionale care 146.100.00| 27759.00) 173.859.00| necesită montaj 431| lizibil IBla.0s 307.05) 1923.10) 3.3.2_|Neelisubil 1-44 483.95) 27451.95) 171.935.90] 4.3 1 tilaje, echipamente tehnologice si funcţionale care nu 0.00! 0.00! 0.00) necesită montaj şi echipamente de transport 31 |Elbul 0.00) 4.00) 0.00] 34 2 |Nectiguhul DO 0.00) 0.00) 4. Dotări 0.00 0.00 0.00] RE BI LIFT) 0.00) 0.00) 0.00 $ 2 _|nechigitul DA)) AT) 0.00] 3.6__|Netive necorporale 0-0 0.00 TD.00) 36 |_|ilgibil 000 DA) 0.00] 1 2_|Ncelgihil e 0.00 TO) 0.00) LOLA CAPITOL 4 si LA L:630.34 97.213.539 605.8604.04 Capitol Bă] zare de santier /, 1005.68 6.317.50) su Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de 1.00$.68I 6 317.50 SUNE | 3 | 2_|Cheltuunehi conese orzanizării santierul | 0.00) 0.00) 2025 Defalcarea pe surse de finantare buget local buget local huget local buget locul huge local buzei local hugei loc buset local buget local buget locul buzei local buget de stut buzei local huget local buget de stat buget luca 4 local buget de stat buget de stat b 1 local buzet de stat buze local Zet de stat get locul buzei de stat 1 local et de stat uet local set le stat 1 locul buzet de stat buget local 5.2 __|Comisioane, taxe, cote. costul creditului Ț ( IS a st Ț ( ( 1 Sociale a ( CS ] [L! 260.2 5.3 Cheltuieli diverse si neprevăzute > 850.0 7 85 5.4 [Cheltuieli pentru informare și publicitate X 0.0 00] LOLAL CAPITOL 3 31.329.30 3.858.608 35.187.98 Capitolul 0 E Zr Z003 | 6.1 [Presătirea personalului de exploatare x 0.0 6.2__|Probe tehnologice şi teste k 0.0 LOLA CAPITOL 6 0.00 0.00 0.00 TOTAL GENERAL 737.322.90 129.922.47 807.245.37 Din care C+M (1.2+1.3%1..44+2+4.1+4.2+5.1.1) 432.202.42 82.118.47 314.320.89 Fara tra Iva Lotal TOTAL GENERAL 737.32291 129.922.47 8607.245.385 Eligibil ba ____402.873.78 76.546.02 479.419,50 Nee _ 334.449.13 53.376.45 387.925.58 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢA, C SECRETAR GENERAL, ILEA MELINDA IMOLA loo'00oo. loc 0 oo 000 0: Le anmava ap epeonad ad 1 00/0000! lo0'0 00'000'04 raued uip paza eauasisv, Lat zi 00'000:02 oooot no'000 oi PAI EREI a lo0'o 00 00 0 orase mpa no'000 st 0000044 l00 0 imusaaun ap manage nnuad paoud 3p inuamuabevep, 4 [5 [00'000 54 po'000's+ loo'0 IT; [7 loo'o000'oi 00'000 04 * ez o0'000 st 000 loo'a00's [oo ocs aanoaxa ap Joimap UV VON e A sa A i |oo'oosz S 00.0 opinpraze soare . loa'oos-ze oo 0 lno'00s 26 jprauab ap ani linii lon'o 0 nn a mpa ap run 000 00.0 ap . 00'000'sa [00 005 4 st si 09'000 c ali 000 Li i no'0 000 lno'o ct ci noro 000 lo0'0 ze u mpepatu e dnce in ud pocteai u 3531 90 pri, Li loa'0 0o'0 joo'0 pus ic e] lo0'000 cei lo0'00s-st PR exsuyay ejuaisise 15 axesatoud nnuad arm uau)) Li i PERI msn ap mmnasaanqol 2 și asesa3au sopeun easesnbise nad maina) PE core sopran enache re2080 nud menu) ei pen ass tă minune , e „diane dida DE) nnuasay easefeuanue 15 eauaiqo numuad janwau)) + 4 av'eeria laice ue 4 1014 s [i 2 D D [i CEI [TEI 1etoL sunaţatţ3 ap 1oţațonde> eaimunuaQ eee să VAL ee) OLEA aqi5uaau Ss ajiqi649 40piies2n| |nsogezijeua9 DV1SON IVNIUaLaA UVSNIdSIO - DVISON EUNUI02 Up 8941qnd J0jHiipe2 E eJeJ3potu e9auious ea/eAcu3y S207'720'20/4S '1u 19H El Z '1u exauv . a WNSNOI 30 3019 13 V IV ZINANA zel [ii caii add pliată 20 IN1NH34SIS VraIZIVANI 20 ININWALSIS, Al A elita zu dâvec z IONII Yd4OTIANY YZYINHO+ 38% HONU dai Ad] 1. Je NEA aul Zi ai 2000). 3LIZIVONIIN ANNMOD sur! “ zz'16v'6e oo lz'26w'6e WLVaS 141Y 30 LIZIVONI NUL VaS Vzvauiwr1aa| 29 MQVII Vd4OTIANY VZVINHOA IV) PETE NEVE la i-z00âl IMMOSANS HOL IM 3] Li „i vacă sai ap Y UZIVONIIN IOSANSNOS 31534 IN1NISMr LUAU SINCAI 6 i 000 mvs 2%] suie sei ca ag gta VVANSVASAO NULE LIZVINVAVZTIN| 3453 VIS39V ANVI) ININIOSANS MOL M43d V'LIZIVONIIN 10SANSNOS 34S3d 4040-38 ANC MINEI MIMICA (EA 2000 0o'0 ooo AN 3153 ina ver n ENE TINE 270 TIE PI HILIVd VI HONLVLIAILDV 34 VNIUS3Q| 1» + no'o ov'o 00'0 NiyaS ALNZVARId INNS IMIOVII VIM 930| Nic IAYVD NI MN7VD NI NOSANS 31S ci Enfâtte Îmi z000l A Li ' e 0ov'o [ Li HOLIAVAVA V VIIMAIL VIMVOZI AS NNONI cvuri 000 000 000 N INV IOZIOWHIL IIHYIAWYL NI HOINDOIY| NYSAS HOTINVOI DIA VARIOIHONI [E 4 2000) VaMOIMIANSI sa t 000 000 ÎNWINNOAH Id O Meet e Ma SN YUNSVIU NI SALL MIL e 24] ZA 33400304 li ZA 200 ILIZIVINIAN 0 ui 5 jul oc 00.0. AN7V3 N 3LNVdRIVS vaennsd3M IS WND Ia Iti N 8 UB ai [7 21 000 = - Ta NILS IN%0 Azire Ei uz 4800! DOO uz ao Si ati a AXON că 3642 VCAZIOIRA A Ze 20001 uz 000 loo'0 zum o VINdO 3Ltivd| zur « li căt ăi VAL DO | R IUZIFONI ANII NSNI DYS ALIZIVINIIN Ir LA i 1469 li TLV (IRIS 15 SII 0150 AO jocui VIVO XNWWHO-A3d NI YINNOZIONAIL CICI, : vooaczz (aa) NAN 02 AH0VID NI ININSIIDV 34 0334 13139 Y ASNTANI IUN3ISICA FavONIL ră i iti SGAHUCI CIILLI 1 208GL 00'0 oo o 9 LeailA al vre . i Li d dt it IZA 2000), c6'ar ns le6'var 05 WAIOVID V VdOTIANV 30 HOTILNIA II) var A NMBNIZE 200 LAS 236 Ai 011-200). 9z'cgz ase ko'azs cv 22 asa cae Ieţeysin +5 MI2NUIISV0) Le ze erori us asiouz sei er'cze sac ezeq ap eiysonu nuad januau) i w a Odai 0000 o 00000 0. geme ap asalt) 000 nn 00 PIAN 10134 YI II NAOIL MA DEI RE Tae AMYNOYVAI 15 IAVLII102 30 INNA SIS| Y ALL DIAS NISA 10 73AIN 1 30 IMAOIU MA) 3 zuv'sci 000 [Po 205 64 HDTV 3MYLI NOI 20 NIN SIS viva 3] NSPIONI YINVAHVSVSWIIL di INNSHIAOT! VIN SNODAVIMV a 38 le 21 2000) PS ie cae MOI NL DNA Sal VI vea] HOTI M4M WMYNIWIIA 14095 Ni all 93.0] DC ACTIONA iti LA A DO MAY 19] zur] N VDIL30H3NI VANVZILNINAI VI NANO PENE PAPE MTD L bs'zi ve 6is'170 Boz NOVI v 304 3943N3 131NNYWHO44 3) amr VINILSIND YI AINEIHLNOI) HO aaa 03A did Pa VNO VANOIVD 30 AOTIMVOL IAN * NUSAĂ BOIRIVOIULMIA VRUNDOINI (eS WASHă NN 339 MI IN2V9 Ni Vaz SNI [5 p 2000) az e lao ţ HOIMZANI INN! sir) NIVATIVD VIUVANOISY NIL N3d VDINVOINII INVUUNZA NYSNS PIVZILVWNI IA HOTINIL SIS V IUVZINM3DOW BV LIV 0/0 DV 1 SII aaa ln zabal oaze 000 ez e 2 MVALNIDOAMA 30LIONOLOI DOS) vio Ned NO NIFIVISNI IILD313 NVS 30534 pozei AICI AAVOLV LD NI MLVILSNI PUII MOHINI 30 FIIVMIMIOIU IGHNS CM ZT NUI 1033 NI I8VLH3WI 19 20 3bvziva 0395 30) uvouei Ni dl til) ti ati n id OMAN 30 cel POI . Ș FNEVHINIOIH HOTISHNS VIMVZIUL N NIHdOHd| AO MARI ae) sola WDSNOD NHINIe IMN NVSAS IMM 9313) 1NOH ANI Y INIDNOOHA 30 IALVNHIL 1 MONO iaca cani e:200al YI MXISONHIL dy N] pere IL INI 00 IMI NO IDINAIL HOL was! 000 oo 0 HE 0493 IS IDINOZ 10HLNODI Y 2207 NSNIIM ANSNOD 20 VAI9 dy 1 37 1%IMI DNS INNUNIOY 9 IUL NBI 4 St 300 rule es BANC ZIBA ACI A 0 a ai Le 000 0071 3M4NI VAN DIN] cae) 30 NSNNANI INNSNOZD 40 VOI Vad 15 az 10] PAL M3et DMI ININLMI0Y % Al NBISIO 30) po'0 000 00:a VALOIS 1SNI aINDO IV vei d3a ră 1 NOu| 3MYO0LI3ANDIO MUN IA 3400 NI 30iZIoMi 30) LADA DIA UCEEIU II le Z 20030l 1NISOJ MAIL SNANOA V7VIZUN 3 zu 0 VILE LSNI MUN SATI! ZOD 1NI ADA] oo'o oo wo NOTNSINI MEIONQAIA 79 18 INN N avon 12316349 1Nd09$ NI INNSHOD 30 3012) Viet AMVZINANA 30 W31SIS NOM/ Ia Pe 20:00 IS DORM sata e stia e e o IWH31 1N30Y 30 15 IM AONHIOMIIA| vea W43DN0IN 1Nd0I8 NI VI3ASI2% % MINI Ar Ie VIMNNOZI PISANIA MAIL Dă IOSUNS 1153 1NA5NY'1d (5 0A0IYA 40 INLINE 30017) DI INNANIOV 30 PB LS) 30 Iul Dea SH EEE E PATEU Oi los sos-ac oo DANI IERI FREE T E UNPR TIE VE VIEI oo oo 0 U ID inupa ns axei 3403 muimoreauo: 00 0 same s MeTupbiO are m00 MN Za mot s Du) 4 + 0 2402 CNO IL O, HMINYS 30 30! OH Lit oo'o 000 4 + AL N a MIE ans pa nos sacre ap arezun6i) (a oc'szeie oo'0 Mannipaţ> ay! zu PEPIN: 000 (E) co vi MEDION Dra lo'o 090 Joc 0 "mina ai 00 oo 00 wodsuei ap auimuedua is lepsa rasa] ăi ii ial il di lia i il size ZIZIVINI 30 IMN SIS) GE Za 9 VOL 200 LV au 30 tin) let 60000 [on 000.05 no con 00 1 Sr] L i eez 0. în asi 00 LII Hu 1 con > : 00 0 e no VINIA e 3 . LE PETRE CETE RE E VIE TEE TAI o 000 Lai tensor ipsa dani] UE UGO tă ab i aiaiugidu aa „alta, An roz no 0 wie di pei i Aiud 000, 13 e 101 342, 2404 d vo | [00 0 NLAIA jura srui le cut sat | Do IDYLIOA vi [i i AUC Sti Li si Sal 2 ze 7 IFN (VINOW În! ci EA po caz a nevoi e anifioțan pauedupa_atopin leo (DI nn 0 areamues meyensta [2 gi ODO [i 000 000 392130 ML 4 SM li ai co0ol (] JO. sea 000 IRI) Lee St [Et £000l . 319NOISNAWIOBN UHM IA IL 93 d o aaa ev oo po var re HOTINDRD VIBINDOINI ORDA 3% AA CIOVBL Aaa Last aai Li 24 D00l boz CI oc SIA 4 ooo 000 D FILNIAHILNI 30 ITINOZ NI ao XE Va d-aia 242200 MANOVI2 VLYLIDNOIL DNN3 V2V3I D349 zi oo'0 lono IS 3H30M4d530 30 102 35 35%) 30 CACIULA 23 se datat, A LNIAAIINI 30 HO MYAINII [i $32% Y30V NOW IA] no'0 no E STETIEI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarianoslac.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala