Consiliul Local Noșlac aprobă rezultatele inventarierii bunurilor din domeniul public și privat al comunei, adică stabilește ce datorită statului/local este al comunei și ce aparține domeniului privat
Pe scurt
Consiliul Local Noșlac aprobă rezultatele inventarierii bunurilor din domeniul public și privat al comunei, adică stabilește ce datorită statului/local este al comunei și ce aparține domeniului privat. Practic, se confirmă ce bunuri există, conform procesului-verbal de inventariere, iar lista devine anexă la hotărâre; eventualele contestații se vor judeca potrivit legii. Pentru locuitori înseamnă clar: care bunuri și terenuri aparțin comunei, iar unele pot fi folosite sau afectate de decizii administrative, cu termene de contestare prevăzute în lege.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se însușesc rezultatele inventarierii bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al Comunei Noșlac, detaliate în procesul-verbal de inventariere generală care se constituie în anexa la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 15 din 2024 a Consiliului Local Noșlac
ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA COMUNA NOSLAC
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI NOSLAC
Noslac, nr. 78, comuna Noslac , județul Alba, tel./fax: 0258/889101, primarianoslac(â yahoo.com
HOTĂRÂREA Nr. 15 DIN 08.02.2024
Privind însuşirea rezultatelor inventarierii bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al
Comunei Noșlac
Consiliul local al comunei Noșlac, județul Alba, întrunit în şedinţa publică ordinară în data de
08.02.2024,
Luând în dezbatere:
Proiectul de hotărâre nr. 13/02.02.2024 iniţiat de Primarul comunei Noşlac, dl. Zilahi Florin Claudiu:
referatul de aprobare nr. 5$52/02.02.2024 elaborat de Primarul Comunei Noșlac, dl. Zilahi Florin Claudiu —
initiator al proiectului de hotărâre,
referatul de specialitate nr. $53/02.02.2024 elaborat de preşedintele comisiei de inventariere referitor la
propunerea de aprobare a Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al Comunei
Noșlac,
Dispoziţia primarului nr. 255/06.12.2023 privind numirea comisiilor de inventariere generală (şi casare) a
patrimoniului comunei Noșlac, precum şi
procesul verbal de inventariere generală nr. 6445/29.12.2023 al comisiei de inventariere a bunurilor din
patrimonial Comunei Noșlac;
avizul comisiei de specialitate nr. | din cadrul consiliului local Noșlac înregistrat cu nr. 16/07.02.2024 și
avizul comisiei de specialitate nr. 3, înregistrat cu nr. 17/07.02.2024 ;
În conformitate cu prevederile art. 354, art. 355 şi art. 357 din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, art. 7 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, art. $$3 alin. (1) din Codul civil, republicat, aprobat prin Legea nr. 287/2009, HG
nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc
domeniul public si privat al comunelor, al oraselor, al municipiilor si al judetelor;
În temeiul prevederilor art. 129, art. 136 şi art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind
codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art. 1 Se însușesc rezultatele inventarierii bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al
Comunei Noșlac, detaliate în procesul-verbal de inventariere generală care se constituie în anexa la
prezenta hotărâre.
Art. 2 Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al Comunei Noşlac va fi
Art. 3 Prezenta poate fi contestată în termenele și condiţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4 Indeplinirea prevederilor prezentei hotărâri i se încredințează Primarului comunei Noșlac,
precum şi comisiei de inventariere.
Secretarul general al comunei Noşlac va comunica hotărârea Instituţiei Prefectului jud. Alba,
Primarului comunei Noșlac, Compartimentului financiar-contabilitate, președintelui comisiei de
inventariere, viceprimarului com. Noșlac — responsabil de administrarea patrimoniului comunei Noșlac.
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR GENERAL,
ILEA MELINDA IMOLA
VOTURI Pentru -1l
Împotriva - 0
Abţineri - 0
Numărul total al consilierilor este 11. Numarul de consilieri prezenti este 11
j ANEXĂ la HCL MA. 15/08.02.202,
PRIMĂRIA COMUNEI NOȘLAC i
Nr. 6445 din 29.12.2023 PROBĂY
LA DATA DE
Noi, membrii ai comisiei de inventariere, am procedat la inventarierea patrimoniului
COMUNEI NOȘLAC la data de 11, 12, 13, 14, 18, 19, 20, si 29.12.2023, conform Dispozitiei
nr. 255/06.12.2023 emisa de Primarul comunei. În urma inventarierii am procedat la
intocmirea listelor de inventariere anexate.
În urma inventarierii s-au constatat următoarele:
DOMENIUL DOMENIUL TOTAL
PRIVAT PUBLIC PE CATEGORII
1.Primăria Noşlac Cat.a l-a 1.121.087,46 lei 25.504.939,85 lei 26,626.027,31 lei
Cat. a Il-a mijloace transpot (213.01) 635.678,37 lei 324,99 lei 636.003,36 lei
Cat. a Il-a tehnologice (213.02) 170.636,37 lei 199.281,71 lei
Cat.Ill-a 224.240,14 lei 232.754,58 lei
Obiecte de inv. 212.676,81 lei
2. Cămin Noșlac Cat.a l-a 0,00 lei
Cat.a II-a tehnologice 28.645,34 lei
Cat.a IIl-a 8.514,44 lei
Obiecte de inv. 110.548,05 lei
3. Cămin Copand cat. a l-a 0,00 lei
Obiecte de inv 12.099,65 lei
4. Cămin Stâna de Mureş Cat. a l-a 0,00 lei
Obiecte de inv. 11.177,16 lei
5 Cămin Găbud Obiecte de inv. 22.727,56 lei
6. Biblioteca Obiecte de inv. 6.535,59 lei
7 Terenuri 1.424.400,00 lei 2.475.800,00lei 3.900.200,00 lei
8. Casierie 0,00 lei
9. Alte valori 722.82 lei
cont 3022 (benzina, motorina) 391,82 lei
cont 3028 alte mat.consum. 0,00 lei
cont 5321 timbre poştale 331,00 lei
10. Alte active (ct.208, 260,) 217.124,81 lei
11. Active in curs ct.231 2.021.096,62 lei
12. Disponibilități în trezorerie şi bănci
Din care
- Disponibil al bugetului local cont 521.03 1.587.059,83 lei
- Disponibil sume de mandat cont 552 7.778,00 lei
13. Creanţe fiscale cont 464 642.367,15 lei
14. Creanţe comerciale din care:
- clienți cont 411 0 lei
- debitori sub 1 an cont 4601 1.787,00 lei
- Creditor sub un an cont 462.01.9 7.814,00 lei
- Alte decontări cont 481,09 263.288,82 lei
15.Datorii - obligaţii fiscale din care:
- furnizori cont 401 17.929,08 lei
- Furnizori de active fixe sub un an 404.01 562.275,00 lei
- furnizori de active fixe cont 404.02 0,00 lei
- Datorii către bugete, contribuţii cont 431.02 32.068,00 lei
- Contribuţii asig. pentru asigurări soc., de sănătate 431.04 12.738,00 lei
- Contribuţie asiguratorie pentru muncă 431.06 2.885,00 lei
- Salariile angajaților cont 421 76.243,00 lei
- Reţineri din salarii cont 427.01 1.148,00 lei
- Impozit salarii cont 444 7.610,00 lei
- fondul bunurilor care alc.dom. public cont. 103 27.981.064,84 lei
- fonduri bunurilor care acătuiesc dom. Privat cont.104 1.424.400,00 lei
- rezerve din re evaluare cont. 105 144.448,89 lei
- rezultatul repotat cont 117 10.328.777,38 lei
- rezultatul patrimonial cont 121 4.302.671,48 lei
- amortizări cont.280 și 281 414.527,12 lei
- Obiecte de inv. TOTAL 375.764,82 lei
- Categorii TOTAL 27.694.066,95 lei
- Terenuri TOTAL 3.900.200,00 lei
În urma celor constatate, nu sunt diferenţe între faptic şi scriptic.
Propuneri de casare după cum urmează:
1.Primaria Noșlac - Obiecte de inventar 16.050,17 lei
2.Cămin Noșlac - Obiecte de inventar 1.907,57 lei
3.Cămin Copand - Obiecte de inventar 930,00 lei
4.Cămim Stâna de Mureş Obiec. de inventar 2.791,58 lei
Total 21.679,58 _lei
Rezultatele inventarierii vor fi consemnate în Registrul Inventar la data de 29.12.2022
până la data intocmirii situaţiilor financiare anuale ale unității.
Comisia de inventariere
1. Bleoca Anca Astrela - președinte
2.Gherman Maria - secretar
3.Radu Ancuţa Olivia - membru
SECRETAR GENERAL
ILEA MELINDA IMOLA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.