2 aprilie 2026

HCL 14/2026 Neaua adoptată

Se decide alegerea Președintelui de ședință al Consiliului Local Neaua pentru următoarele trei luni (mai–iulie 2026), iar persoana desemnată este consilierul local Daniel Brigitta-Emoke

Pe scurt

Se decide alegerea Președintelui de ședință al Consiliului Local Neaua pentru următoarele trei luni (mai–iulie 2026), iar persoana desemnată este consilierul local Daniel Brigitta-Emoke. Ea va conduce ședințele și hotărârea stabilește cine se ocupă de ducerea la îndeplinire și comunicarea actului către primar, consilierul ales și prefectul. Pentru locuitori înseamnă că, în această perioadă, o altă persoană are rol de organizare a întâlnirilor localului și de asigurare a cadrului formal al ședințelor; buget sau termene financiare nu sunt menționate în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se alege în funcţia de Președinte de ședință, consilierul local Daniel Brigitta - Emoke, care va conduce ședințele Consiliului Local Neaua, Judeţul Mureș în următoarele trei luni respectiv în lunile mai — iulie 2026

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 14 din 2026 a Consiliului Local Neaua
Emitent
Consiliul Local Neaua
Număr
14 / 2026
Data
2 aprilie 2026
Localitate
Neaua, județul Mureș
Stare
adoptată

Pe același subiect în Neaua

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ COMUNA NEAUA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 14 din data de 09. aprilie 2026 privind alegerea Președintelui de şedinţă Consiliul local al Comunei Neaua, întrunit în şedinţa ordinară de lucru din data de 09 aprrilie 2026; In temeiul prevederilor art. 123 alin. (|) şi alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului Comunei Neaua, doamna Csiszer Izabella, înregistrat la Registratura Generală a Primăriei Comunei Neaua sub nr. 733 din data de 02.04.2026; Luând în considerare Raportul Secretarului General al Comunei Neaua, înregistrat la Registratura Generală a Primăriei Comunei Neaua sub nr. 734 din data de 02.04.2026; Ținând cont de avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, activităţi economico financiare, activităţi social culturale, culte, al Comisiei pentru protecţie copii, muncă și protecție socială, protecţie mediu și turism, juridică și de disciplină, ordine și siguranță publică şi al Comisiei pentru învățămănt, sănătate și familie, amenajarea teritoriului şi urbanism, tineret și sport din cadrul Consiliului local Neaua; În baza dispoziţiilor Hotărârii cu nr. 48/2019 al Consiliului Local Neaua, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcţionare al Consiliului Local Neaua, aşa cum a fost modificat şi completat ulterior prin Hotărârea cu nr. 29/2020 al Consiliului Local Neaua; Analizând prevederile Hotărârii cu nr. 3 din data de 29 ianuarie 2026 al Consiliului Local Neaua, privind alegerea Preşedintelui de şedinţă; In temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 139 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, hotărăşte: Art.1. Se alege în funcţia de Președinte de ședință, consilierul local Daniel Brigitta - Emoke, care va conduce ședințele Consiliului Local Neaua, Judeţul Mureș în următoarele trei luni respectiv în lunile mai — iulie 2026. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează persoana menţionată la art.1. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului Comunei Neaua, Judeţul Mureș; - Doamnei consilier Daniel Brigitta -Emoke; - Prefectului Judeţului Mureș. Preşedinte de şedinţă Contrasemnează pentru legalitate | Secretar General al Comunei Neaua Csipan Laszlo Keresztes Gabor

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: neaua.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala