Se aprobă Lista terenurilor disponibile din domeniul privat al orașului Năvodari ce urmează să fie atribuite în baza Legii 15/2003 pentru tineri care vor să-și construiască o locuință proprie. Înseamnă pentru locuitori că se vor elibera loturi pe care tinerii le pot obține prin această facilitate, conform listei din anexa 1, iar Direcția Economică și alte compartimente vor gestiona comunicarea și avizarea procesului. Decizia stabilește ce terenuri sunt disponibile și cine trebuie să comunice hotărârea instituțiilor relevante.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba Situaţia terenurilor disponibile aflate in domeniul privat al Oraşului Năvodari, ce urmează a fi atribuite in baza Legii 15/2003, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL NAVODARI
HOTĂRÂRE NR. 246/30.09.2021
cu privire la aprobarea Situaţiei terenurilor disponibile ce urmează a fi
atribuite in baza Legii 15/2003
Consiliul Local Năvodari, întrunit in şedinţa ordinara din data de 30.09.2021 in conformitate
cu prevederile art. 133 alin. (1) si art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 137, art.
138 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
Luând in dezbatere:
Referatul de aprobare al Primarului Orasului Navodari, proiectul de hotarare initiat de catre
acesta, avizele comisiilor de specialitate;
Având in vedere prevederile:
- Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate
personala, republicata cu modificările si completările ulterioare;
- HG nr. 896/2003 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/2003;
- HCL Năvodari nr. 208/23.03.2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind cadrul,
modalitatea si criteriile de analiza si soluţionare a cererilor de atribuire a loturilor de teren in
conformitate cu prevederile Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei
locuințe proprietate personala, modificata prin HCL Năvodari nr. 422/22.12.2016;
- HCL Năvodari nr. 153/29.06.2021 modificata prin HCL Năvodari nr. 186/29.07.2021, cu privire la
retragerea dreptului de folosinţa pentru loturi de teren atribuite in baza Legii 15/2003;
- Referatul Direcţiei Administrarea Domeniului Public si Privat nr. 64823/21.09.2021;
Tinand seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru
elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
In temeiul prevederilor art. 5 lit. art. 84 alin. (1) si alin. (3), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c),
alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), alin. (4), alin. (5) lit. a), precum si art. 196 alin. (1) lit.
a) si art. 197 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
HOTĂRĂŞTE:
ARTICOLUL 1 -— Se aproba Situaţia terenurilor disponibile aflate in domeniul privat al
Oraşului Năvodari, ce urmează a fi atribuite in baza Legii 15/2003, conform anexei nr. 1 la prezenta
hotărâre.
ARTICOLUL 2 — Compartimentul Relatia cu Consiliul Local va comunica prezenta hotarare:
Institutiei Prefectului — Judetul Constanta, Primarului Orasului Navodari, Viceprimarului Orasului
Navodari, Directiei Economice, Biroului Juridic, Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat,
Comisiei de identificare si inventariere a terenurilor, pentru punerea in aplicare a dispoziţiilor Legii nr.
15/2003, Compartimentului Relatii Publice.
Hotararea a fost adoptata cu 18 voturi „PENTRU”, 0 voturi „IMPOTRIVA”, 0
„ABTINERI”, la sedinta fiind prezenti 18 consilieri din 18 consilieri in functie.
PREŞEDINIE DE ŞEDIN ŢĂ,
Consi
|
CONTBASEMNEAZA P PENTRU LEGALITATE,
Secretar General, TÎIRŞOAGĂ VIORICA
N
Anexa la HCL nr. 246/30.09.2021 cu privire la Situatia terenurilor disponibile ce
urmeaza a fi atribuite in baza Legii 15/2003
/
SITUATIA TERENURILOR
Nr. crt. Locatie (zona, strada) Numar lot | Suprafata (mp)
1 ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | _teren lot 23 400,00
2 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 39 356,00
3 ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 42 355,00
4 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 74 400,00
5 ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 75 400,00
6 _ | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 76 400,00
7 | ZONALOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 77 400,00
8 | ZONALOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 97 400,00
9 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_ teren lot 116 400,00
10 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 117 400,00
11 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | teren lot 121 400,00
12 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_ teren lot 127 400,00
13 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | teren lot 151 394,00
14 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | teren lot 153 395,00
15 __| ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 172 397,00
16 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | teren lot 187 400,00
17 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | teren lot 190 400,00
18 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | teren lot 205 398,00
19 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | teren lot 218 400,00
20 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA | teren lot 239 386,00
21 | ZONA LOTIZARE CARTIER MIDIA |_teren lot 250 400,00
22 |ZONA PENINSULA CALYPSO teren lot 17 381,00
23 |ZONA PENINSULA CALYPSO teren lot 18 381,00
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Consilier; CORNIA DORIN
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.