Hotărâre privind aprobarea participării Unității Administrativ Teritoriale - Comuna Naeni în calitate de asociat – membru fondator la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Investiții Teritoriale Integrate Ținutul Buzăului, Prahovei și Vrancei”
Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2021 a Consiliului Local Năeni
Comuna Naeni decide să devină membru fondator al unei asociații ITI numită “Ținutul Buzăului, Prahovei și Vrancei”, pentru a atrage și coordona investiții de infrastructură în zonă. În practică, această decizie înseamnă că banii și proiectele pot veni prin această asociație, iar comunitatea locală va lucra împreună cu alte UAT-uri din județ pentru implementarea lor. Zonele afectate sunt cele menționate în hotărâre: Naeni, Nehoiu, Pătârlagele, Tisău, Breaza, Pietroasele, Merei, Săhăteni, Vernești, Berca, Pârscov, Cozieni, Pănătău, Colți și altele din zonă, în cadrul programelor de investiții comune.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1. Se aprobă asocierea Comunei Naeni, în vederea constituirii ”Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară ITI Ținutul Buzăului, Prahovei și Vrancei”, cu
următoarele Unități administrativ teritoriale :
1
- Județul Buzău și următoarele Unități Administrativ Teritoriale: Orașul Nehoiu,
Orașul Pătârlagele, Comuna Tisău, Comuna Breaza, Comuna Pietroasele, Comuna Merei,
Comuna Săhăteni, Comuna Vernești, Comuna Berca, Comuna Pârscov, Comuna Cozieni,
Comuna Pănătău, Comuna Colți, Comuna Bozioru, Comuna Odăile, Comuna Cănești,
Comuna Scorțoasa, Comuna Beceni, Comuna Brăești, Comuna Chiliile, Comuna Vintilă Vodă,
Comuna Mănzălești, Comuna Lopătari, Comuna Bisoca, Comuna Valea Salciei, Comuna
Sărulești, Comuna Buda, Comuna Podgoria, Comuna Gura Teghii, Comuna Siriu, Comuna
Chiojdu, Comuna Cătina, Comuna Calvini, Comuna Cislău, Comuna Pardoși;
- Județul Prahova și următoarele Unități Administrativ Teritoriale: Orașul Urlați,
Orașul Boldești-Scăieni, Comuna Bucov, Comuna Valea Călugărească, Comuna Ceptura,
Comuna Gura Vadului, Comuna Lapoș, Comuna Sângeru, Comuna Starchiojd, Comuna
Bătrâni, Comuna Posești, Comuna Cărbunești, Comuna Ariceștii Zeletin, Comuna Șoimari,
Comuna Chiojdeanca, Comuna Tătaru, Comuna Jugureni, Comuna Călugăreni, Comuna Vadu
Săpat, Comuna Predeal-Sărari, Comuna Drajna, Comuna Surani, Comuna Salcia, Comuna
Fântânele, Comuna Plopu,
- Județul Vrancea și următoarele Unități Administrativ Teritoriale: Orașul
Mărășești, Orașul Panciu, Orașul Odobești, Comuna Țifești, Comuna Bolotești, Comuna
Jariștea, Comuna Vârteșcoiu, Comuna Cârligele, Comuna Cotești, Comuna Urechești,
Comuna Popești, Comuna Dumbrăveni, Comuna Bordești, Comuna Tâmboești, Comuna
Slobozia Bradului, Comuna Dumitrești, Comuna Chiojdeni, Comuna Vintileasca, Comuna
Nereju, Comuna Nistorești, Comuna Păulești, Comuna Tulnici, Comuna Soveja, Comuna
Câmpuri, Comuna Vizantea-Livezile și comuna Răcoasa,
Art. 2. Asociația va avea denumirea ”Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI
Ținutul Buzăului, Prahovei și Vrancei” conform dovezii disponibilității denumirii nr.
190.923 din 02.06.2021 eliberată de Ministerul Justiției în acord cu datele din Registrul
Național, denumirea urmând a fi folosită în toate documentele întocmite cu ocazia
constituirii asociației și ulterior.
Art. 3. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”ITI Ținutul Buzăului, Prahovei și
Vrancei
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.