14 aprilie 2020 · Inițiator: Petre-Petrini BURDUCEA

HCL 10/2020 Năeni adoptată

Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al comunei Năeni a unei suprafețe de teren în suprafață de 4.802 m/p.

Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2020 a Consiliului Local Năeni
Emitent
Consiliul Local Năeni
Număr
10 / 2020
Data
14 aprilie 2020
Inițiator
Petre-Petrini BURDUCEA
Localitate
Năeni, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide atestarea ca parte a domeniului privat al comunei Naeni a unei suprafețe de 4.802 m.p. de teren situat în intravilan și extravilanul satului Fintesti, parcela 848, tarlaua 33 și tarlaua 97, care va fi înscrisă în cartea funciară ca proprietate privată a comunei. Practic, terenul devine oficial, în domeniul privat, iar administrația locală se va ocupa de oficializarea înscrierii în evidențele publice; pentru locuitori înseamnă că terenul aparține comunității, iar eventualele beneficii sau utilizări vor fi gestionate de primărie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1 (1) Se atestă apartenenţa la domeniul privat al comunei Naeni, a suprafeţei de 4.802 m.p. amplasată în intravilanul si extravilanul satului Fintesti, comuna Naeni, judeţul Buzău, categoria de folosinţă drum satesc, astfel : 1.440 m.p. in intravilanul satului Fintesti, comunei Naeni situata in tarlaua 97, si 3.662 m.p. situata in extravilanul satului Fintesti, comuna Naeni, tarlaua 33, parcela 848, neînscrisă în cartea funciara a comunei . (2) Datele de identificare ale terenului sunt prezentate în anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre . Art.2 (1) Se dispune înscrierea în cartea funciara a comunei Naeni, judeţul Buzău, a suprafeţei de teren identificată conform art.1 , în proprietatea privată a comunei Naeni. (2) Formalităţile de înscriere în evidenţele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate privată asupra imobilului ce face obiectul prezentei hotărâri se vor realiza prin grija secretarului general al comunei Naeni . Art. 3 Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre instituţiilor şi autorităţilor interesate. Nr. 11 Năeni, 14 aprilie 2020 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ DIACONESCU NECULAI CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL MIHĂILĂ DANIEL Această Hotărȃre a fost adoptată de Consiliul Local al comunei Naeni, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (3), lit. i), coroborat cu art. 5, lit. ee) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 10 voturi pentru, 0 abţineri și 0 voturi împotrivă, din numărul total de 11 consilieri în funcţie și 10 consilieri prezenţi la ședinţă.

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă