29 noiembrie 2022

HCL 40/2022 Moisei adoptată

Hotararea nr. 40 din 29 noiembrie 2022 privind actualizarea indicatorilor economico-financiari prin aplicarea prevederilor OUG nr. 64/2022 si aprobarea sustinerii financiare pentru finalizarea investitiei in termen, pentru proiectul „Drumuri agricole Delut, Valea Maguricii si Alexa lui Oacala in comuna Moisei – judetul Maramures”

Denumire
Hotărârea nr. 40 din 2022 a Consiliului Local Moisei
Emitent
Consiliul Local Moisei
Număr
40 / 2022
Data
29 noiembrie 2022
Localitate
Moisei, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea indicatorilor economico-financiari ai proiectului "Drumuri agricole Deluț, Valea Măguricii și Alexa lui Oacălă" în conformitate cu OUG nr. 64/2022, pentru a ține cont de creșterea costurilor și de ajustările în contractul de finanțare. Totodată, se acordă susținerea financiară pentru finalizarea investiției în termen, în cadrul finanțării deja existente, pentru ca șoselele agricole din comuna Moisei să fie finalizate conform planului. Pentru locuitori înseamnă că proiectul se va finaliza folosind bani publici puși la dispoziție, cu termene actualizate și blocuri de costuri ajustate, fără să se schimbe scopul investiției (drumuri agricole) și cu finalizare încadrată în bugetul prevăzut.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă indicatorii economico-financiari actualizaţi pentru proiectul "Drumuri agricole Deluţ, Valea Măguricii și Alexa lui Oacălă în comuna Moisei - judeţ Maramureș”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDRTUL MARAMUREȚ CONSILIUL LOCAL MOISEI HOTĂRÂREA nr.40 din 29.11.2022 Privind actualizarea indicatorilor economico-financiari prin aplicarea prevederilor OUG nr. 64/2022 si aprobarea susținerii financiare pentru finalizarea investiţiei în termen, pentru proiectul "Drumuri agricole Deluţ, Valea Măguricii şi Alexa lui Oacălă în comuna Moisei - județ Maramureș” Consiliul Local Moisei întrunit în ședință ordinasră la data de 29.11.2022 b) c) d) e) 8) h) 3) d) e) Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: Ordonanţa de Urgenţă nr. 64/2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile Art. 120 şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată; Art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; Art. 7 alin. (2) şi art. 1166 şi următoarele din Legea nr. 287/2000 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții; Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Moisei nr. 3/2020 privind instrumentarea proiectului "Drumuri agricole Deluţ, Valea Măguricii şi Alexa lui Oacălă în comuna Moisei - judeţ Maramureş”, Contractul de finanțare AFIR nr. C1920043A211662607692/2020 Prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se menţionează următoarele avize, prevăzute de lege: Nu este cazul Ţinând seama de: Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2024-2020 aprobat de către Comisia Europeană prin Decizia nr. C (2015) 3508 din 26 mai 2015, Decizia CE din 12 septembrie 2022 privind modificarea PNDR 2014-2020, Luând act de: Îndrumarul AFIR pentru beneficiarii PNDR privind aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 64/2022 Referatul de aprobare nrl 1599/23.1 1.2022 prezentat de către primarul Comunei Moisei, în calitatea sa de iniţiator, prin care se susține necesitatea și oportunitatea actualizării valorilor proiectului "Drumuri agricole Deluţ, Valea Măguricii şi Alexa lui Oacălă în comuna Moisei - județ Maramureş”, conform prevederilor OG nr. 47/2022 şi asigurarea finanțării; Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului nr. 11607/23.11.2022, prin care se motivează, în drept şi în fapt, necesitatea şi oportunitatea actualizării valorilor proiectului şi asigurarea finanțării; Raportul comisiei de specialitate a Consiliului Local al Comunei Moisei; Avizul de legalitate al secretarului comunei Moisei; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. m), respectiv art. 136 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Comunei Moisei HOTĂRĂȘTE: Art. 1. - Se aprobă indicatorii economico-financiari actualizaţi pentru proiectul "Drumuri agricole Deluţ, Valea Măguricii și Alexa lui Oacălă în comuna Moisei - judeţ Maramureș”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă susținerea financiară pentru finalizarea investiţiei în termen, prin asigurarea finanțării investiţiei. Art. 3. - Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului judeţul Maramureş - Primarului comunei Moisei - Ministerului Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice - Compartimentului Implementare proiecte Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 15 voturi pentru, 0 abţineri, 0 voturi împotrivă, din totalul de 15 consilieri în funcție, prezenți la şedinţă fiind 15 consilieri. Preşedinte de şedinţă, Î «4 Coman loan ai q = Contrasemnează pentru legalitete, : “Secretar General, ; Hojda Vaşile, /

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariamoisei.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă