Moinești › 20 martie 2024

HCL 79/2024 adoptată

Proiect de Hotărâre privind închirierea prin licitație publică a unor spații situate în municipiul Moinești, strada Vasile Alecsandri-Piața Agroalimentară.

Documente

Text

HOTĂRÂRE privind închirierea prin licitație publică a unor spații situate în municipiul Moinești, strada Vasile Alecsandri - Piața Agroalimentară Consiliul Local al Municipiului Moineşti, Judeţul Bacău, întrunit în ședința ordinară din data de 21.03.2024, Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 9323/13.03.2024 al Primarului Municipiului Moineşti; - Raportul de specialitate nr. 9324/13.03.2024 al Serviciului Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Moinești; - prevederile art. 333 și 334, art. 317, alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Văzând avizul nr. 10255/21.03.2024 al Comisiei juridică, de disciplină, de muncă, protecție socială, protecție copii, turism și sport, avizul nr. 10257/21.03.2024 al Comisiei pentru activităti economice-financiare, social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie și avizul nr. 10259/21.03.2024 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie comunală și protecția mediului, din cadrul Consiliului Local al municipiului Moinești; În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. (2) lit. „c” raportat la alin. (6) lit. „a”, art. 139, alin. (3), art.196, alin. (1) lit. „a”, art.197, alin. (1) alin. (2) și alin. (4), art.198, alin. (1) și alin. (2), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare H O T Ă R Ă Ş T E: ART. 1 - Se aprobă închirierea prin licitație publică a unor spații aparţinând domeniului public al municipiului Moineşti, situate în municipiul Moineşti, strada Vasile Alecsandri - Piața Agroalimentară, județul Bacău, în vederea desfășurării de activități comerciale. ART. 2 – Închirierea spațiilor se va efectua prin licitație publică, pe termen de 5 (cinci) ani, începand cu data semnării contractului, cu posibilitatea prelungirii acestuia, prin acordul părților. ART. 3 – Se aprobă Documentația de atribuire, cuprinsă în Anexa nr. 1 la prezenta hotarâre. ART. 4 – (1) Se aprobă Fișa de date a procedurii, cuprinsă în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, pentru închirierea prin licitație publică a spațiilor aparţinând domeniului public al municipiului Moineşti, situate în municipiul Moineşti, strada Vasile Alecsandri – Piața Agroalimentară, judeţul Bacău. ART. 5 – (1) Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Moineşti ca membri titulari în Comisia de evaluare a ofertelor, după cum urmează: 1. Corneliu Ghioc – consilier local; 2. Iulian Busuioc – consilier local. (2) Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Moineşti ca membri supleanți în Comisia de evaluare a ofertelor, după cum urmează: 1. Silviu-Gheorghe Botezatu – consilier local; 2. Budacă Cristinel – consilier local. ART. 6 – Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se desemnează Direcţia economică şi Compartimentului Tehnică Legislativă și Patrimoniu. ART. 7 – Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, Primarului Municipiului Moinești, Direcției Economice, Compartimentului Tehnică Legislativă și Patrimoniu, şi va fi adusă la cunoştinţă publică în condiţiile legii. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE: CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL, ING. BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ JR. MARILENA DÎRLĂU NR. 79 Hotărârea a fost adoptată în ședință ordinară din data de 21.03.2024, cu 18 voturi pentru și 1 vot împotrivă, din 19 consilieri participanți. ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR. 79/21.03.2024 DOCUMENTAȚIE DE ATRIBUIRE a) Informații generale privind proprietarul: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești, cu sediul în municipiul Moinești, str. Vasile Alecsandri, nr. 14, jud. Bacău; telefon 0234/363680, fax: 0234/365428, Cod Fiscal 4591490 b) Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea procedurii de închiriere: Închirierea se face prin licitație publică, organizată la sediul UAT Moinești. c) Caiet de sarcini (anexat) d) Modul de elaborare și prezentare a ofertelor: Ofertele se redactează în limba română și se depun la sediul U.A.T Municipiul Moinești, în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior, care se înregistrează la registratura unității, în ordinea primirii lor, precizându-se data și ora. Pe plicul exterior se va indica obiecul închirierii pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va trebui să conțină: 1. o fișă cu informații privind ofertantul și o declarație de participare, semnată de ofertant, fără îngroșări, ștersături sau modificări; 2. acte doveditoare privind calitățile și capacitățile ofertanților: 2.1 Pentru societăți: statutul societății și certificatul de înmatriculare eliberat de ORC, declarație pe propria răspundere și/sau acte doveditoare privind capitalul social, cifra de afaceri- media ultimilor trei ani, funcție de anul înființării, iar în cazul firmelor înființate în anul în curs se vor prezenta documentul din care să rezulte cash flow- ul. 2.2 Pentru Intreprinderi Individuale/ Intreprinderi Familiale, Persoane Fizice Autorizate: copie după actul de identitate și după autorizația de funcționare eliberată de autoritatea competentă sau după actul legal de constituire, cifra de afaceri-media ultimilor trei ani. 2.3 Pentru persoane fizice: copie după actul de identitate, adeverință de venit. 2.4 Pentru toți ofertanții: se mai adaugă și următoarele documente: - certificat fiscal privind achitarea obligațiilor fiscale către bugetul local - certificat fiscal privind achitarea obligațiilor fiscale către bugetul de stat; - chitanța privind achitarea garanției (stabilită conform art. 334, alin. (5) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ); - chitanța privind contravaloarea documentației de atribuire și a caietului de sarcini (în suma de 30 lei) pentru fiecare spațiu licitat; - chitanța privind taxa de participare la licitație (în sumă de 50 lei) pentru fiecare spațiu licitat; Pe plicul interior, care conţine formularul de oferta, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz. Oferta va fi depusă într-un singur exemplar, la sediul UAT Moinești. Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă pentru fiecare spațiu licitat. Fiecare ofertă trebuie să fie semnată și ștampilată de către ofertant, după caz; Oferta de preț va fi depusă în lei; Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de proprietar. Persoana interesată are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data - limită pentru depunere, stabilite în anunţul procedurii. Riscurile legate de transmitere a ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei interesate. Oferta depusă la o altă adresă a proprietarului decât cea stabilită sau după expirarea datei - limită pentru depunere se returnează nedeschisă. Conţinutul ofertelor trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, proprietarul urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai după această dată. Sunt considerate oferte valabile ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în caietul de sarcini. Solicitările de clarificare privind licitația vor fi depuse/transmise de către ofertanți în termenul prevăzut de lege. Documentația de atribuire este alcătuită, conform art.334, alin.(1) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, din: caietul de sarcini, fișa de date a procedurii precum și formularele și modelele de documente. Contractul de închiriere se va adapta funcție de fiecare situație referitoare la închirierea bunurilor proprietate a U.A.T Moinești conform punctului g) la actuala documentație de atribuire. Documentația de atribuire include caietul de sarcini și poate fi eliberată în baza unei solicitari în acest sens pentru care se va achita contravaloarea acesteia în sumă de 30 lei. e) Criteriile de atribuire a contractului de închiriere: 1. cel mai mare nivel al chiriei 2. Capacitatea economico-financiară a ofertanților: 2.1 pentru persoane fizice: documente justificative din care să rezulte venitul pentru anul în curs (adeverință de venit) 2.2.pentru persoane juridice: documente din care să rezulte cifra de afaceri în ultimul an fiscal. Pentru persoanele juridice nou înfiintate se vor prezenta documente din care rezultă cash flow-ul, respectiv dovada ca ofertantul va avea acces la disponibilitatile banesti (asigurarea de cash flow se va prezenta prin prezentarea oricarui tip de document emis de unitatile bancare). 3. declarație pe proprie răspundere privind respectarea normelor legislative privind protecția mediului - protecţia mediului înconjurător (anexa 2) 4. declarație pe proprie răspundere privind obligativitatea utilizării spațului numai pentru destinația pentru care a fost închiriat (anexa 3); Ponderea fiecărui criteriu este stabilita în prezenta documentaţia de atribuire şi este proporţională cu importanţa acesteia apreciată din punctul de vedere al asigurării unei utilizări/exploatări raţionale şi eficiente economic a bunului închiriat. Ponderea fiecăruia dintre criteriile prevăzute mai sus este de până la 40%, iar suma acestora nu trebuie să depăşească 100%,astfel: -cel mai mare nivel al chiriei;-40% - capacitatea economico - financiară a ofertanţilor (cifra de afaceri); -40% - protecţia mediului înconjurător; -10% - condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat;-10% Pentru criteriul de la punctul 1 nivelul cel mai mare al chiriei oferite se punctează cu ”X”, care este egal cu numărul de ofertanți, iar celelalte oferte cu ”X-1”, ”X-2”….. în ordine descrescătoare a redevenței oferite. Pentru criteriile de la punctele 2,3 și 4, prezentarea documentelor solicitate se punctează cu maxim de puncte, respectiv ”X” care este egal cu numărul de ofertanți, iar lipsa acestora cu ”0”. Calculul se va face astfel: 40%*punctaj pentru chiria propusă (maxim pentru cel mai ridicat nivel al chiriei) +40%* punctaj privind capacitatea economico-financiară (maxim pentru cifra de afaceri/ venit/ nivel cash flow cea mai mare) + 10%* punctaj privind măsurile vizând protecția mediului (maxim pentru măsurile cele mai multe și cu impact pozitiv asupra protectiei mediului) +10%* punctaj privind respectarea în totalitate a măsurilor stabilite de proprietar pentru bunul închiriat = NOTA FINALĂ. f) Instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, contractului de închiriere, se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Acționarea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul proprietarului , după efectuarea procedurii prealabile prevăzută de legea sus-menționată. g) Informații privind contractul și clauzele contractuale obligatorii Contractul de închiriere va fi încheiat în limba română, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. În cazul în care chiriasul este de o altă naţionalitate sau cetăţenie decât cea română şi dacă părţile consideră necesar, contractul de închiriere se va putea încheia în patru exemplare, două în limba română şi două într-o altă limbă aleasă de acestea. În situaţia prevăzută mai sus fiecare parte va avea câte un exemplar în limba română şi un exemplar în limba străină în care a fost redactat contractul. În caz de litigiu, exemplarele în limba română ale contractului prevalează. Contractul de inchiriere va cuprinde drepturile şi obligaţiile proprietarului şi ale chiriasului. Astfel : (1) Proprietarul va avea următoarele drepturi și obligații a) să predea spațiul pe bază de proces-verbal, în termen de 10 de zile de la încheierea contractului b) să încaseze chiria, în conformitate cu dispozitiile contractului de închiriere; c) să beneficieze de garanția constituită de chiriaș d) să mențină bunul în stare corespunzatoare de folosinta pe toata durata închirierii, potrivit destinației sale și să suporte cheltuielile reparațiilor necesare în acest scop; e) să controleze executarea obligațiilor chiriașului și respectarea condițiilor închirierii, avand dreptul să constate, ori de cate ori este nevoie, fără a stânjeni folosința bunului de către titularul dreptului de închiriere, starea integrității bunului și destinația în care este folosit; f) să asigure folosința netulburată a bunului pe tot timpul închirierii. (2) Chiriașul are urmatoarele drepturi și obligații: a) să nu aducă atingere dreptului de proprietate publică prin faptele și actele juridice săvârșite; b) să plătească chiria, în avans, în cuantumul și la termenele stabilite prin contract; c) să constituie garanția în cuantumul, forma și la termenul prevazut în caietul de sarcini; d) să solicite proprietarului, reparatiile necesare pentru mentinerea bunului in stare corespunzatoare de folosinta sau contravaloarea reparatiilor care nu pot fi amanate; e) să restituie bunul, pe baza de proces-verbal, la încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere, în starea tehnica și funcțională avută la data preluării, (3) Neplata chiriei, precum și orice altă prevedere încălcată referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către chiriaș dă dreptul proprietarului la retinerea contravalorii acesteia din garantie. Chiriașul este obligat să reîntregească garanția. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE: CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL, ING. BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ JR. MARILENA DÎRLĂU DIRECȚIA ECONOMICĂ: DIRECTOR EXECUTIV, EC. GABRIELA PĂDUREANU Anexa nr.1 la Documentația de Atribuire CAIET DE SARCINI privind închirierea prin licitație publică a unor spații situate în municipiul Moinești, strada Vasile Alecsandri-Piața Agroalimentară 1. Informații generale privind obiectul închirierii 1.1 Descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat Spațiile care se închiriază sunt în proprietatea publică a Municipiului Moinești, amplasate în Piața Agroalimentară a municipiului, strada Vasile Alecsandri, nr.24 și au urmăoarele suprafațe: a) spațiu comercial-boxa nr.3 în suprafață de 12,50 mp; b) spațiu comercial-boxa nr.4 în suprafață de 8,93 mp; c) spațiu comercial-boxa nr.6 în suprafață de 8,50 mp; d) spațiu comercial-boxa nr.7 în suprafață de 8,63 mp; e) spațiu comercial-boxa nr.9 în suprafață de 8,68 mp; 1.2. Destinația bunului ce face obiectul închirierii Destiația spațiilor este de: efectuarea de activități comerciale 1.3. Condiții de utilizare a bunului închiriat și obiectivele de ordin economic, financiar, social și de mediu urmărite de către proprietar privind explotarea eficace a bunurilor ce fac obiectul închirierii. (1) Chiriașul va utiliza spațiul închiriat ca un bun proprietar, va respecta programul stabilit de administrația pieței. (2) Chiriașul va respecta regulamentul Pieței Agroalimentare. (3) Închirierea spațiilor determină o sursă de venituri pentru bugetul local, prin stabilirea unui cuantum al chiriei adjudecat prin licitație publică. (4) Asigurarea aprovizionării cetățenilor cu o gamă cât mai variată de produse. 2. Condiții generale ale închirierii 2.1. Regimul bunurilor utilizate de chiriaș în derularea închirierii Orice lucrare de amenajare și viabilizare a spațiului în scopul realizării de investiții va fi executată de chiriaș cu finanțare proprie, fără a se crea sarcini în seama proprietarului, dar cu acordul prealabil al acestuia. 2.2. Obligațiile privind protecția mediului, stabilite conform legislației în vigoare (1) Activitățile comerciale în spațiul închiriat se vor efectua cu respectarea legislației privind protecția mediului. (2) Chiriașul va respecta toate condițiile de mediu pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului de închiriere. (3) Contractul de închiriere va responsabiliza chiriașul cu privire la respectarea clauzelor de protecție a mediului, printre care cele mai importante sunt: a) gestionarea eficientă a deșeurilor de orice tip; b) diminuarea și evitarea poluării aerului, solului și apei. 2.3. Cesiunea contractului și subînchirierea (1) Chiriașul poate cesiona contractual de închiriere numai cu acordul proprietarului și în condițiile în care aceștia (chiriașul cedent și viitorul cesionar) nu figurează cu debite restante la bugetul local. (2) Subînchirierea spațiului este interzisă. 2.4. Durata închirierii (1) Termenul propus pentru acordarea închirierii este pentru o durată de 5 (cinci) ani cu posibilitatea de prelungire prin act adițional, cu perioade succesive de 5 ani, cu condiția ca chiriașul să își fi îndeplinit clauzele contractuale. (2) La încetarea contractului prin ajungere la termen, chiriașul este obligat să restituie proprietarului în deplină posesie spațiul închiriat în starea în care l-a primit. 2.5. Chiria și modul de plată a acesteia (1) Conform H.C.L. nr. 227/24.11.2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul Municipiului Moinești, cu completările și modificările ulterioare, prețurile de pornire a licitației este de 31,11 lei/ mp/lună. (2) Chiria adjudecată prin licitație se va plăti trimestrial, până pe data de 15 a primei luni din trimestru și va fi indexată anual cu indicele de inflație pozitiv comunicat de Institutul Național de Statistică. (3) Pentru neplata în termen a chiriei se vor percepe majorări de întârziere în procent de 1% pe lună sau fracțiune de lună, conform prevederilor Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. (4) În situația în care în urma desfășurării procedurii de licitație, nu se vor adjudeca toate spațiile propuse spre închiriere prin prezenta hotărâre, prețul de pornire a licitației va fi, prețul aprobat prin hotărârea privind impozitele și taxele locale aferentă anului în care se desfășoară procedura de licitație. 2.6. Natura și cuantumul garanțiilor solicitate de proprietar (1) Garanția de participare la licitație este obligatorie și se stabilește la nivelul contravalorii a două chirii, calculate la prețul de pornire a licitației pentru fiecare spațiu. (2) Garanția de participare se restituie ofertanților declarați necâștigători, în baza cererii acestora. (3) În cazul ofertantului declarant câștigător, garanția de participare se constituie ca avans la constituirea garanției contractului. (4) Se va reține garanția de participare a ofertantului declarant câștigător în următoarele situații: a) ofertantul nu se prezintă la încheierea contractului de închiriere în termen de 20 zile calendaristice de la data primirii comunicării privind atribuirea contractului, conform art.341, alin.(23) din OUG 57/2019. b) ofertantul refuză încheierea contractului de închiriere; (5) Chir [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: moinesti.regista.ro