Moinești › 18 aprilie 2023

HCL 42/2023 adoptată

Proiect de Hotărâre privind aprobarea participării Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate”.

Documente

Text

HOTĂRÂRE privind aprobarea participării Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești la “Programul privind casarea autovehiculelor uzate” Consiliul Local al Municipiului Moineşti, judeţul Bacău, întrunit în ședința extraordinară din data de 19.04.2023, Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 12259/11.04.2023 al Primarului Municipiului Moinești; - Raportul de specialitate nr. 12260/11.04.2023 al Compartimentului Dispecerat.Monitorizare si Inspecție din cadrul Direcției Poliția Locală din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Moineşti; - Ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 864/30.03.2023 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, care modifică Ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2261/23. 08.2022; - Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurator, cu modificările și completările ulterioare; - OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificarile și completările ulterioare. Văzând avizul nr. 12724/19.04.2023 al Comisiei juridică, de disciplină, de muncă, protecție socială, protecție copii, turism și sport, avizul nr. 12725/19.04.2023 al Comisiei pentru activități econimice-financiare, social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie și avizul nr. 12726/19.04.2023 al Comisiei pentru amenajarea teritorului, urbanism, gospodărie comunală și protecție mediu, din cadrul Consiliului Local al municipiului Moinești; În temeiul dispozițiilor art.129, aliniatul (2), litera e), raportat la alin. (9) lit. a) art. 139 alin. (3), lit. d), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: ART. 1 – Se aprobă participarea Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești la “Programul privind casarea autovehiculelor uzate”, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea creșterii calitătii mediului în Municipiul Moinești, prin eliminarea autoturismelor cu grad ridicat de poluare în trafic. ART. 2 (1) Se aprobă valoarea totală a “Programului casarea autovehiculelor uzate“, derulat pe raza Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești în cuantum de 90.000 lei, respectiv 3000 lei/autovehicul, pentru un număr de 30 autovehicule casate. (2) Se aprobă pentru anul 2023, alocarea în bugetul local al Municipiului Moinești a contribuţiei financiare proprii cu titlu “stimulent de casare”, în valoare de 18.000 lei, respectiv 600lei/autovehicul. ART. 3 – Se aprobă Procedura “Programului privind casarea autovehiculelor uzate”, cuprinsă în anexa nr.1 la prezenta hotărâre. ART. 4 – Se mandatează domnul Valentin Vieru, Primarul Municipiului Moinești, să reprezinte Municipiul Moinești, în relația cu Administratia Fondului pentru Mediu. ART. 5 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se desemnează Direcția Poliția Locală, Direcția Economică, Direcția Utilități Publice, Biroul Proiecte I.T, Strategii de Dezvoltare și Promovare. ART. 6 - Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului Județului Bacău, Primarului Municipiului Moinești, Direcției Economice, Direcției Poliția Locală, Direcției Utilități Publice, Biroului Proiecte I.T, Strategii de Dezvoltare și Promovare și va fi adusă la cunoștință publică în condițiile legii. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE: CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL, ING. BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ JR. MARILENA DÎRLĂU NR. 42 Hotărârea a fost adoptată în ședință extraordinară din data de 19.04.2023, cu 15 voturi pentru, din 15 consilieri participanți. Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 42/19.04.2023 Procedura “Programul privind casarea autovehiculelor uzate” CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art.1. - Prezenta Procedură stabileşte cadrul general, condiţiile de acordare a stimulentului pentru casare, etapele procedurii, documentele necesare şi procedura internă pentru “Programul casarea autovehiculelor uzate” din Municipiului Moinești". Art.2. - Scopul şi obiectivul Programului constă în eliminarea din trafic a autoturismelor cu o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei, cu grad ridicat de poluare, în vederea creşterii calităţii aerului, protecţiei spaţiilor verzi, stimulării înnoirii parcului auto şi a utilizării raţionale a locurilor de parcare în Municipiului Moinești. Art.3. - Beneficiarilor programului li se va aloca un stimulent pentru casare în cuantum de 3.000 lei pentru fiecare autovehicul casat, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor menţionate mai jos la Art. 5 şi Art. 6, după casarea şi radierea din circulaţie şi din evidenţa fiscală al Serviciului Venituri a Municipiului Moinești a autovehiculului uzat. Art. 4 (1) - În sensul prezentei Proceduri, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel: a) aplicaţie informatică - software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, prin intermediul căruia este gestionat Programul, fiind structurat pe două module, dedicate unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanelor fizice; b) autoturism - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, conform RNTR 2; c) autoutilitară uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă N1, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2, inclusiv cel în al cărui certificat de înmatriculare este înscrisă sintagma "automobil mixt" (autovehicul destinat prin construcţie transportului simultan de persoane şi mărfuri în compartimente separate); d) autospecială/autospecializată uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită 1 adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2. e) autovehicul uzat - orice autoturism, microbuz, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară, care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute prin ghid; f) beneficiar - proprietarul autovehiculului uzat, solicitant de finanţare, care a încheiat contract de finanţare cu delegatul; g) cerere de înscriere - formularul prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, care este completat de solicitant în vederea încheierii contractului de delegare şi este depus în cadrul unei sesiuni de înscriere; h) cerere de virament - formularul prevăzut în anexa nr. 3 la ghid, care este completat de delegat în vederea transferului în contul său, din contul finanţatorului, a finanţării aprobate; i) colector autorizat - operator economic cu personalitate juridică sau entitate fără personalitate juridică autorizată să desfăşoare activităţi de colectare, colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare; j) contract de delegare - actul juridic în baza căruia Administraţia Fondului pentru Mediu virează delegatului finanţarea aprobată şi transmite acestuia dreptul de a exercita atribuţii de analiză/evaluare, implementare şi monitorizare a proiectului finanţat, în vederea îndeplinirii pe plan local a scopului Programului, prevăzut în anexa nr. 2 a ghidului; k) contract de finanţare - actul juridic încheiat între delegat şi beneficiar, în baza căruia se acordă stimulentul pentru casare, sub rezerva îndeplinirii obligaţiilor şi respectării termenelor stabilite în cuprinsul acestuia, conform modelului orientativ prevăzut în anexa nr. 5 la ghid; l) contribuţie proprie - suma de 600 lei, parte a stimulentului pentru casare, susţinută din surse proprii de către delegat; m) criterii de eligibilitate - condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obţinerea finanţării sau a stimulentului pentru casare şi care vizează, după caz, solicitantul de finanţare, solicitantul de finanţare şi autovehiculul uzat; n) delegat - solicitantul căruia i-a fost aprobată cererea de înscriere depusă în cadrul Programului şi care a înche iat contract de delegare cu Administraţia Fondului pentru Mediu; o) microbuz - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M2 sau M3, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 22 de locuri pe scaune sau în picioare, conform RNTR 2; p) raport de finalizare - documentul înaintat Administraţiei Fondului pentru Mediu de către delegat, în cuprinsul căruia sunt prezentate activităţile derulate în cadrul Programului, costurile acestora şi rezultatele obţinute; modelul raportului de finalizare este prevăzut în anexa nr. 4 la ghid; q) solicitant - unitatea administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, oraş, municipiu, astfel 2 cum este definită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/201 9, cu modificările şi completările ulterioare, care depune cererea de înscriere în Program în condiţiile ghidului pentru încheierea contractului de delegare şi virarea de către AFM a sumei de 2.400 lei pentru fiecare autovehicul uzat estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare; r) solicitant de finanţare - persoana fizică, deţinătoare a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul uzat definit la lit. e), pe care se angajează să îl predea spre casare şi să îl radieze din circulaţie, în schimbul stimulentului pentru casare; s) stimulent pentru casare - suma nerambursabilă în cuantum de 3.000 lei acordată beneficiarului care a predat spre casare şi a radiat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a delegatului un autovehicul uzat; stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei alocată din Fondul pentru Mediu şi suma de 600 lei susţinută din surse proprii de către delegat; ş) ghid - Ghidul de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2261/23.08.2022, modificat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 864/30.03.2023. (2) În cuprinsul prezentei Proceduri sunt utilizate următoarele reguli de interpretare: a) termenul de "zi" sau "zile" reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel; documentele şi actele solicitate prin ghid pot fi utilizate şi în data eliberării lor; b) cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context. (3) În cuprinsul prezentei Proceduri sunt utilizate următoarele acronime: a) AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu; b) RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 2.224/2020; c) UAT - unitate administrativ-teritorială. CAPITOLUL II Criterii de eligibilitate Art. 5. - (1) Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii: a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului - Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT delegat - Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinesti cu excepţia 3 persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale; c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare; d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020- 2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020- 2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program; e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă; f) se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare; g) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare. (2) În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/ fostul proprietar nici în cadrul Programului şi nici pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024. (3) În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la delegat şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului. Art. 6. - Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului; b) la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării; c) are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară; d) conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie. 4 CAPITOLUL III Etapele programului Art. 7. (1) - Etapele Programului sunt următoarele: a) publicarea pe pagina de internet a AFM a ghidului de finanţare, a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţi şi a sumelor alocate; b) depunerea cererilor de înscriere şi a documentelor prevăzute la Art. 8 de mai jos de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești în aplicaţia dedicată; c) publicarea rezultatelor analizei şi încheierea contractelor de delegare; d) publicarea listei Unităților Administrativ Teritoriale care au încheiat contracte de delegare; e) publicarea pe pagina de internet a AFM a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţii de finanţare şi a sumelor alocate; t) înscrierea în aplicaţie a solicitanţilor de finanţare care au domiciliul în raza Unităților Administrativ Teritoriale din lista menţionată la lit. d), în limita bugetului prevăzut în contractul de delegare; g) transmiterea de către AFM a solicitărilor de finanţare către Unitatea Administrativ Teritorială, pe baza înscrierilor efectuate potrivit lit. t); h) derularea Programului conform procedurilor interne adoptate de Unitatea Administrativ Teritorială; i) monitorizarea proiectelor. (2) Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești va publica pe pagina proprie de internet anunţul şi procedura internă privind participarea solicitanţilor de finanţare în cadrul Programului, conform Art. 6 alin. (2) din prezenta hotărâre de consiliu local. CAPITOLUL IV Operaţiunile care se vor desfăşura de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești în relaţia cu AFM Art. 8 - În cadrul sesiunii de înscriere Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești va depune următoarele documente: a) cererea de înscriere, semnată de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia, cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE; 5 b) actul administrativ prin care persoana împuternicită să semneze cererea de înscriere este mandatată de către reprezentantul legal în acest sens, după caz; c) actul de identitate al reprezentantului legal sau, după caz, al împuternicitului solicitantului, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de înscriere; d) documentul doveditor al deschiderii de către solicitant la Trezoreria Statului a contului de venituri încasate de la Fondul pentru mediu. Contul va avea cod/indicator bugetar "21.43.02.20 - alte subvenţii primite de la administraţia centrală pentru finanţarea unor activităţi"; e) hotărârea autorităţii deliberative a solicitantului, din care rezultă: 1. acordul cu privire la participarea în cadrul Programului; 2. cuantumul contribuţiei proprii; 3. numărul de autovehicule uzate estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare. Art. 9 - În cazul în care comisia de analiză AFM constată că nu au fost depuse toate documentele prevăzute la Art. 8 de mai sus sau acestea sunt neconforme, incomplete, ilizibile sau nu conţin toate elementele prevăzute în ghid, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinesti va clarifica/remedia situaţia în maximum 10 zile de la data notificării, pentru a preveni respingerea cererii de înscriere a Unitatii Administrativ Teritorială Municipiul Moinești. Art. 10. - În cazul în care este respinsă cererea de înscrierea a Unitătii Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești, Direcţia Poliția Locală va formula contestaţie împotriva deciziei Comitetului director şi/sau a hotărârii Comitetului de avizare în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatelor, cu respectarea condiţiilor prevăzute la Art. 16 din ghid. Art. 11. (1) - În cazul aprobării de către AFM a cererii de înscriere a Unitatii Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești, Primarul va semna contractul de delegare în termen de maximum 15 zile de la data comunicării privind aprobarea finanţării, cu respectarea condiţiilor prevăzute la Art. 17 din ghid, pentru a preveni pierderea finanţării. (2) Direcţia Polit [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: moinesti.regista.ro