HCL 38/2022 adoptată
Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Actului adițional nr. 4 la Documentul de poziție privind modul de implementare a proiectului „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”.
Documente
Text
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Actului adițional nr. 4 la Documentul de Poziție privind modul de implementare
a proiectului ”Sistem integrat de management al deşeurilor solide în județul Bacău”
Consiliul Local al Municipiului Moineşti, judeţul Bacău, întrunit în ședința
extraordinară din data de 28.02.2022,
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 7320/22.02.2022 al Viceprimarului Municipiului Moineşti;
- Raportul nr. 7323/22.02.2022 a Direcţiei Utilități Publice din cadrul aparatului de specialitate
al Primarului Municipiului Moineşti;
- Adresa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău nr.
627/08.02.2022, înregistrată la Primăria Municipiul Moineşti cu nr. 5363/09.02.2022,
- prevederile Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
- prevederile art. 271, alin. (1) și (2) din Legea 227/2015 privind Codul de procedură fiscală,
cu modificările și completările ulterioare,
- prevederile art. 10, alin. (14) din Legea 51/2006 privind Legea serviciilor comunitare de
utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
- Documentul de Poziție privind modul de implementare a proiectului ”Sistem Integrat de
Management al Deșeurilor Solide în Județul Bacău”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local
Moinești nr. 155/16.12.2010 și modificat prin Actul adițional nr. 1/2013, Actul adițional nr. 2/2018 și
prin Actul adițional nr. 3/2018,
- prevederile Hotărârii Adunării Generale a Asociaților ADIS, Bacău nr. 2/26.01.2022 pentru
aprobarea Actului Adițional nr. 4 la Documentul de Poziție privind modul de implementare a
proiectului ”Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide în Județul Bacău”,
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu
modificările și completările ulterioare,
- prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
- prevederile Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a
deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru
mediu,
Văzând avizul nr. 8198/28.02.2022 al Comisiei juridice, de disciplină, de muncă, protecţie
socială, protecţie copii, turism şi sport, avizul nr. 8199/28.02.2022 al Comisiei pentru activităţi
economico-financiare, social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie şi avizul nr.
8200/28.02.2022 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie comunală şi
protecţie mediu, din cadrul Consiliului Local al municipiului Moineşti;
În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. d) raportat la alin. (7) lit. „n”, art. 139, alin. (1) si
art. 196, alin. (1), lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART. 1 - Se aprobă Actul Adițional nr. 4 la Documentul de Poziție privind modul de
implementare a proiectului Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău,
conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se desemnează Direcția
Utilități Publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Muncipiului Moineşti.
ART. 3 - Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău,
Primarului Municipiului Moineşti, Direcției Utilități Publice, Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău şi va fi adusă la cunoştinţă publică, în condiţiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL,
ING. SORIN BOTEZATU JR. MARILENA DÎRLĂU
NR. 38
Hotărârea a fost adoptată în ședință extraordinară din data de 28.02.2022, cu 17 voturi pentru, din 17 consilieri
participanți.
Anexa nr. 1
la Hotărârea Consiliului Local nr. 38/24.02.2022
ACT ADIȚIONAL NR. 4 LA DOCUMENTUL DE POZIȚIE PRIVIND MODUL DE
IMPLEMENTARE A PROIECTULUI ”SISTEM INTEGRAT DE MANAGEMENT AL
DEŞEURILOR SOLIDE ÎN JUDETUL BACĂU”
Art. 1. Se modifică art. 18, alin. (4), (5) și va avea următorul cuprins:
”(4) ADIS Bacău va transmite lunar fiecărui UAT, una sau două facturi, după caz, în funcție
de calitatea UAT-ului de membru implicat (parte) în cadrul Contractelor de delegare încheiate de
către Asociație, în numele și pe seama membrilor, cu operatorii serviciului de salubrizare, desemnați
în urma procedurilor de achiziție publică de tipul licitație deschisă”
Art. 2. Se modifică art. 18, alin. (5) și va avea următorul cuprins:
”(5) Din taxa de salubrizare colectată de la utilizatorii casnici și non-casnici, din subvenții
acordate de autoritățile administrației publice locale și din orice alte sume legal constituite, după
caz, toate UAT-urile membre vor transfera către ADIS Bacău, conform Facturilor emise de către
Asociație, (în mod distinct pentru activitățile componente ale serviciului de salubrizare, respectiv
pentru colectare și transport deșeuri municipale și în mod similar pentru activitățile de operare
instalații deșeuri- depozitare, tratare, transfer, sortare, compostare, după caz), suma de plată
corespunzătoare cantității de deșeuri a fiecărui UAT în parte, în scopul exclusiv de plată de către
ADIS Bacău a facturilor emise de către operatori pe baza tarifelor aprobate de către autoritățile
administrației publice locale ale UAT-urilor membre , conform prevederilor Contractelor de delegare
încheiate, de Asociație în numele și pe seama UAT-urilor membre, cu operatorii.”
Art. 3. Se elimină art. 18, alin. (6).
Art. 4. Se modifică art. 18, alin. (7) și se renumerotează devenind alin. (6) și va avea următorul
cuprins:
”(6) Fiecare UAT din zona ISPA 2 (Municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe) va transfera
lunar către ADIS Bacău, conform fiecărei dintre cele 2 Facturi emise de către Asociație, (separat
pentru activitatea de colectare și transport și respectiv pentru activitatea de operare instalații),
SUMA DE PLATĂ corespunzătoare întregii cantității de deșeuri a UAT-ului respectiv, în scopul
exclusiv de plată de către ADIS a facturilor operatorilor, conform prevederilor Contractelor de
delegare încheiate de către Asociație, în numele și pe seama membrilor implicați, cu operatorii de
salubrizare (colectare și transport deșeuri, respectiv operare instalații deșeuri).”
Art. 5. Se modifică art. 18, alin. (8) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (7), și va avea
următorul cuprins:
”(7) Cele 5 UAT-uri excepție de la regula delegării prin intermediul Asociaţiei a gestiunii
serviciului de salubrizare- colectare și transport deșeuri municipale, respectiv Orașul Comănești,
Orașul Buhuși, Orașul Târgu Ocna, Orașul Slănic-Moldova, Comuna Helegiu, vor achita
operatorului de colectare și transport, în baza contractului existent și tarifelor aferente activităților
serviciului de salubrizare respective, contravaloarea serviciilor prestate, urmând să transfere mai
departe către ADIS, lunar, suma de plată, solicitată prin Factura transmisă de către Asociație, suma
care să acopere costurile serviciului de operare în instalații a întregii cantități de deșeuri municipale
menajere și asimilabile menajer aferentă fiecărui UAT din cele 5. În cazul în care operatorul de
colectare și transport deșeuri municipale care deservește oricare dintre cele 5 UAT-uri excepție are,
conform contractului de delegare/HCL de dare în administrare a serviciului obligativitatea încheierii
contractelor de prestări servicii cu utilizatorii non-casnici, acest operator va încheia contract de
prestări servicii, după caz, de transfer, sortare, compostare, depozitare cu operatorul instalaților de
deșeuri și va achita contravaloarea acestora în mod direct. În acest caz, pentru evitarea dublei
impuneri, sumele de plată ce urmează a fi transferate către ADIS de către UAT ul în cauză se vor
calcula în funcție de cantitățile de deșeuri reziduale, mai puțin cele pentru care respectivul operator
de colectare și transport a achitat în mod direct operatorului de instalații.”
Art. 6. Se modifică art. 18, alin. (9) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (8).
Art. 7. Se modifică art. 18, alin. (10) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (9).
Art. 8. Se modifică art. 18, alin. (11) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (10).
Art. 9. Se modifică art. 18, alin. (12), primul paragraf și se renumerotează devenind art. 18,
alin. (11) va avea următorul cuprins:
”Facturile celor doi operatori de colectare și transport deșeuri municipale transmise către
ADIS Bacău, pentru UAT-urile membre care au delegat împreună, prin intermediul Asociaţiei,
gestiunea activităților componente ale serviciului de salubrizare (Colectare și transport) sunt emise
pentru întreaga cantitate de deșeuri municipale menajere și asimilabile menajere a respectivelor
UAT-uri, parte în Contractele de delegare. Fiecare factură lunară va fi operată de către ADIS Bacău
în vederea stabilirii obligațiilor (sumelor) de plată aferente fiecărui UAT parte în respectivele
Contracte de delegare, conform următorului algoritm de calcul:”
Art. 10. Se modifică art. 18, alin. (12), lit. B1) și se renumerotează devenind art. 18, alin.
(11), lit. B1) și va avea următorul cuprins:
”B1) SUMA DE PLATA aferentă fiecărui UAT din aria de deservire a operatorului de
colectare și transport, pentru plata facturilor aferente exclusiv serviciului de colectare și transport
deșeuri municipale se va calcula astfel:
CANTITATEA DE DEȘEURI REZIDUALE (a fiecărui UAT în parte), se va înmulți cu
VALOAREA DE PLATĂ (V1), rezultatul, numit în continuare, SUMĂ DE PLATĂ a cantității aferente
fiecărui UAT pentru activitatea de colectare și transport reprezintă suma/contravaloarea prestației
datorată de fiecare UAT pentru plata operatorului. Cuantumul Sumei de plată va fi transmis lunar
prin Factură de către ADIS Bacău către fiecare UAT în parte.”
Art. 11. Se modifică art. 18, alin. (12), lit. C1) și se renumerotează devenind art. 18, alin.
(11), lit. C1) și va avea următorul cuprins:
” (C1) Algoritmul de calcul privind stabilirea sumei de plată, se va aplica asupra facturilor
lunare emise de către ADIS Bacău, stabilindu-se în mod unitar, suma de plată pentru fiecare UAT în
parte, în cadrul fiecărui Contract de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri
municipale.”
Art.12. Se modifică art. 18, alin. (12), lit. B2) și se renumerotează devenind art. 18, alin.
(11), lit. B2) și va avea următorul cuprins:
” B2) SUMA DE PLATĂ aferentă fiecărui UAT din aria de deservire a operatorului
depozitului și instalațiilor de deșeuri, pentru plata facturilor aferente exclusiv activităților de
depozitare, tratare, transfer, sortare, compostare, după caz, se va calcula astfel:
CANTITATEA DE DEȘEURI REZIDUALE, a fiecărui UAT în parte, prelucrată/ intrată în
oricare dintre instalațiile de deșeuri deservite de către operator (stații de transfer sau depozit) se va
înmulți cu VALOAREA DE PLATĂ (V2), rezultatul, numit în continuare SUMA DE PLATĂ a cantității
aferente fiecărui UAT pentru activitatea de operare instalații, reprezintă suma/ contravaloarea
prestației datorată de fiecare UAT pentru plata operatorului. Cuantumul Sumei de plata va fi transmis
lunar prin Factură emisă de către ADIS către fiecare UAT în parte. Pentru evitarea oricărui dubiu,
la stabilirea sumei de plată nu vor fi avute în vedere cantitățile de deșeuri reziduale aferente
contractelor de prestări servicii încheiate și achitate direct de operatorii de colectare și transport ai
UAT-urilor excepție cu operatorul instalaților, aferente utilizatorilor noncasnici din UAT-urile
excepții.”
Art. 13. Se modifică art. 18, alin. (14) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (13) și va
avea următorul cuprins:
”13) ADIS va transmite Facturile emise către fiecare dintre UAT-urile din zona de operare a
operatorilor de colectare și transport deșeuri municipale, pentru cantitățile de deșeuri generate de
fiecare UAT în parte, respectiv o Factură care evidențiază suma de plata datorată operatorului de
colectare și transport deșeuri cât și suma de plată datorată operatorului instalațiilor de deșeuri.”
Art. 14. Se modifică art. 18, alin. (15) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (14) și va
avea următorul cuprins:
” (14) Pentru cele 5 UAT-uri excepție de la regula delegării prin intermediul Asociaţiei a
gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri municipale (UAT Oraș Comănești, Oraș Târgu
Ocna, Oraș Buhuși, Oraș Slănic Moldova, comuna Helegiu) ADIS va transmite fiecărui UAT în parte
câte o singură Factură pentru plata operatorului de instalații.”
Art. 15. Se modifică art. 18, alin. (16) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (15) și va
avea următorul cuprins:
” (15) UAT-urile membre ADIS vor achita, în termen de 20 zile de la primirea Facturii, suma
de plată din Factură transmisă de către ADIS pentru cantitățile de deșeuri municipale
menajere/asimilabile menajer după caz (reciclabile, biodegradabile, reziduale, voluminoase,
periculoase, DEEE), aferente fiecărui UAT în parte, colectate și transportate, respectiv operate în
instalațiile de deșeuri în cursul lunii precedente.”
Art. 16. Se modifică art. 18, alin. (17) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (16) și va
avea următorul cuprins:
” (16) În cazul în care un UAT/ mai multe UAT-uri nu achită suma de plată din Factură/
Facturi în termen de 20 zile de la data primirii Facturii/ Facturilor, pentru serviciile prestate în cursul
lunii precedente, facturile emise de operator/operatori vor putea fi achitate parțial de către ADIS. În
acest caz, ADIS va transmite notificări către fiecare operator de salubrizare, în care vor fi specificate
UAT-urile care nu au efectuat plata conform Facturilor emise de către ADIS. Pentru UAT-urile
restante se vor aplica, de către operatori, penalitățile de întârziere conform prevederilor
contractuale, iar în termen de 30 zile de la data scadență a facturilor, conform prevederilor
contractuale, ADIS va transmite către operatori solicitări de suspendare a serviciilor pentru UAT-
urile respective.”
Art. 17. Se modifică art. 18, alin. (18) și se renumerotează devenind art. 18, alin. (17).
Art. 18. Se adaugă, după art. 18, alin. (17), alin. (18), care va avea următorul cuprins:
”(18) În cazul încasării sumelor de bani de la OIREP-urile cu care ADIS Bacău are contracte
încheiate pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deșeurilor de ambalaje din deșeuri
municipale (colectate și transportate separat, stocate temporar, sortate și încredințarea în vederea
valorificării deșeurilor de ambalaje), aceste sume de bani se vor repartiza și ulterior compensa
conform Deciziei de Consiliu Director nr. 11/ 24.07.2020.”
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL,
ING. SORIN BOTEZATU JR. MARILENA DÎRLĂU
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.