Consiliul Local aprobă acordarea unui ajutor de urgență domnului Anghelache Toma, persoană vârstnică aflată în dificultate. Se decide acordarea unei sume de bani pentru situația de urgență, cu implicații pentru bugetul local, în baza evaluării sociale și a normelor legale aplicabile. Pentru locuitori înseamnă un sprijin rapid financiar în cazul unei situații neprevăzute, cu efect asupra cheltuielilor de întreținere ale vârstnicului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă acordarea unui ajutor de urgență domnului Anghelache Toma, persoană vârstnică aflată în situație de dificultate, în sumă de până la 1500 lei/lună, pentru subvenționarea diferenței de cost lunar aferentă furnizării serviciilor specializate în Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Moinești și pentru acoperirea nevoilor de bază constând în medicamente, materiale pentru igiena corporală zilnică, îmbrăcăminte
HOTĂRÂRE
privind acordarea unui ajutor de urgență domnului Anghelache Toma,
persoană vârstnică aflată în situație de dificultate
Consiliul Local al Municipiului Moineşti, judeţul Bacău, întrunit în ședința ordinară din
data de 27.02.2026,
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 4835/10.02.2026 al Primarului Municipiului Moinești;
- raportul de specialitate nr. 64961/10.02.2026 al Direcției de Asistență Socială Moinești;
- ancheta socială nr. 64936 /09.02.2026 întocmită de reprezentanții Direcției de Asistență
Socială Moinești;
În conformitate cu:
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 85 din Legea nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările
și completările ulterioare;
- prevederile art. 59 și ale art. 60 din Hotărârea Guvernului nr. 1154/ 2022 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitul minim de
incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Moinești nr.20/ 30.01.2026 privind stabilirea
costului lunar de întreținere și stabilirea cuantumului alocației de hrană pentru Centrul Rezidențial
pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Moinești;
Văzând avizul nr. 7218/27.02.2026 al Comisiei juridice, de disciplină, de muncă, protecţie
socială, protecţie copii, turism şi sport, avizul nr. 7219/27.02.2026 al Comisiei pentru activităţi
economico-financiare, social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie şi avizul nr.
7228/27.02.2026 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie comunală şi
protecţie mediu din cadrul Consiliului Local al municipiului Moineşti;
În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. d) raportat la alin.(7) lit. b), art.139 alin. (1), art.196
alin.(1) lit.a) și al art. 197 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 - Se aprobă acordarea unui ajutor de urgență domnului Anghelache Toma, persoană
vârstnică aflată în situație de dificultate, în sumă de până la 1500 lei/lună, pentru subvenționarea
diferenței de cost lunar aferentă furnizării serviciilor specializate în Centrul Rezidențial pentru Persoane
Vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Moinești și pentru acoperirea nevoilor de bază
constând în medicamente, materiale pentru igiena corporală zilnică, îmbrăcăminte.
Art. 2 - Ajutorul de urgență va fi acordat de Primarul Municipiului Moinești prin bugetul
Direcției de Asistență Socială.
Art. 3 - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se desemnează Direcția de
Asistență Socială Moinești.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului - Județul Bacău, Primarului
municipiului Moinești, Direcției de Asistență Socială Moinești și va fi adusă la cunoștință publică, în
condițiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ MARILENA DÎRLĂU
NR. 27
Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară din data de 27.02.2026, cu 19 voturi pentru, din 19 consilieri
participanți.
Document care conține date cu caracter personal protejate conform Regulamentului (UE) 2016/679
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.