Moinești › 12 iulie 2022

HCL 130/2022 adoptată

Proiect de Hotărâre privind modalitatea de acordare a gratuitatii si cuantumul acesteia la transportul urban cu mijloace de transport in comun de suprafata pentru beneficiarii Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Documente

Text

HOTĂRÂRE privind modalitatea de acordare a gratuității și cuantumul acesteia la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață pentru beneficiarii Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Moineşti, judeţul Bacău, întrunit în ședința ordinară din data de 13.07.2022, Având în vedere: - referatul de aprobare nr.16620 /11.05.2022 al Primarului Municipiului Moinești; - raportul de specialitate nr. 52474 / 11.05.2022 al Direcției de Asistență Socială Moinești; - Anunţul nr. 16932/13.05.2022 pentru dezbaterea publică a Proiectului de hotărâre privind modalitatea de acordare a gratuității și cuantumul acesteia la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață pentru beneficiarii Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi postarea pe pagina de web www.moinesti.ro; - Procesul-verbal de afișare nr. 16933/13.05.2022; - Extras din ziarul „Deşteptarea” Bacău din 16.05.2022; - Procesul-verbal (minuta) nr. 17808/23.05.2022 încheiat cu ocazia dezbaterii publice a Proiectului de hotărâre; - prevederile art. 23 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; - prevederile Ordinului nr. 62/2007 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă pentru persoanele cu handicap şi modelul acesteia; - prevederile Legii asistenței sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare. Văzând avizul nr. 22685/13.07.2022 al Comisiei juridice, de disciplină, de muncă, protecţie socială, protecţie copii, turism şi sport, avizul nr. 2268613.07.2022 al Comisiei pentru activităţi economico-financiare, social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie şi avizul nr. 22687/13.07.2022 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie comunală şi protecţie mediu din cadrul Consiliului Local al municipiului Moineşti; În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. d) raportat la alin. (7) lit. b), art.139 alin. (1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 - Se aprobă modalitatea de acordare a gratuității la transportul urban cu mijloace de transport în comun și cuantumul acesteia, pentru persoanele cu handicap grav și accentuat, însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora, însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora, însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora și asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Sumele aferente gratuităților acordate categoriilor de beneficiari prevăzute la art. 1 din prezenta, se asigură de la bugetul local. Art. 3 – Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se desemnează Direcția de Asistență Socială Moinești. Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului - Județul Bacău, Primarului Municipiului Moinești, Direcției de Asistență Socială Moinești și va fi adusă la cunoștință publică, în condițiile legii. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE: CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL, JR. RALUCA-MARIA ALĂZĂROAIE JR. MARILENA DÎRLĂU NR. 130 Hotărârea a fost adoptată în ședință ordinară din data de 13.07.2022, cu 18 voturi pentru, din 18 consilieri participanți. ANEXA LA H.C.L. NR. 130/13.07.2022 METODOLOGIA privind modalitatea de acordare a gratuității și cuantumul acesteia la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață pentru beneficiarii Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare Art. 1 (1) Beneficiază de gratuitate la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață următoarele categorii de persoane: a) persoanele cu handicap grav; b) persoanele cu handicap accentuat; c) însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora; d) însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora; e) însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora; f) asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav. (2) Conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ’’Însoţitorul copilului sau adultului cu handicap grav ori accentuat poate fi orice persoană care însoţeşte copilul sau adultul, inclusiv asistentul personal în cazul copilului ori adultului cu handicap grav’’. Art. 2 (1) Direcția de Asistență Socială Moinești, va asigura persoanelor îndreptățite gratuitate la transportul urban cu mijloace de transport în comun, în limita a 10 călătorii/lună (dus-întors). (2) Pentru acordarea tichetelor de călătorie, persoanele prevăzute la art.1 vor prezenta următoarele acte justificative: - cerere pentru eliberarea tichetelor de călătorie pentru transportul local gratuit; - actul de identitate ( C.I./B.I.) în original și copie; - pentru persoanele cu handicap și asistenții personali, legitimația de transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, în original și copie; - în cazul însoțitorilor, legitimația persoanei cu handicap eliberată de DGASPC Bacău, pentru care este însoțitor, în original și copie; - certificatul de încadrare în grad de handicap, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru adulți și Comisia pentru Protecția Copilului Bacău, în original și copie. (3) Cererea pentru acordarea gratuității, însoțită de actele doveditoare se depune la registratura Direcției de Asistență Socială Moinești. (4) Gratuitatea la transportul urban cu mijloace de transport în comun pentru asistenții personali se acordă pe perioada de valabilitate a contractului individual de muncă. Art. 3 Direcția de Asistență Socială Moinești va întocmi lista cu beneficiarii care au solicitat gratuitate la transport și o va transmite operatorului de transport care efectuează serviciul de transport public local. Art. 4 (1) Cuantumul gratuității pentru transportul urban nu poate depăși cuantumul unui abonament lunar, la tarifele oficiale practicate. (2) Decontarea cheltuielilor aferente gratuității cu mijloacele de transport în comun se va face de către Direcția de Asistență Socială Moinești, în baza facturilor lunare emise de către operatorul de transport care efectuează serviciul de transport public local. Art.5 (1) Responsabilitatea tipăririi și distribuirii tichetelor de călătorie revine Direcției de Asistență Socială Moinești. (2) Tichetele de călătorie gratuită sunt valabile numai însoțite de legitimațiile de transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun eliberate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Art. 6 Persoanele cu handicap și asistenții personali au obligația de a anunța în scris în termen de 48 de ore, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliul sau reședința, modificarea raporturilor de muncă, precum și alte situații de natură să ducă la încetarea acordării gratuității. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE: CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL, JR. RALUCA-MARIA ALĂZĂROAIE JR. MARILENA DÎRLĂU DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ: DIRECTOR EXECUTIV, ING. BOGDAN- PETRU CEHAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: moinesti.regista.ro