HCL 11/2025 adoptată
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Moinești nr. 27/24.02.2021 privind constituirea Comisiei locale de ordine publică.
Documente
Text
HOTĂRÂRE
pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Moinești nr. 27 din
24.02.2021 privind constituirea Comisiei locale de ordine publică
Consiliul Local al municipiului Moineşti, judeţul Bacău, întrunit în ședința ordinară
din data de 20.02.2025,
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.2397/17.01.2025 al Primarului Municipiului Moineşti;
- Raportul de specialitate nr. 2398/17.01.2025 al Șefului Serviciului Poliţiei Locale
Moineşti;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Moinești nr. 27 din 24.02.2021 privind
constituirea Comisiei locale de ordine publică;
- prevederile art. 28 şi 29 din Legea 155/2010 a poliţiei locale;
Văzând avizul nr. /20.02.2025 al Comisiei juridică, de disciplină, de muncă, protecție
socială, protecție copii, turism și sport, avizul nr. /20.02.2025 al Comisiei pentru activități
economice – financiare, social – culturale, culte, învățământ, sănătate și familie și avizul nr.
/20.02.2025 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie comunală și protecție
mediu, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Moineşti;
În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2), lit. „d” raportat la alin. (7), lit. „g”, art. 139 alin.
(1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
ART. I – Articolul 1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Moinești nr. 27 din
24.02.2021 privind constituirea Comisiei locale de ordine publică se modifică și se completează și
va avea următorul cuprins :
“Art. 1 - Se aprobă constituirea Comisiei locale de ordine publică a Municipiului Moineşti,
organism cu rol consultativ în probleme de ordine publică, de organizare și urmărire a activității
Poliției Locale a Municipiului Moinești, în următoarea componență:
Preşedinte: Jr. Valentin Vieru – Primarul Municipiului Moineşti
Membri: - Şeful Poliţiei Municipiului Moineşti
- Șeful Poliţiei Locale Moineşti
- Secretarul general al Municipiului Moineşti
- Neculai Breahnă - consilier local
- Iulian Busuioc - consilier local
- Cosmin Milea - consilier local. “
ART. II - Articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Moinești nr. 27 din
24.02.2021 privind constituirea Comisiei locale de ordine publică se modifică și se completează și
va avea următorul cuprins:
“Art 2 - Se aprobă Regulamentul de Organizare și funcționare al Comisiei locale de ordine
publică a Municipiului Moineşti, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.”
ART. III – Celelalte prevederi din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Moinești
nr. 27 din 24.02.2021 privind constituirea Comisiei locale de ordine publică, rămân în vigoare.
ART. IV - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se desemnează Serviciul Poliție
Locală Moinești.
ART. V - Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului judeţului Bacău, Primarului
Municipiului Moineşti, Serviciului Poliție Locală, persoanelor nominalizate în hotărâre şi va fi
adusă la cunoştinţă publică, în condiţiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
ING. BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ JR. MARILENA DÎRLĂU
NR. 11
Hotărârea a fost adoptată în ședință ordinară din data de 20.02.2025, cu 19 voturi pentru, din 19 consilieri
participanți.
ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR. 11/20.02.2025
REGULAMENT
de organizare și funcționare a
Comisiei locale de ordine publică
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Motivare
Art. 1. Acest regulament este un act juridic validat prin Hotărâre a Consiliului Local al
Municipiului Moinești care reglementează modul de organizare și funcţionare a Comisiei locale
de ordine publică.
Cadrul legal
Art. 2. Comisia locală de ordine publică funcţionează la nivelul Municipiului Moinești,
ca organism cu rol consultativ, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului
Moinești, în baza prevederilor Legii nr. 155/2010 a poliţiei locale, cu modificările și
completările ulterioare.
CAPITOLUL II
Structura organizatorică. Componența Comisiei locale de ordine publică
Art.3. (1) Comisia locală este constituită din:
- Primarul Municipiului Moinești;
- Șeful Poliției Municipiului Moinești;
- Șeful Poliţiei Locale Moinești;
- Secretarul general al Municipiului Moinești;
- 3 consilieri locali din cadrul Consiliului Local al Municipiului Moinești.
(2) Secretariatul Comisiei locale este asigurat de către d-na Bănuță Gabriela, polițist
local, Compartiment Dispecerat. Moditorizare și Inspecție – titular și de către dl. Brașov Viorel,
polițist local, Serviciul Poliție – supleant, ambii din cadrul Poliției Locale Moinești.
CAPITOLUL III
Întrunirea și funcționarea Comisiei locale de ordine publică
Art.4. (1) Comisia locală se reunește trimestrial, sau ori de câte ori este necesar.
(2) Convocarea membrilor comisiei se face de către Primarul Municipiului
Moinești, de către 1/3 din numărul consilierilor locali sau de către 2/3 din componenţa
comisiei locale.
(3) Convocarea se face în scris, prin intermediul secretariatului comisiei, cu cel
puţin 3 zile lucrătoare înaintea ședințelor.
(4) Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţia membrilor comisiei locale
materialele înscrise pe ordinea de zi și se vor preciza data, ora, locul desfășurării și ordinea de
zi a acesteia.
(5) În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul verbal al ședintei
comisiei locale.
Art. 5. Ședintele Comisiei locale sunt conduse de către Primarul Municipiului Moineși
și se desfășoară în sediul autorităţii locale, situat în Municipiul Moineși, în str. Vasile
Alecsandri, nr. 14.
Art. 6. (1) Comisia este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor săi și
hotărăște prin votul a jumătate plus unul din numărul membrilor prezenţi.
(2) În caz de paritate, votul Primarului municipiului Moinești este hotărâtor.
(3) Hotărârile comisiei locale se semnează de către președinte și de membrii
comisiei.
Art.7. (1) În cadrul ședintelor Comisiei locale de ordine publică se dezbat propunerile
stabilite pe ordinea de zi.
(2) Ordinea de zi va fi stabilită de iniţiatorul convocării comisiei locale.
(3) Ordinea de zi se aprobă de membrii comisiei, la propunerea președintelui Comisiei
locale de ordine publică.
(4) Ordinea de zi poate fi completată cu propuneri ale membrilor comisiei locale, numai
cu acordul președintelui acesteia.
(5) În caz de paritate, se aplică prevederile art. 6, alin. (2) din prezentul regulament.
Art.8. Membrii Comisiei locale au dreptul să ia cuvântul cu încuviițarea
președintelui, la fiecare punct pe ordinea de zi.
Art.9. (1) Dezbaterile din ședințele comisiei locale, precum și modul în care și-a
exercitat votul fiecare membru, se consemneaza într-un proces – verbal, ce va fi semnat de
către președinte, membrii acesteia și persoana care asigura secretariatul.
(2) Membrii comisiei locale, împreună cu persoana care intocmește procesul-verbal,
iși asumă, prin semnătura, responsabilitatea veridicităţii celor consemnate.
(3) Procesul-verbal și documentele care au fost dezbătute în ședință se depun într-un
dosar special, care va fi numerotat și semnat, prin grija persoanei care asigură secretariatul
comisiei.
Art.10. La ședințele Comisiei locale pot participa, la invitaţia Primarului,
reprezentanţi ai altor autorităţi sau instituţii publice, precum și membri ai comunităţii
locale.
Art.11. Comisia locală este reprezentată de către Primarul municipiului Moinești,
în calitatea sa de președinte al acesteia.
CAPITOLUL IV
Atribuțiile Comisiei locale de ordine publică
Art.12. Comisia locală are următoarele atribuții:
a) asigură cooperarea dintre instituţiile și serviciile publice cu atribuţii în domeniul
ordinii și al siguranţei publice la nivelul municipiului Moinești;
b) avizează proiectul Regulamentului de Organizare și Funcţionare al Poliţiei
Locale Moinești;
c) elaborează proiectul planului de ordine și siguranţă publică al municipiului
Moineșţi, pe care îl actualizează anual, având în vedere Ordinul Ministrului
Administraţiei și Internelor, prevăzut de art. 24 din Hotărîrea Guvernlui nr.
1332/2010;
d) analizează periodic activităţile de menţinere a ordinii și siguranţei publice la nivelul
Municipiului Moinești și face propuneri pentru soluţionarea deficiențelor constate
și pentru prevenirea faptelor care afectează climatul social;
e) evaluează cerinţele specifice și face propuneri privind necesarul de personal al
Poliţiei Locale Moinești;
f) prezintă Consiliului Local al Municipiului Moinești rapoarte anuale asupra
modului de îndeplinire a prevederilor planului de ordine și siguranţă publică al
Municipiului Moinești. În baza concluziilor desprinse din analizele efectuate,
propune autorităţilor administraţiei publice locale iniţierea unor proiecte de hotărâri
prin care să se prevină faptele care afectează climatul social.
Art.13. Proiectele pentru hotărârile ce urmează a fi adoptate de Consiliul Local al
Municipiului Moinești, în conformitate cu cele stabilite în comisia locală, vor fi întocmite de
Primarul Municipiului Moinești, prin aparatul de specialitate.
CAPITOLUL V
Dispoziții finale
Art. 14. (1) Prezentul regulament de organizare și funcționare a Comisiei locale de ordine
publică este supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Moinești;
(2) Modificarea sau completarea Regulamentului se poate face numai prin Hotărâre a
Consiliului local al Municipiului Moinești, cu respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.15. Prezentul regulament, după adoptare de către Consiliul local, va fi publicat pe
pagina de internet a instituţiei www.moinesti.ro.
Art. 16. Regulamentul de organizare și funcţionare a Comisiei locale de ordine publică se
completează cu prevederile Legii nr. 155/2010 a poliţiei locale, cu modificările şi completările
ulterioare și ale Hotărârii Guvernlui nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de
organizare și funcţionare a poliţiei locale.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
ING. BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ JR. MARILENA DÎRLĂU
ȘEF SERVICIU POLIȚIE LOCALĂ,
JR. DORIN-CRISTIN IFRIM
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.