27 aprilie 2023

HCL 95/2023 Miroslava adoptată

Se decide trecerea unui teren de 6000 mp, situat în intravilanul satului Valea Ursului, din domeniul privat în domeniul public al comunei Miroslava

Pe scurt

Se decide trecerea unui teren de 6000 mp, situat în intravilanul satului Valea Ursului, din domeniul privat în domeniul public al comunei Miroslava. Motivul este amenajarea unui centru de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice, în satul Valea Ursului; această schimbare juridică permite finanțarea și realizarea proiectului prin fonduri locale, iar terenul nu este grevat de sarcini. Pentru locuitori înseamnă existența unui spațiu public destinat îngrijirii vârstnicilor în comunitate, cu implicații în termene de execuție și eventuale investiții locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

se declară bun de interes public local. Art.3.Comisia specială pentru întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public şi privat al comunei Miroslava va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Miroslava

Denumire
Hotărârea nr. 95 din 2023 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
HCL 95/2023
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
95 / 2023
Data
27 aprilie 2023
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Constantin Langa nr. 93 nr. cad. 63204
Teme
Terenuri și clădiri · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Miroslava

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAȘI COM U N A : A MIROSLAVA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.95 privind trecerea din domeniul privat al Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava în domeniul public al Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava a terenului în suprafață de 6000 m.p., situat în intravilan sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, având număr cadastral 63204, pentru "Construire centru de zi de asistență şi recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, județul Iaşi” Consiliul Local al comunei Miroslava, întrunit în şedinţa ordinară. Având în vedere prevederile art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.a), lit.b) coroborate cu prevederile art.296 alin.(2) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şicompletările ulterioare; Luând act de: -referatul de aprobare (ca instrumente de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre), semnat de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.1633/20.04.2023; -raportul întocmit de către compartimentul investiţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi înregistrat sub nr.1632/20.03.2023; -raporiul comisiei specială constituită ia nivelui Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava pentru întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public şi privat al comunei Miroslava, înregistrat sub nr.1679/21.04.2023; Ținând seama de: -Extrasul de Carte Funciară eliberat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iaşi, conform cerere nr.73105/20.04.2023, din care rezultă că, terenul în suprafață de 6000 m.p., situat în intravilan sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iași, având număr cadastral 63204, nu este grevat de sarcini; -prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii republicată cu modificările si completările ulterioare; -prevederile Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.82/1991, Legea contabilităţii, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Hotărârii de Guvern nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile art.553 alin.(1), art.554 alin.(1) din Legea nr.287/2009-Cod Civil, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Mirosiava, Jud. laşi, CP: 707305 W4W.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat Oprimariamiroslava.ro ROMÂNIA JUDEȚUL LAŞI COMU NA =. pe MIROSLAVA Consiliul Local Având în vedere că, Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul laşi intenţionează depunerea documentelor pentru obținerea unei finanţări prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă/C13/14 pentru "Construire centru de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iași”, Întrucât amplasamentul-teren în suprafață de 6000 m.p., situat în intravilan sat Valea Ursului, comuna Miroslava, județul Iaşi, având număr cadastral 63204, îndeplineşte condiţiile din ghidul de finanţare elaborat prin PNRR/C13/14 pentru realizarea obiectivului de investiție mai sus menționat, iar pentru a depune solicitarea de finanțare se impune trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava, Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, În temeiul art.133 alin.(1), art.139 alin.(1), alin.(3) lit.8), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Ari.î.La data adoptării prezentei hotărâri, Consiliul Local al comunei Miroslava aprobă trecerea din domeniul privat al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava în domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a terenului în suprafață de 6000 m.p., situat în intravilan sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iași, având număr cadastral 63204, pentru "Construire centru de zi de asistență şi recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iaşi”. Art.2, Terenul prevăzut la art.1 se declară bun de interes public local. Art.3.Comisia specială pentru întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public şi privat al comunei Miroslava va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art.4.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluționarea contestaţiei formulată în conformitate cu prevederile ari.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ şi fiscal. Art.5.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului primar, compartimentului investiţii, compartimentului patrimoniu, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-șef serviciu, compartimentului urbanism, compartimentului cadastru&fond funciar, Direcţiei Tehnice-director executiv din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru efectuarea UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 WWW .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat? primariamiroslava.ro ROMÂNIA pi IAȘI COMUNA MIROSLAVA Consiliul Local controlului de legalitate, iar un exemplar se va afișa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei : www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 27 aprilie 2023 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL ROTĂRESCU CRISTINA Contrasemnează pentru legalitate „ Secretar general al comunei Miroslava 7 Ancpţa-enuţa URSANU PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRĂRII CONSILIULUI LOCAL NR.95/27.04.2023 Nr. PI Semnătura persoanei responsabile crt. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN să efectueze procedura, 0 1 2 3 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate | a simplă X absolută n calificată? 27.04.2023 2 | Comunicarea către primar? 02.05.2023 3 | Comunicarea către prefectul judeţului? 02.05.2023 02.05.2023 4 [Aducerea Ia cunoştinţa publică?5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual%*5 N - A 26) Hotărârea deyine obligatorie sau produce 02.05.2023 efecte juridice”, după caz UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 Www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat Oprimariamiroslava.ro ROMÂNIA ST, IUDETUL IAȘI COMUNA stie 22 MIROSLAVA Consiliul Local Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: 1) Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . % Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoștința publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5 Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect," $ Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." D Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează." UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 wwwW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miroslava.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala