28 mai 2026

HCL 93/2026 Miroslava adoptată

Acordarea unui sprijin financiar din bugetul local al comunei Miroslava, în sumă de 50000 lei pentru Parohia URICANI, comuna Miroslava, județul Iași

Pe scurt

Consiliul Local al comunei Miroslava a aprobat acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 lei pentru Parohia URICANI, din bugetul local. Banii sunt destinați sprijinii activităților parohiei, conform prevederilor legale în vigoare, cu impact asupra bugetului local pentru anul în curs. Pentru locuitori, înseamnă că administrația alocă fonduri publice către o instituție religioasă pentru sprijinul său, indicând eventuale efecte în bugetul local și în termenele de execuție stabilite.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 50000 iei pentru Parohia URICANI, comuna Miroslava, județul Iaşi, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor aferente realizării lucrărilor la unitatea de cult

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 93 din 2026 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar din bugetul local al comunei Miroslava, în sumă de 50000 lei pentru Parohia URICANI, comuna Miroslava, județul Iași
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
93 / 2026
Data
28 mai 2026
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Constantin Langa nr. 93

Pe același subiect în Miroslava

Documente

Text

aber îsi COM U N A ţa A MIROSLAVA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.93 privind acordarea unui sprijin financiar din bugetul local al comunei Miroslava, în sumă de 50000 lei pentru Parohia URICANI, comuna Miroslava, județul Iași Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iași, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 28 mai 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul laşi. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.] alin.(S), art.120 şi art.121 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; a) art.3, art.4 şi art.6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; b) art.7 alin.(2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenţii; c) art.129 alin.(1), alin.(2) lit. d), alin.(8) lit. a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; d) art.3 alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.892/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare; e) art.4 alin.(2), art.5 alin.(1), art.15, art.18 din Hotărârea Guvernului nr, 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare; î) Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; 8) Legii nr.43/27.03.2026 a bugetului de stat pe anul 2026; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, Luând act de: -referatul de aprobare, semnat de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr. 2716/20.05.2026; -raportul de specialitate, întocmit de către şef serviciu din cadrul Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite și taxe locale din aparatul de specialitate al primarului comunei Miroslava, înregistrat sub nr.2717/20.05.2026; Ținând cont de: -cererea nr.16/28.04.2026, înregistrată la Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava sub nr. 38008/28.04.2026, prin care Parohia URICANI, comuna Miroslava, judeţul Iași solicită acordarea unui sprijin financiar sau material necesar realizării lucrărilor la lăcașul de cult ; -prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.83/05.05.2026 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei Miroslava, judeţul Iaşi pentru anul 2026; -prevederile Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar din bugetul local al comunei Miroslava pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, de pe raza Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi, Anexă nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.144/3 1.07.2023; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 WwWwW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro MIROSLAVA Consiliul Local -procesul verbal, întocmit de către comisia pentru verificarea documentaţiilor depuse de către unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, de pe raza Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iași, având ca obiect solicitare forme de sprijin financiar din bugetul local al comunei Miroslava (n.r. constituită conform dispoziţii primarului comunei Miroslava, județul Iaşi nr.422/29.08.2023), înregistrat sub nr. 2715/20.05.2026, Analizând fondurile băneşti alocate prin bugetul local al comunei pentru anul 2026 cu această destinaţie, s-a identificat suma de 50000 lei, la capitolul 67.06.00-art.5912 Servicii religioase-susținere culte, Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.133 alin.(1), art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nt.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1. (1) La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 50000 iei pentru Parohia URICANI, comuna Miroslava, județul Iaşi, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor aferente realizării lucrărilor la unitatea de cult. (2) Suma prevăzută la alin.(1) se acordă din bugetul local al comunei Miroslava, aprobat pentru anul 2026, conform Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 83/095.05.2026, de la capitolul 67.06.00-art.5912 Servicii religioase-susţinere culte. Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Miroslava, în calitate de ordonator principal de credite prin Serviciul financiar-contabil, buget, salarizare, execulări silite, impozite și taxe locale-șef serviciu şi compartiment financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei. Art.3.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluționarea contestaţiei formulată în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ și fiscal. Art.4. Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite și taxe locale-șef serviciu şi compartiment financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, Parohiei URICANI şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iași UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 W4W.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ea eta e ap ee mar ra ao, COMUNA MIROSLAVA Consiliul Local PSP RO eat E E a Ca PE ee i ea 9 a ini e e E aa SPERII A AT ee tra pentru etectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afișa la afișierul local şi pe site-ul instituţiei Www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 28 mai 2026 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ ___ CONSILIER LOCAL HÂRTOPANU CLAUDIU-SERGIU Contrasemnează pentru legalitate Secretar genera! al comunei Miroslava ncuţa-Lenuţa URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 wWW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secrelariatOprimariamiroslava.ro oa e eee gar i Za tătari 7 ca COMUNA MIROSLAVA Consiliul Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.93/28.05.2026 Nr. Pe Semnătura persoanei responsabile crt. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN să efectueze procedura o 1 2 | 3 | Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate] 28.05.2026 D simplă X absolută n calificată? ] LU 2 | Comunicarea către primar? 28.05.2026 PS V | Î ii ] 3 Comunicarea către prefectul judeţului?) 28.05.2026 ÎN 4 Aducerea la cunoştinţa publicăb5) 28.05.2026 n ) 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu| 28.05.2026 / caracter individual?*5) 5 Hotărârea devine obligatorie“) sau produce] 28.05.2025 ! | efecte juridice”, după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin, (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliui local cu | majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." % Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării... % Art. 197 alin, (4): "Hotărârile .. . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei.” 9 Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu Caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 9 Art. 198 alin, (1): "Hotărârile . .. cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică.” 2 Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud, lași, CP: 707305 WWW. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miroslava.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala