HCL 88/2018 Miroslava adoptată

Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă încetarea de drept a contractului de concesiune nr.9354/17.04.2015 încheiat între Comuna Miroslava şi doamna [persoană fizică] pentru terenul în suprafață de 500 m.p…

Denumire
Hotărârea nr. 88 din 2018 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
  PDF
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
88 / 2018
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
nr. cad. 77338

Documente

Text

"ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA HOTĂRÂREA NR.88 privind încetarea de drept a contractului de concesiune nr.9354/17,04.2015 încheiat între Comuna Miroslava și doamna Sucilă ionela Consiliul Local al Comunei Miroslava, întrunit în şedinţa ordinară. Având în vedere : -propunerea iniţiatorului proiectului de hotărâre, Primarul comunei Miroslava şi expunerea de motive a iniţiatorului, înregistrată sub nr.1 1208/16.04.2018; „referatul de specialitate întocmit de către doamna Kazemi Carmen, consilier Compartiment Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, înregistrat sub nr.10231/04.04.2018 şi aprobat de către primarul comunei Miroslava, prin care se solicită aprobarea încetării contractului de concesiune nr.9354/17.04.2015; - prevederile art.5.1, 5.4, 9.1 lit.i) din contractul de concesiune mai sus menţionat; -Nota de plată anuală privind debitul restant pe care îl înregistrează concesionarul în evidența contabilă a instituţiei, reprezentând contravaloare redevenţă; -adresa nr.7559/14.03.2018, prin care doamna Suciala Ionela a fost notificată cu privire la neplata redevenţei şi la obligaţiile ce îi revin conform actului juridic încheiat; -prevederile art.36 alin.(2) lit.c), alin.(5) lit.a) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare ; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; -avizele favorabile ale comisiilor de specialitate; În temeiul art.45 şi art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă încetarea de drept a contractului de concesiune nr.9354/17.04.2015 încheiat între Comuna Miroslava şi doamna [persoană fizică] pentru terenul în suprafață de 500 m.p., aparţinând domeniului privat al comunei Miroslava, situat în tarla 72, număr cadastral 77338, intravilan sat Cornești, în vederea construirii unei locuințe, ca urmare a nerespectării de către concesionar a prevederilor art.5.|, 5.4, 9.1 lit.i) din contractul de concesiune mai sus menţionat. Art.2.Concesionarul are obligaţia, ca în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării prezentului act administrativ, de a elibera terenul prevăzut la art.L, liber de orice sarcini şi de a-l preda Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 255 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat(Q primariamiroslava.ro, ROMÂNIA OO JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA prin proces verbal de predare-primire, precum şi de a achita contravaloarea redevenţei şi a majorărilor de întârziere aferente-după caz, anexă la prezenta hotărâre. Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Compartimentul Contabilitate și Compartimentul Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, care vor înscrie în Inventarul Domeniului Privat al Comunei Miroslava, judeţul laşi, modificările intervenite. Art.4.Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art.5.Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului comunei, Compartimentului Contabilitate, Compartimentului Achiziţii Publice, Compartimentului Patrimoniu, Compartimentului Urbanism, Compartimentului Cadastru, doamnei Sucilă lonela şi Instituţiei Prefectului Judeţului laşi pentru exercitarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa pe site-ul instituţiei, pentru aducere la cunoştinţă publică. Miroslava, astăzi, 26 aprilie 2018 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL COJOCARU GHEORGHE | a9 : 7 Contrasemnează pentru legalitate Secretar aia Ursanu Anciţa-Lenuţa Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariataprimariamiroslava.ro,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamiroslava.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala