ROMÂNIA
IUDETULL IAȘI COMUNA EA
MIROSLAVA
Consiliul Local
HOTĂRÂREA NR.76
privind mandatarea de către Consiliul Local Miroslava, în calitate de Autoritatea Publică Tutelară (APT), a
reprezentantului în AGA Societăţii SERVICII PUBLICE MIROSLAVA S.R.L. să semneze actul adițional la
contractul de mandat cu fiecare administrator provizoriu numit
Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iași, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 25
aprilie 2024, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul Iași.
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art.121 alin.([) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată;
b) art.3, art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg ia 15 octombrie 1985,
ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art.7 alin.Q2) din Codul Civil, adoptat prin Legea nr.287/2009, cu modificările şi completările
ulterioare;
d) art.129 alin.(1), alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.357/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
e) art.25, art.29! alin.(1), alin.(2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Hotărârea Guvernului nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
8) Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi comepletările
ulterioare;
Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare:
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare și motivare a proiectului de hotărâre), semnat
de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.1! 843/15.04.2024;
-raportul întocmit de către consilierul juridic din cadrul Biroului investiţiicachiziţii publice din
aparatul de specialitate al primarului comunei Miroslava, judeţul laşi, înregistrat sub
nr.1845/15.04.2024;
Ținând seama de:
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.234/16.11.2024 privind
mandatarea de către Consiliul Local al comunei Miroslava, în calitate de Autoritatea Publică Tutelară
(APT), a reprezentantului în Adunarea Generală a Asociaţilor (A.G.A.) S.C. SERVICII PUBLICE
MIROSLAVA S.R.L. să aprobe nivelul remuneraţiei (indemnizaţia fixă lunară) pentru administratorii
provizorii, clauzele contractelor de mandat, precum şi să semneze contractele de mandat cu
administratorii provizorii numiţi, conform dispoziţiilor legale în vigoare;
-Contractul de mandat nr.563/08.12.2023 semnat între Societatea Servicii Publice Miroslava
S.R.L., prin reprezentantul asociatului unic și domnul Creţu Tudor-Cosmin;
-Contractul de mandat nr.564/08.12.2023 semnat între Societatea Servicii Publice Miroslava
S.R.L., prin reprezentantul asociatului unic și doamna Dumitrescu Lorela;
UAT ComunaMirosiava Loc. Miroslava, Com.Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat Qprimariamiroslava.ro
UDIŢUL Aș COMUNA TA
MIROSLAVA
Consiliul Local
-Contractul de mandat nr.565/08.12.2023 semnat între Societatea Servicii Publice Miroslava
S.R.L., prin reprezentantul asociatului unic și domnul Vlad Vasile-Gabriel;
-Actul constitutiv al societăţii Servicii Publice Miroslava S.R.L., în forma actualizată la Oficiul
Registrului Comerţului de pe lângă [persoană fizică]; |
Întrucât durata contractelor de mandat mai sus menţionate este de 5 luni, începând cu data de
08.12.2023, cu posibilitatea de prelungire, o singură dată, pentru încă 2 luni, pentru motive întemeiate,
conform art.29! alin.(2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011, cu modificările şi
completările ulterioare,
Motivat de faptul că, în prezent, Unitatea Administrativ Teritorială comuna Miroslava, în calitate
de Autoritate publică tutelară, se află în procedură de selecţie şi nominalizare a administratorilor
permanenți, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, termenul estimat de finalizare a procedurii fiind până la data de 31 iulie 2024,
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al
comunei Miroslava, judeţul lași,
În conformitate cu:
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu
modificările și completările ulterioare;
Întemeiul art.133 alin.(l), art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.1. (1) La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă mandatarea reprezentantului în AGA
Societăţii Servicii Publice Miroslava S.R.L. să semneze un act adițional la contractul de mandat cu
fiecare administrator provizoriu, în vederea prelungirii duratei mandatului acestora pentru 2 luni, astfel
încât să se finalizeze procedura de selecţie a administratorilor permanenți.
(2) Actul constitutiv al Societăţii Servicii Publice Miroslava S.R.L. va fi actualizat
corespunzător cu modificările cuprinse în hotărârea de consiliu local adoptată.
Art.2.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de
zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Instanţa competentă pentru soluționarea contestației formulată în conformitate cu
prevederile art.l! din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Art.3.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului
primar-Niţă Dan, domnului viceprimar al comunei Miroslava, Ghenghea Silviu-lonuţ, Biroului
investiţiiachiziții publice-consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului comunei,
UAT ComunaMiroslava Loc. Miroslava, Com.Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat Oprimariamiroslava.ro
ROMÂNIA
YUDEȚUL IAŞI COMU NA [37 TNI
MIROSLAVA
Consiliul Local
administratorului public al comunei Miroslava, şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru efectuarea
controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei :
www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la Hotărârile autorităţii deliberative.
Miroslava, astăzi, 25 aprilie 2024
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONSILIER LOCAL
BĂRGĂOANU MARIUS-GABRIEL
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general al comunei Miroslava
Ancuţa-l.enuţa URSANU
UAT ComunaMiroslava Loc. Miroslava, Com.Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
ROMÂNIA
JUDETUL IAŞI COMUNA
MIROSLAVA
Consiliul Local
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR.76/25,04.2024
DE Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile
er. să efectueze procedura
i) 1 2 | 3
1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoriiate 25.04.2024
a simplă X absolută n calificată?
i
2. |Comunicarea către primar? 25.04.2024 II S
3 [Comunicarea către prefectul judeţului” 25.04.2024 XA
4 Aducerea la cunoştinţa publică?'5 25.04.2024
; Comunicarea, numai în cazul celei cu| 25-04-2024
caracter individual?"
6 Hotărârea devine obligatorie” sau produce 25.04.2024
efecte juridice”, după caz
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvemului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare:
9 Art. 120 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate
absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea
sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliu! local cu
majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul! consilierilor locali în funcţie."
2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
3 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al
comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . .
% Art. 197 alin. (4): "Hotărârile .. . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin
grija secretarului general al comunei."
5 Art, 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se
adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect."
% Art. 198 alin. (1): "Hotărârile .... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunoştinţă publică."
7? Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării
către persoanele cărora li se adresează."
UAT ComunaMiroslava Loc. Miroslava, Com.Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
wWwWw.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamirosiava.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.