30 aprilie 2025

HCL 72/2025 Miroslava adoptată

Consiliul Local Miroslava stabilește acordarea unui sprijin financiar în valoare de 100.000 lei din bugetul local pentru Parohia Valea Adâncă, pentru realizarea lucrărilor la lăcașul de cult

Pe scurt

Consiliul Local Miroslava stabilește acordarea unui sprijin financiar în valoare de 100.000 lei din bugetul local pentru Parohia Valea Adâncă, pentru realizarea lucrărilor la lăcașul de cult. Banii vin din bugetul comunei pentru sprijin financiar acordat unităților de cult și ar putea acoperi cheltuieli ale parohiei legate de lucrarea la biserică. Pentru locuitori, înseamnă că o parte din fonduri locale va fi direcționată către această lucrare, fără termene sau zone geografic afectate imediat menționate în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 72 din 2025 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
HCL 72/2025
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
72 / 2025
Data
30 aprilie 2025
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Constantin Langa nr. 93

Pe același subiect în Miroslava

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL IAȘI CO MUNA MIROSLAVA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.72 privind acordarea unui sprijin financiar din bugetul local al comunei Miroslava, în sumă de 100000 lei pentru Parohia VALEA ADÂNCĂ, comuna Miroslava, judeţul Iași Consiliul Local al comunei Miroslava, județul laşi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 30 aprilie 2025, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.1 alin.(5), art.120 şi art.121 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; a) art.3, art.4 şi art.6 paragraful 1 din Carta curopeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; b) art.7 alin.(2) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții; c) art.129 alin.(1), alin.) lit. d), alin.(8) lit. a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completăriie uiierioare; d) art. 3 alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare; recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare; î) Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 8) Legii 9/10.02.2025 a bugetului de stat pe anul 2025 E Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, Luând act de: -referatul de aprobare, semnat de către inițiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr. 1981/11.04.2025; -raportul de specialitate, întocmit de către şef serviciu din cadrul Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale din aparatul de specialitate al primarului comunei Miroslava, înregistrat sub nr. 20077] 1.04.2025; Ținând cont de: -cererea nr. 5/02.02.2025, înregistrată la Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava sub nr. 9511/05.02.2025, prin care Parohia VALEA ADÂNCĂ, comuna Miroslava, judeţul lași solicită acordarea unui sprijin financiar sau naaterial necesar realizării lucrărilor la lăcașul de cult ; -prevederile Hotărârii Consiliului Locai al comunei Miroslava nr. 50/27.03.2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei Miroslava, judeţul Iaşi pentru anul 2025; -prevederile Regulamentului privind stabilirea unor forme de sprijin financiar din bugetul local al comunei Miroslava pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, de pe UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www .Primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ROMÂNIA IULIU AS COMUNA da 2 MIROSLAVA Consiliul Local raza Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul laşi, Anexă nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 144/31 .07.2023; -procesul verbal, întocmit de către comisia pentru verificarea documentaţiilor depuse de către unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, de pe raza Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava, judeţul lași, având ca obiect solicitare forme de sprijin financiar din bugetul local al comunei Miroslava (n.r. constituită conform dispoziției primarului comunei Miroslava, judeţul Iași nr.422/29.08.2023), înregistrat sub nr. 1979/1 1.04.2025, Analizând fondurile băneşti alocate prin bugetul local al comunei pentru anul 2025 cu această destinație, s-a identificat suma de 100000 lei, la capitolul 67.06.00-art.5912 Servicii religioase-susţinere culte, Având în vedere avizele comisiilor de specialitate, organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iași, în condiţiile legii, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.133 alin.(1), art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1. (1) La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 100000 lei pentru Parohia VALEA ADÂNCĂ, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor aferente realizării lucrărilor la unitatea de cult. (2) Suma prevăzută la alin.(1) se acordă din bugetul local al comunei Miroslava, aprobat pentru anul 2025, conform Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 50/27.03.2025, de la capitolul 67.06.00-art.5912 Servicii religioase-susţinere culte. Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează domnul primar- Niţă Dan în calitate de ordonator principal de credite prin Serviciul financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite și taxe locale-compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei. Art.3.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluţionarea contestației formulată în conformitate cu prevederile art.1] din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este Tribunalul laşi-Secţia contencios administrativ Şi fiscal. Art.4. Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava-Niţă Dan, Serviciului financiar-contabil, buget, UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 WWW .primariamiroslava.ro Sir. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ROMÂNIA sa JUDEŢUL IAŞI COMUNA Veda i MIROSLAVA Consiliul Local salarizare, executări silite, impozite și taxe locale-şef serviciu şi compartiment financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, Parohiei VALEA ADÂNCĂ şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iași pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 30 aprilie 2025 PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL Contrasemnează pentru legalitate Secretar general al comunei Miroslava Ancuţa-Lenuţa URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 WWW .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ROMÂNIA y JUDETUL IAȘI COMUNA a MIROSLAVA Consiliul Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.72/30.04.2025 Nr. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile cat. să efectueze procedura 0 ] 2 3 1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 30.04.2025 n simplă X absolută ocalificată? / | 2 [Comunicarea către primar? 30.04.2025 d Ă] 3 [Comunicarea către prefectul judeţului? 30.04.2025 Pi] R 4 | Aducerea la cunoştinţa publică? 30.04.2025 ta Comunicarea, numai în cazul celei cul 30.04.2025 caracter individual*5) Hotărârea devine obligatorie“) sau produce 30.04.2025 efecte juridice”, după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 129 alin. (1: "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul iocai adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două ireîmi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2 Art. 197 alin. (2): “Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 2 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în ce] mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . ? Art. 197 alin. (4): "Hotărârile... se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5 Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 9 Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." P Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” 6 UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscali: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamirosiava.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miroslava.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala