HCL 60/2018 Miroslava adoptată

Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă iniţierea procedurii de licitaţie publică deschisă în vederea concesionării pajiștilor din comuna Miroslava, judeţul lași crescătorilor de animale persoane fizice…

Denumire
Hotărârea nr. 60 din 2018 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
  PDF
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
60 / 2018
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAȘI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA HOTĂRÂREA NR.60 privind aprobarea Regulamentului de păşunat, concesionării pajiştilor, aprobarea valorii redevenţei din contractele de concesionare a pajiştilor şi a modalității de plată, a încărcăturii la hectar de pajiști și a perioadei de păşunat Consiliul Local al Comunei Miroslava, întrunit în şedinţa ordinară. Având în vedere : -propunerea. iniţiatorului proiectului de hotărâre, Primarul comunei Miroslava-Niţă Dan şi expunerea de motive a iniţiatorului, înregistrată sub nr.5472/2018; -referatul întocmit de către doamna Burcuţă Elena-Şef Birou Investiţii& Achiziţii Publice şi înregistrat sub nr.5631/22.02.2018; > Legea nr.44/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991. Hotărârea nr.643/2017 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064/2013. Legea nr.16 din 29 februarie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 15/2015 pentru modificarea art.2 lit.d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură; Hotărârea nr.78/2015 privind modificarea si completarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/3013 privind organizarea, administrarea si exploatarea oajistilor permenente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.1064/2013; Nota 187356/24.02.2015 a Directiei Generale de Industrie Alimentara, Compartimentul Consultanta, Extensie si Formare Profesionala din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale privind constituirea grupurilor de lucru in conformitate cu prevederile art.8 din Hotararea nr.78/2015; Legea nr.86/2014, pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind organizarea, administrarea şi expoatarea pajiştilor permenente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (act publicat în Monitorul Oficial,Partea l,nr.491 din 02.07.2014). O.U.G. nr.34/2013 (act publicat in monitorul oficial nr. 267 din 13 mai 2013) privind - organizarea, administrarea exploatarea pajişiilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, Sona Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; ii Se Om Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444: Cod | muaneei e] conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariatEprimariamiroslava.ro, ti CERT /I a ROMÂNIA JUDEȚUL IAŞI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA "5 Ordinul nr.544 din 21 iunie 2013, privind - metodologia de calcul a încărcăturii optime de animale pe hectar de pajşte, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (act publicat în Monitorul Oficial nr. 386 din 28 iunie 2013). > Hotărâre nr.1.064 din 11 decembrie 2013, privind Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, document emis de Guvernul Romaniei (act publicat în monitorul oficial nr. 833 din 24 decembrie 2013); > Ordinul nr.407/2.051 din 2013 — Pentru aprobarea contractelor cadru de concesiune și închirierea suprafeţelor de pajşti aflate în domeniul public/privat al comunelor,oraselor, respectiv al municipiilor, (act publicat in Monitorul Oficial,Partea I, nr 333 din 07.06.2013). -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.45 alin.(l) şi art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă iniţierea procedurii de licitaţie publică deschisă în vederea concesionării pajiștilor din comuna Miroslava, judeţul lași crescătorilor de animale persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE. Art.2.Se aprobă Regulamentul de păşunat și documentaţia de atribuire privind concesionarea prin licitatie publică deschisă a pajiştilor din comuna Miroslava, judetul Iaşi, conform Anexei nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3.Se aprobă calcularea redevenței la hectar de pajişti pentru o cantitate de 5000 kg masă verde cu un preț de 0,03 lei/kg rezultând 150 lei/ha/an. Art.4.Plata anuală a redevenței se va face după cum urmează: 30% din valoarea totală a redevenţei pana la data de 10 mai , iar diferenţa de 70% până la data de 20 iulie a fiecarui an. Art.5.(1) Se aprobă o încărcătură la hectarul de pajiști de 1,5 UMV ( unităţi vită mare), respectiv 1,5 capete taurine sau cabaline de peste 2 ani, oi sau capre 10 capete/ha conform coeficientilor de conversie stabilit prin Ordinul MADR nr. 544/2013, (2) Calculul numărului de capete /ha şi a suprafeţelor necesare se va face în conformitate cu numărul de animale pe specii total UMV, cât și numărul de hectare necesare şi existente în comuna Miroslava. Art.6,Perioada de concesionare va fi de maxim 10 ani. /S) Tona! Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: ; a ud. laşi, CP: 707305; e Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod 2 E) conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariatQ primariamiroslava.ro, | crem omogen “ROMÂNIA JUDEȚUL IAȘI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA Art.7.Băşunatul animalelor vă incepe la data de Î mai şi se va termina la data de | noiembrie a fiecărui an calendaristic. Art.8.Se aprobă comisia de evaluare a ofertelor privind concesionarea pajiştilor din comuna Miroslava crescătorilor de animale persoane. fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE în următoarea componenţă: - Burcuţă Elena — Şef Birou Investitii Achizitii Publice Kazemi Carmen- consilier Compartiment Achizitii Publice Tanana Luminita- consilier Compartiment Executări silite Andrian Nicolae-consilier local eee nene nenea reprezentant D.G.R.F.P. laşi Membrii de rezervă: - Finatti Anton- consilier Compartiment Urbanism - Nechifor Mariana- consilier Compartiment Agricultura - Cojocaru Gheorghe-consilier local. Art.9.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Compartimentul Agricultură, Compartimentul Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi membrii comisiei desemnată la art.8 din prezenta hotărâre. Art.10.Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art.11.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, Serviciului Financiar-Contabil, Compartimentului Patrimoniu, Compartimentului Cadastru, Compartimentului Urbanism, Compartimentului Achiziţii Publice, Compartimentului Agricultură din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei şi Instituţiei Prefectului Judeţului laşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local pentru aducere la cunoștință publică. Miroslava, astăzi, 28 februarie 2018 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL VIERU ALEXANDRU ecțetar = Ursanu, Acuţa-Lenuţa [| Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Vu. În CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat Oprimariamiroslava.ro, ANEXĂ NR. LA HCL. NR, Ga dati CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA JUDETUL IASI ART.3 (1)Perioada şi taxele de Păşunat se vor stabili anual de către Consiliul local al comunei Miroslava, judeţul lasi. Păşuinat la zi, sub sancţiunea plăţii majorărilor de întârziere, conform legislaţiei în ART.8. Pentru Păşunatul animalelor este Necesar ca efectivele sa fie înregistrate în Registru Agricol, în conformitate cu HG nr. 1632/2009 privimd registrul agricol si RNE conform OUG nr. 34/2013 privind Organizarea , administrarea si exploatarea Pajistilor Permanente si pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, ART.9. (1)Păşunatul este admis numai în cirezi şi turme Organizate, (2)Proprietarii de animale sunt obligaţi să aducă vitele la cireadă şi să le ducă acasă numai legate, (3) Se interzice Păşunatul individual sau în &rupuri răzlețe sau cu paznici Ocazionali. ART.10. (1)Se interzice ieşirea animalelor pe t imp de Noapte pe alte trupuri de Păşune în afara celor repartizate, ART.11 (1) se interzice schimbarea locului de Păşunat repartizat, prin migrare pe alte păşuni sau terenuri. (2) Păşunatul pe alte suprafeţe (fânețe, ogoare, mirişti, diguri, etc) decât cele d) asigură/supraveghează amenajarea şi întreţinerea Păşunilor, podeţelor, drumurilor de acces, după caz; e) efectuează controale cu privire la modul în care responsabilii de cirezi şi turme îşi îndeplinesc obligaţiile; b) să respecte Programul de Păşunat; d) să aibă 8rijă şi să păstreze în bună stare dotările pastorale; e) să respecte traseele de Circulaţie a turmelor stabilite de primărie; f) să respecte normele sanitar veterinare În vigoare şi dispoziţiile organelor sanitar veterinare locale; crearea de noi drumuri. ART.17. (1) Pâşunatul neautorizat se sancţionează cu amendă conform legilor în vigoare. (2) Păşunatul neautorizat este reprezentat de: a) păşunatul cu animale neînregistrate în Registrul Agricol si RNE b) păşunatul în alte locuri decât cele stabilite; intocmit, Ing. Nechifor Mariana 7 — cf art. 10 din Lege de catre Comuna a hr. 44/2018).

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamiroslava.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala