HCL 271/2019 Miroslava adoptată
Art.1. Începând cu data de 07 ianuarie 2020, se aprobă acordarea de facilităţi fiscale pentru anul 2020 către S.C
- Denumire
- Hotărârea nr. 271 din 2019 a Consiliului Local Miroslava
- Titlu oficial
- Emitent
- Consiliul Local Miroslava
- Număr
- 271 / 2019
- Localitate
- Miroslava, județul Iași
- Stare
- adoptată
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL IAȘI
COMUNA
MIROSLAVA
CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA
HOTĂRÂREA NR.271
privind acordarea ajutorului de minimis pentru anul 2020 Societăţii Comerciale AMADAM S.R.L.
Consiliul Local al comunei Miroslava, întrunit în şedinţa ordinară.
Având în vedere :
eferatul de aprobare (ca înstrument de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre),
semnat de către iniţiatorul proiectului de hotărâre, domnul primar-Dan Niţă;
-raportul de specialitate întocmit de către domnul Rusu lonuţ-Robert, având funcţia publică de
execuţie de inspector în cadrul compartimentului financiaf-contabil, buget, salarizare, impozite şi taxe
locale, înregistrat sub nr.52 144/17.12.2019;
-prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, cu modificările şi completările ulterioare;
„cererea nr.52122/17.12.2019 S.C. AMADAM S.RL., CU. 15085633, cu sediul social în
municipiul laşi, str.Gării, nt.22, judeţul Iași, prin care solicită acordarea ajutorului de minimis în calitate de
rezident în Parcul Industrial Miroslava,
-prevederile Hotărârii Consiliului Local Miroslava, judeţul Iași nr.101/31.05.2018 privind
aprobarea schemei locale de minimis pentru rezidentii parcurilor industriale, inclusiv societăţilor
administrator din comuna Miroslava, judeţul Iaşi;
-prevederile art.3 alin.(4) din O.U.G nr.770014 privind procedurile naţionale în domeniul
ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996, cu
modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr.1407/2013 privind aplicarea art.107 şi 108
din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis,
-prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Ordinului nr.2980/2013 privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de
sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale;
-prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările și
completările ulterioare; i
-prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile art.129 alin.(1), alin (2) lit.b), alin.(4) lit.e) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul
administrativ,
PETRI Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc, Miroslava, Comuna Mirosiava, Jud. laşi, CP: 707305;
Sistem de Management ceriificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod
( conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461, e-mai! secretariațtprimariamiroslava.ro,
iri, _CERT _/j www primariarmiroslava.ro
9180 8001 2008
NO Zina” /
a /
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAȘI
COMUNA
MIROSLAVA
CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu
modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere necesitatea impulsionării şi diversificării de către Comuna Miroslava a
activităţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, precum şi îmbunătăţirea nivelului de
trai la nivelul comunei,
Având în vedere că, pentru asigurarea unei creșteri economice, dinamice și durabile la nivelul
comunei, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local, autoritățile administrației publice
locale pot lua măsuri de promovare a îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, economice şi stimularea
mediului de afaceri local,
Având în vedere că societatea a depus toată documentaţia necesară acordării ajutorului de
minimis, i
În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Începând cu data de 07 ianuarie 2020, se aprobă acordarea de facilităţi fiscale pentru
anul 2020 către S.C. AMADAM S.R.L., cu sediul social în municipiul Iaşi, str.Gării, nr.22, judeţul
Iaşi, care constă în reducerea impozitului pe clădiri prin aplicarea unei cote de 100% la valoarea
clădirilor situate în Parcul Industrial Miroslava (Valoarea declarată a clădirii 1.369.514,14 lei x 1,5%
cotă impozitare stabilită pentru anul 2020, rezultând un impozit de scutit în valoare 20.542,71 lei).
Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul
comunei Miroslava, judeţul Iaşi şi compartimentul financiar-contabil, buget, salarizare, impozite și taxe
locale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei.
Art.3.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de
zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Instanţa competentă pentru soluționarea contestaţiei formulată în conformitate cu
prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ şi fiscal.
oa: Primaria Comunei Miroslava, Judetul! lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305;
Sai a Sistem de Management ceriificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod
&i A E) conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat primariamiroslava.ro,
. SI]
i aa ZA www. primariamiroslava.ro
TE.
ROMÂNIA
JUDEŢUL IAȘI
COMUNA
MIROSLAVA
CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA
Art.4.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, în termenul
prevăzut de lege, domnului primar, compartimentului financiar-contabil, buget, salarizare, executări
silite, impozite și taxe locale, S.C. AMADAM S.R.L. și Instituţiei Prefectului Judeţului laşi pentru
efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei
raw .primariamiroslava,ro pentru aducere la cunoştinţă publică.
Miroslava, astăzi, 19 decembrie 2019
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONSILIER LOCAL
POPESCU NICOLAE
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general al comunei Miroslava
Ancuţa-Lenuţa URSANU
Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305;
Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod
conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat(oprimariamiroslava.ro,
www. primariamniroslava.ro
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 267/2019 PDFHCL 268/2019 PDFHCL 269/2019 PDFHCL 270/2019 PDFHCL 272/2019 PDFHCL 273/2019 PDFHCL 274/2019 PDFHCL 275/2019 PDF
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →