HCL 231/2022 Miroslava adoptată
Achiziţionarea de către Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a unei cantităţi de 200 mc de material lemnos, în vederea acordării unui sprijin pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece…
Ce se aprobă
Art.4.Se împuterniceşte primarul comunei Miroslava-domnul Niţă Dan pentru a semna în numele și pentru Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava-Consiliul Local Miroslava contractul de furnizare produse ce va fi încheiat ulterior
Ce înseamnă pentru tine
- Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Asistență socială și locuințe” în Miroslava
- Denumire
- Hotărârea nr. 231 din 2022 a Consiliului Local Miroslava
- Titlu oficial
- Hotărâre privind achiziţionarea de către Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a unei cantităţi de 200 mc de material lemnos, în vederea acordării unui sprijin pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2022-2023 persoanelor şi/sau familiilor aflate în situaţii de risc din comuna Miroslava
- Emitent
- Consiliul Local Miroslava
- Număr
- 231 / 2022
- Data
- 30 septembrie 2022
- Localitate
- Miroslava, județul Iași
- Stare
- adoptată
- Locuri citate
- Constantin Langa nr. 93
- Teme
- Asistență socială și locuințe
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAȘI COMUNA ».=!
TPI MIROSLAVA Ip
Consiliul Local
HOTĂRÂREA NR.231
privind achiziţionarea de către Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a unei cantităţi de 200 mc de
material lemnos, în vederea acordării unui sprijin pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2022-2023
persoanelor şi/sau familiilor aflate în situaţii de risc din comuna Miroslava
Consiliul Local al comunei Miroslava, întrunit în şedinţa ordinară.
Având în vedere prevederile art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(7) lit.b), alin.(14) din Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare,
Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând act de:
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre), semnat de
către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.3476/12.09.2022;
-raportul de specialitate întocmii, în condiţiile legii, de către Serviciul asistență socială, autoritate
tutelară (...)-şef serviciu din aparatul de specialitate al primarului comunei Miroslava, județul Iaşi,
înregistrat sub nr.3477/12.09.2022, prin care arată necesitatea acordării de sprijin material constând în lemne
pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2022-2023, persoanelor şi/sau familiilor aflate în
situaţii de risc/necesitate din comuna Miroslava, care nu îndeplinesc condiţiile pentru acordarea beneficiului
social prevăzut de lege, respectiv de Legea nr.226/202î privind stabilirea măsurilor de protecţie socială
pentru consumatorul vulnerabil de energie ;
-prevederile art.28 alin.(2), alin.(4), alin.(5) din Legea nr.416/2001 privind venitul minim
garantat, cu modificările și completările ulterioare ;
-prevederile art.41-art.48 din Hotărârea Guvernului nr.50/2011 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu
modificările şi completările ulterioare;
-prevederile art.9 alin.(1) lit.d), art.129 şi ale art.132 lit.c) din Legea nr.292/2011 a asistenţei
sociale, cu modificările şi cpmpletările ulterioare;
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu
modificările şi completările ulterioare
-prevederile Hotărârii Consiliului Local Miroslava, judeţul Iaşi nr.52/28.02.2020 privind
reglementarea acordării ajutoarelor de urgenţă şi ajutoarelor de înmormântare la nivelul Unităţii
Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul laşi;
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.50/11.02.2022 privind
aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Miroslava, judeţul Iași pentru anul 2022;
-prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat Oprimariamiroslava.ro
ROMÂNIA
j MIROSLAVA pi ac,
Consiliul Local
Având în vedere cererile înregistrate la nivelul instituţiei, prin care cetățeni ai comunei Miroslava
solicită acordarea unui sprijin material constând în lemne pentru încălzirea locuinţei în perioada
sezonului rece 2022-2023, veniturile fiind insuficiente pentru asigurarea lemnelor pentru încălzirea
locuinței etc.;
Având în vedere că, în plenul ședinței din data de 30 septembrie 2022, domnii consilieri locali
prezenți la şedinţă au hotărât, în unanimitate, achiziționarea de către Unitatea Administrativ-Teritorială
comuna Miroslava a unei cantități de 200 me de material lemnos, în vederea acordării unui sprijin pentru
încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2022-2023 persoanelor și/sau familiilor aflate în situaţii
de risc din comuna Miroslava, în loc de 165 mc, cum s-a propus prin proiectul de hotărâre
nr.23621.09.2022, astfel încât să poată beneficia mai multe persoane şi/sau familii aflate în situaţii de
risc de acest sprijin,
Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului
Local al comunei Miroslava,
În temeiul art.133 alin.(1), art.139, art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.l.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă achiziţionarea de către Unitatea
Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a unei cantități de 200 me material lemnos, în vederea
acordării unui sprijin pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2022-2023 persoanelor şi/sau
familiilor aflate în situaţii de risc din comuna Miroslava, conform Anexei nr.1 ce face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.2.Se aprobă acordarea unei cantităţi de 1,5 mc material lemnos pentru fiecare beneficiar care
se încadrează în prevederile prezentei hotărâri.
Art.3.În condiţiile în care, în urma acordării de lemne pentru încălzirea locuinţei în perioada
sezonului rece persoanelor prevăzute în Anexa nr.1, se vor mai depune solicitări din partea cetăţenilor
comunei care, prin documente justificative, atestă faptul că, fac parte din categoria persoanelor aflate în
situații de risc, se va proceda la completarea Anexei până la epuizarea stocului de material lemnos
achiziţionat în scopul prevăzut la art.1.
Art.4.Se împuterniceşte primarul comunei Miroslava-domnul Niţă Dan pentru a semna în
numele și pentru Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava-Consiliul Local Miroslava
contractul de furnizare produse ce va fi încheiat ulterior.
Art.5.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se însărcinează viceprimarul comunei
Miroslava-domnul Lisoschi Mihăiţă-Costel, S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L., compartimentul
achiziţii publice, compartimentul financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, taxe și impozite
locale, compartimentul asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al prmarului comunei
Miroslava, judeţul Iaşi.
Art.6.Începând cu data de 30 septembrie 2022, încetează în a-şi mai produce efectele orice
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
WWW .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAŞI COMUNA a
a MIROSLAVA ip e
| Consiliul Local
dispoziţii care contravin prevederilor prezentei hotărâri.
Art.7.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de
zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Instanţa competentă pentru soluționarea contestaţiei formulată în conformitate cu
prevederile art.1l din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ și fiscal.
Art.8.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, în termenul
prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava, domnului viceprimar al comunei Miroslava,
S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L., şef Birou investiţii&achiziţii publice, compartimentului achiziţii
publice, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-şef
serviciu, Serviciului de asistenţă socială, autoritate tutelară (...)-compartimentului asistență socială din
cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, persoanelor interesate, Instituţiei Prefectului
Judeţului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi
pe site-ul instituţiei www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secțiunea dedicată Hotărârile
autorităţii deliberative.
Miroslava, astăzi, 30 septembrie 2022
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONSILIER LOCAL
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general al comunei Miroslava
Ancuţă-Lenuţa URSANU
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
Www ..primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540467 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
GT ERBISO IDE SUI IA) EȚIESI533
Vb VE ZEEO '096 9EZ ZEZO :xeA /SVOvsY 1e9sy pod
089 S6z ZezG :131L “egu 'eGue] UNUEISUOY JS 01 EAE|SOJILUEIL ELUI JO MMM
SOE/0/ :49 '15e] 'Prip 'EAEISOIIIA 'UUOD “EAEISOJI '901 EAE|SOJII EUNUI09 LyN
991U RUSU DIMuICl "195 “1S9U100 JeS VIAVWA aIVOLDINOAV '6
ră NOUSSI 15 S8U10) Jes YNHTA NOGHHDVW '8
8'1u IBidtug) "135 "19s9u10) es VIADNY IHONVOILV A
9'1U [RUSU SIUI "15 “NS6UIO) "es YVNITA NANA '9
I['2U [9y5uy SHUI "095 S9uI0) "es VONVXNI VADOD 'S
LIU “ȚBYBUV AUC "DS “NS9UIO) "1eS VIAVWA WISVUAHO v
ZI 19U5uV SIMU] "IS “HsauJ09 JS VIdWIIO NISHIAA "E
TU MOLISSIEI "115 UA NzIE Je$ | VăIIWVZ IWLLII YSYNVL 7
9'1u “N[yeg '95 “tunel JeS VIAVHIWA NVIALILIN “|
dOD/NIA/ND dul
EINIEUMoŞ IN fSH12S | /oșenut) VSHUUV EWOANRUId IS AAN VID IN
TOT 3UUI3] 1.19189 107EzIȚt19u9-)
Po EJeIOOS BjUBSISE JUBLUIueduIo€) 'eJe[SIn]
) SEJIOINY 'E|EI90S Ejuasise 8p |N19AJ8s
ct | VAVISOUIW LA
YN î) W 02 ISvI Miaanr
Cei! TI POPI TITI IN
GT ERBISOINUE EVUL de E3 DIS
Vi tb ZEEO '098 9EZ ZEZD :XeA
089 S6Z ZEZO :191 'c6.u 'eBue7 unueysuo9 S
S0£/04 :4O "Sel png "eAelSOJA "109 'eAeISCIIW '907
L9POPSY 1294 po9
Or EASȚSOIȚUI EI EVITE PAPA
EAEISOLIW EUNLU09 1yN
VIINOULAd
P'IU INȚNUNIg '1)S TOTUȚSSOId JS DISVALIANI "ve
E'u 9)SIIS "195 “9IUoSOId JS VIAAOTIA NVOIHDIVWA "€€
LAU 9Pejed "UL, "IS T9Iu[as01d IPS VNILNITYVA NdiVI 4:
ŞTIU PIOȚEE "DS TOIUȚOSOId IES VLILSVAAS NILOH 1€
OU Speed "UL "115 “ToruJaso1d 12$ YVNVIIVWA NăELNVd '0£
O['1u Speed “UL "125 “Torujosorg Yes VIII IALNIOS "67
€'IU INȚOze]SI "DS TOIUJas0Id 12S IVHIA YIIYNYO "87
TI'1u “opeţed 10pPO31 LS “OHUJas04d IPS VOIIOIA INYSOIOWN LE
Ş"1U “EAROOIOd ULOŢ'1]S “PABISOITIA Jos YNY SOHNd "97
VEG LAU 19A2[SOIIIA POŢE A "15 “BAPŢSOIIȚA 1eS VIIVWA NOSWYS "ST
II 'IU IOAP[SOIIJA ESJEA '1]S “PABISOIIJA JS HIISVA MUAd "be
87-97 '1U “IOARISOIIJA OJE AS “EAEJSOIIN JeS SIISeA nfiod "€C
[SAU 11J09$ ZedioH PS LONOI ANVAWOLOd 44
VIATăavD
€Ţ'IU Ninpaq as “seoue Yes VONYIAE IHIVOdNIV "IT
G'1U EVepunşuj “175 “Sou0) 1es VSNV.LUO IALYW "07
P['AU J0[NO/8S 115 “1]Seu0) es VNATA HAODLID 61
9'IU JOŢITOŢB$ '19S “19S0UL0) 1es VNILSOI NISATIUNV ki!
Ţ'1U gyepunguj “115 TISeu10) Je$ VIIVW NDSANOI Ali
LTĂU BPINŞ PoINped "NS “IS9U10) 12$ NILNY.LSNOD NăV'IO 91
8'1U LOL ')S “NS9UI0) jes NALAd HUODIUD “SI
LIU J0[L19I8S "IS “Seui0) 12$ IVHIW NăVODASIăd Vl
VIAVvHIA
VTIU J0[I[8S 'S *11$9U109) JeS VNITA AODIID Răi
TU J0[NO[BS 1$ “HS9UIOD 12$ AHDUOAHOD (VIIZVW KA!
SŢ iu [9y3uy SLIM] "135 “1S9u10) 12$ IVINDAN NINYAALS II
LIU WdOg neo 'BS “DS9UI0) PS V.LONATA 10009 0
GT EABISGIUIEȚI SUI AGE ESI5SS
Y7b bZb ZE£0 '0989 9EZ ZEZO 'xeA
089 S6Z ZEZO '191 '€6.u 'eBue] uueysuo AS
80€204 :d0 '!Sel 'Pnr 'EABISOLIW) 'UI0Q “ZAe|SouIy :907
L9POPSP :l29Sy pod
DI ERB|SOINUIEIEVUIIC FAFATA
BAEISOLIW EUNW09 LYN
NISOdOJ EOSPOUIV-PULOŢ
TIOLAJ0$ J9$
IMUIDOŢUL
S"IU “TOUAOId'1]S “ EOUIPy 29JeA JS "TADUOHD DV'I0D LLP
SS"1U Inyn5etuj "35 “E9urpy PSIRA IS VIIVA NONVd 9
9-1U PI2OSOOA TI]S9AOIOA 12S VANA NăVLYL Sh
VIU IB|PUZEH IIS “MS9A010A JS VIIVWA IUEvVD "vb
[SAU RejdiOULId "195 “NSOAOIOA JeS VNITIA NOLNV ki
PEIU “OSII NINUNC "01 “TIS9AOIOA Tes VSNVLIO NILSOD Tr
Ş "1U “10jILA '3JS TISOAOIOA ES LONYO NILSOD Ni,
€ "Iu “JOIA "115 “HSOACIOA IES VIVA ANVALNOW '0p
['4U SVU2UI2[) Sne[D NOX '1]S UPON 1PS AHDăOAHD SNVAID "GE
pIU IBHOBPod "15 TUBDUAȚ] IS VIIUOI yLNIIHD '8£
L'1U SIISE A N9S0UI9) “ANI "19S “OIUJeS0ld JeS YNIOC NIHOIL LE
8'Ju In[nunid “TOIUŢ9SOId Ves VNIWAI NIHODSOd '9€
[L'1u 9peţed "UL "DS TOIu[9S0ad PPS | VLIIVDAVWA INVSOUOW "S€
e a e ——
1ueiundop'pog | Zz07'80 :e12q|__| __Ananpoy nuoaoia)
135 N30109 AN2Na OS ONVNILUVav ISvI "a.
ANINLUNLISY “U1S “VAVISOXIM 'WO9 '10IN1aS0:
EIEDOSOI
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 227/2022Hotărâre privind încetarea, de drept, a contractului de concesiune nr.16751/07.06.2017, încheiat între comuna Miroslava, judetul…HCL 228/2022Hotărâre privind încetarea, de drept, a contractului de concesiune nr.23363/14.09.2015, încheiat între comuna Miroslava, judetul…HCL 229/2022Hotărâre privind încetarea, de drept, a contractului de concesiune nr.23365/14.09.2015, încheiat între comuna Miroslava, judetul…HCL 230/2022Hotărâre privind încetarea contractului de concesiune nr.9102/25.04.2013, încheiat între comuna Miroslava, judetul laşi şi ca…HCL 232/2022Hotărâre privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz şi a dreptului de servitute către S.C. DELGAZ GRID S.A. asupra…HCL 233/2022Hotărâre privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz şi a dreptului de servitute către S.C. DELGAZ GRID S.A. asupra…HCL 234/2022Hotărâre privind aprobarea vânzării fără licitaţie publică deschisă şi a prețului de vânzare a terenului în suprafaţă de 5.000…HCL 235/2022Hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă a terenului în suprafaţă de 2000 m.p., aparținând…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →