HCL 218/2018 Miroslava adoptată

“ROMANIA COMUNA MIROSLAVA ROMÂNIA 1918-2018 | SÂRBĂTORIM IMPREUNĂ HOTĂRÂREA NR.218 privind achiziţionarea unei cantităţi de 50 mc de material lemnos în vederea ucordării unui sprijin pentru încălzirea locuinței în…

Denumire
Hotărârea nr. 218 din 2018 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
  PDF
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
218 / 2018
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată

Documente

Text

“ROMANIA COMUNA MIROSLAVA ROMÂNIA 1918-2018 | SÂRBĂTORIM IMPREUNĂ HOTĂRÂREA NR.218 privind achiziţionarea unei cantităţi de 50 mc de material lemnos în vederea ucordării unui sprijin pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece 2018-2019 persoanelor şi/sau familiiloi: atlate în situații de rise din comuna Miroslava Consiliul Local al Comunei Miroslava, întrunit în şedinţa orc inară. Având în vedere : -propunerea iniţiatorului proiectului de hotărâre, Primarul comunei Miroslava-Niţă Dan şi expunerea de motive a iniţiatorului; referatul înregistrat sub nr.33827/19.10.2018, întocmit d> către doamna Vidreanu Elena- Lăcrămioata-referent compartiment asistenţă socială şi autoritate tutelară, prin care arată necesitatea acordării de sprijin material constând în lemne pentru încălzirea lcuinţei în perioada sezonului rece 2018-2019, persoanelor şi/sau familiilor aflate în situaţii de risc din comuna Miroslava, care nu îndeplinesc condiţiile pentru acordarea beneficiului social prevăzut de lege, conform O.G nr.271/2013 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare ; -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică Ligislativă pentru elaborarea actelor normative. cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile H.C.L. Miroslava nr.37/12.02.2018 privind uprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al U.A.T. Comuna Miroslava pentru anul 2018 ; -prevederile H.C.L. Miroslava nr.42/28.02.2018 privind reglementarea acordării ajutoarelor de urgenţă şi a ajutoarelor de înmormântare la nivelul U.A.T. Comuna Miroslava, judeţul lași ; -prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare | -prevederile art.28 alin.(2), alin.(4), alin.(5) din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare ; -prevederile art.4l-art.48 din H.G.nr.50/2011 pentru aprcbarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/200! privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare ; -prevederile art.9, art.5 alin.(3), art.129 și ale art.132 din Leea nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi cpmpletările ulterioare; -prevederile art.106 din Legea nr.272/2004 privind protecţii şi promovarea drepturilor omului, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile art.7 din Legea nr.71/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificările şi cpmpletările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul udministrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslavi., Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 6i 0; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:45404t;1; e-mail secretariat Oprimariamirosiava.ro, “ROMANIA COMUNA MIROSLAVA ROMÂNIA 1918-2016 | SĂRBĂTORIM ÎMPPEUNĂ -prevederile art.36 alin(2) lit.d), alin.(6) lit.a) pct.8, alin.(9) din Legea nr.21512001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere cererile înregistrate la nivelul instituţie, prin care cetățeni ai comunei Mirosiava solicită acordarea unui sprijin material constând în lemne pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2018-2019, veniturile fiind sunt insuficiente pentru asigurarea lemnelor pentru încălzirea locuinţei etc.; Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitute, În temeiul art.45 alin.(l) şi art.115 alin.(1) lit.b) din Lugea nr.215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art,l.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă achiziţionarea la nivelul Comunei Miroslava, judeţul lași, a unei cantităţi de 50 mc material lemnos. în vederea acordării unui sprijin pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece 2018-2019 peisoanelor şi/sau familiilor aflate în situații de risc din comuna Miroslava, conform Anexei nr.1 ce tace parte integrantă din prezenta hotărâre. Art,2.Se aprobă acordarea unei cantităţi de 1,5 me materia lemnos pentru fiecare beneficiar care se încadrează în prevederile prezentei hotărâri. Art,3.Se împuterniceşte primarul Comunei Miroslava-domnul Niţă Dan pentru a semna în numele și pentru Consiliul Local Miroslava contractul de furnizare produse ce va fi încheiat ulterior. Art,4.În condiţiile în care, în urma acordării de lemne pentu încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece persoanelor prevăzute în Anexa nr.], se vor mai depune solicitări din partea cetățenilor comunei care, prin documente justificative atestă faptul că fac parte din categoria persoanelor aflate în situaţii de fisc, se va proceda la completarea Anexei până la epuizarea stocului de material lemnos achiziționat în scopul prevăzut la art.]. Art,5.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se însărcinează viceprimarul comunei Miroslava, S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L.., compartimentu achiziţii publice, compartimentul financiar-contabil şi compartimentul de asistenţă socială și autorita:2 tutelară din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Miroslava, județul Iaşi, Art,6.Orice persoană care se consideră vătămată într-un dreșt al său ori într-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesi lui legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art,7. Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretar, lui comunei, în termenul prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava, domnului vicep:imar al comunei Miroslava, S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L., compartimentului achiziţii publice, compartimentului financiar- Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Zomuna Miroslava, Jud, laşi, CP: 707395; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 68C fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secrețariatQprimariamiroslava.ro, COMUNA MIROSLAVA 1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ contabil şi) compartimentului de asistență socială şi autoritate 'utelară din cadrul aparatului de specialitate! al primarului comunei, persoanelor interesate, Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei www.primaăriamiroslava.ro pentru aducere la cunoştinţă publică. Miroslava, astăzi 29 octombrie 2018 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL ANDRIAN NECULAI Contrasemnează pentru legalitate Secretar rsanu Ancuţa-Lenuţa UA Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 684; fax: 0232 236 860, 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461, e-mail secretariat(Oprimariamiroslava.ro,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamiroslava.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala