HCL 208/2018 Miroslava adoptată

Art.1.Prezentul regulament reglementează activitatea de blociure/deblocare a roților autovehiculelor sau remorcilor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public al Comunei Miroslava, judeţul Iaşi

Denumire
Hotărârea nr. 208 din 2018 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
  PDF
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
208 / 2018
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată

Documente

Text

COMUNA MIROSLAVA HOTĂRÂREA NR.208 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind activitatea de blociire/deblocare a roților autovehiculetor sau a remorcilor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul »ublic al Comunei Miroslava, Anexă nr.l la H.C.L. Miroslava nr.236/29.11.2017 Consiliul Loca! al Comunei Miroslava, întrunit în şedinţa ordinară. Având în vedere : -propunerea iniţiatorului Proiectului de Hotărâre și expunerea de motive a iniţiatorului, înregistrată sub nr.34242/24.10.2018; -referatul întocmit de către domnul Milea loan-Bogdan-$ef Birou Poliţie Locală Miroslava și înregistrat sub nr.32939/12.10.2018 -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile H.C.L. Miroslava nr.236/29.1 1.2017 prin care a lost aprobat Regulamentul privind activitatea de blocare/deblocare a roţilor autovehiculelor sau a remorzilor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public al comunei Miroslava; -prevederile Hotărârii Guvernului nr.147/1992 privind bloca'ea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulnmentar pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Legii nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare -prevederile art.5, art. 22, art.40, art. 44 alin.2) din O.G. nr.4%/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, -prevederile art. alin.(4) şi art.128 din O.U.G.nr.195/2007 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, -prevederile H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile pul-lice, cu modificările ulterioare; -prevederile art.282 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; -prevedrile art. 30 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, -prevederile art.36 alin.(2) lit.c), alin.(5) lit.a) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, anal 3 Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, !.. omuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; [AS Și ȘI “move Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod |SP q | THURINGE | conform ISQ 9001: 2008 fiscal:4540461; 2-mail secretariat primariamiroslava.ro, ti CERT | e pri [n ÎI JUDETUL IAȘI COMUNA MIROSLAVA ROMÂNIA 1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMBREUNĂ Având în vedere necesitatea fluidizării traficului rutier, precum și preîntâmpinarea unor incidente ce ar putea fi produse la nivelul Comunei Miroslava în perioada sezonului rece, respectiv când va fi necesară intervenția utilajelor de deszăpezire, iar drumurile publice ale comunei vor fi blocate de autovehiculel sau remorci oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public, Având în vedere că, pentru punerea în aplicare a regulamentului privind activitatea de blocare/deblocare a roților autovehiculelor sau a remorcilor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public al comunei Mirostava, aprobat zonform H.C.L. nr.236/2017 este necesar a se intoduce unele modificări și completări, Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate, În temeiul art.45 şi art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Artl.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă modificarea și completarea Regulamentului privind activitatea de blocare/deblocare a roţilor autovehiculelor sau a remorcilor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public al comunei Miroslava, Anexă nr.l la HI.C.L. Miroslava nr.236/29.1 1.2017, după cum urmează : 4 La Cap], arl.2 se modifică şi se completează alin.(2) din Regulament și va avea următorul conținul: ” Art.2. (2) Staţionarea vehiculelor se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulaţiei publice, astfel că posesorii de vehicule trebuie să le archeze în curti, garaje sau spaţii anume destinate acestui scop.” + La Cap], art.2 se modifică şi se completează alin.(3) din Regulament şi va avea următorul conținut: »Art.2.(3) Personalul din cadrul Biroului de Poliţie Local: Miroslava împuternicit de către primarul comunei Miroslava, judeţul Iaşi pentru constatarea faptelor contravenţionale şi aplicarea sancţiunilor reglementate în prezentul Regulament, va dispune și măsura blocării roţilor autovehiculelor parcate sau staționate neregulamentar , asistă la aceste operaţiuni şi aplică sancțiuni inclusiv la O.U.G. nr.195/2002 conform competenţei prevazută de 'ege”. 4 La Cap] se introduce un nou articol, articolul 3, cu alineulele 1, 2 și 3 în Regulament și va avea următorul conținut. "Art..3. (1) Activitatea de blocare și deblocare roți, se va de: făsura de regulă, în zilele lucrătoare (n.r. între orele 08,00 -16,00), vehiculul rămas blocat dupa orele 16,00 urmând a fi deblocat după orele 08,00 a zilei următoare. (2) Pentru deblocarea roții autovehiculului, contravenientul +a trebui să achite pe loc tariful de deblocare, respectiv - 100 RON /vehicul. (3)În cazul distrugerii, deteriorării sau aducerii în stare de neintrebuintare a dispozitivului de blocare roți, se vor dispune despăgubiri civile egale cu un coeficient de 1,25 aplicat la valoarea Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, '2omuna Miroslava, Jud, laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 68C fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat Oprimariamiroslava.ro, “ROMANIA JUDETUL IAȘI COMUNA MIROSLAVA ROMÂNIA 19182018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ “ dispozitivului.” _ + La Cap], articolul 3 devine articolul 4 în Regulament și se introduc punctele 9, 10, 11 şi va avea următorul conținut: "Art.4.Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă cortravenţională, următoarele fapte săvirşite de persoanele fizice sau juridice: 1, Parcarea autovehiculelor pe trotuare, spatii verzi sau in parcuri , se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei 2. Crearea de restrictii de circulatie pe carosabil „prin parcarea sau stationarea de autovehicule sau mijloace cu tractiune animala, daca acestea duc la ingreun;rea circulatiei, se sanctioneaza cu amenda de la 100 ia 500 lei 3. Parcarea autovehiculelor de transport marfa sau calatori in afara incintelor firmelor carora le apartin se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1000 lei 4. Expunerea spre vanzare a autovehiculelor pe domeniul public ul comunei Miroslava cu exceptia locurilor special amenajate , in acest sens se sanctioneaza cu ainenda de la 500 la 1500 lei 5. Blocarea cailor de acces in institutiile publice prin parcarea neregulamentara a autovehiculelor sau a mijloacelor cu tractiune animala, se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei 6. Blocarea autovehiculelor oprite, stationate sau parcate cu un al: autovehicul sau prin orice mijloace de catre detinatorii sau utilizatorii acestora, precum si folosirea excesiva a mijloacelor de avertizare sonora , se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1500 de lei 7. Neeliberarea carosabilului sau a locurilor de parcare la solicitarea agentilor de Politie Locală, imputerniciti ai primarului comunei Miroslava , sau a altor peroane cu functii de raspundere din cadrul primariei comunei Miroslava, in vederea efectuarii curateniei sau de deszaperire, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1500 de lei 8. Circulatia autovehiculelor, utilajelor agricole si vehiculelor cu 'ractiune animala pe drumurile publice fara a fi curatate se sanctioneaza cu amenda de la 100 'a 500 de lei. 9. Oprirea,stationarea sau parcarea autovehiculelor in inters: ctii,pe treceri de pietoni,in statiile destinate mijloacelor de transport in comun , sau la mai putin de 25 m de intersectie, se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1000 lei 10. Oprirea, stationarea si parcarea vehiculelor pe carosabil in timpul sezonului rece, daca prin aceasta sc ingreuneaza ,sau se blocheaza activitatea utilajilor de deszapezire ,se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1500 Iei 11. Distrugerea dispozitivului de blocare a roţii,se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei. Art.2.Restul prevederilor H.C.L.Miroslava nr.236/2).11.2017 privind aprobarea Regulamentului privind activitatea de blocare/deblocare a roților autovehiculelor sau a remorcilor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public al Comunei Miroslava, rămân valabile. Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, C:muna Miroslava, Jud laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fix: 0232 236 860; 0332 424 444: Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat primariamiroslava.ro, COMUNA MIROSLAVA ROMÂNIA 1918 2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotăriri, se însărcinează Biroul Poliţie Locală Miroslava şi compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Art.4.Orice persoană care se consideră vătămată într-un drepti al său ori într-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instanţei de con'encios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art.5, Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului zomunei, în termenul prevăzut de lege, către Direcţia Tehnică, compartimentului financiar-contabil, Biroului poliţie locală Miroslava din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, persoanelor fizice şi/sau juridice interesate, Instituţiei Prefectului Judeţului Iași pentru exercitarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa pe site-ul instituţiei www.primariamiroslava.ro pentru aducere la cunoştinţă publică. Miroslava, astăzi, 29 octombrie 2018 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONSILIER LOCAL Contrasemnează pentru legalitate Secretar jrsânu Ancuţa-Lenuţa IA 4 Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, C:"muna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; [ax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat Qprimariamiroslava.ro, ROMANIA JUDETUL IAȘI COMUNA MIROSLAVA BIROU POLIŢIE LOCALĂ MIROSLAVA ROMÂNIA 183 2018 | LÂRBĂTORIM IMPREUNĂ ANEXA NR.1 LA HCI, NR.208/29.10.2018 | REGULAMENI privind activitatea de blocare/deblocare a roților autovehiculelor sau a remoreilor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public al comunei Miroslava Capitolul 1 Dispozitii Generale Art.1.Prezentul regulament reglementează activitatea de blociure/deblocare a roților autovehiculelor sau remorcilor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe domeniul public al Comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Capitolul II Conditii privind blocarea/deblocarea rotilor in zone unde oprireasstationa-rea sau parcarea este interzisa: Art.2.(1) Activitatea de blocare/deblocare a roţilor autovehiculelor sau remorcilor se efectuează exclusiv pe raza comunei Miroslava, în locurile unde oprirea, staționarea şi parcarea sunt interzise prin lege, precum si pentru oprirea, stationarea şi parcarea : pe trotuare, pe spaţii verzi, în staţiile destinate transportului public local de călători,si în parcuri. (2) Staţionarea vehiculelor se admite numai în interiorul parcelei -în afara circulaţiei publice, astfel că posesorii de vehicule trebuie sa le parcheze in cuiti, garaje sau spatii anume destinate acestui scop. (3) Personalul din cadrul Biroului de Politie Locala Miroiilava imputernicit de catre primarul comunei Miroslava pentru constatarea faptelor contraventionale si aplicarea sanctiunilor reglementate in prezentul Regulament va dispune si masura blocarii rotilor autovehiculelor oprite, stationate sau parcate neregulamentar, va asista la aceste operatiuni si aplica sanctiuni inclusiv cele prevăzute — de O.U.G. nr 195/2002 conform competentei prevazute de lege. Art.3,(1) Activitatea de blocare si deblocare roti, se va desfasu:a de regula in zilele lucratoare intre orele 08:00 -16:00, vehiculul ramas blocat dupa orele 16:00 urmand a fi deblocat dupa orele 03:00 a zilei urmatoare. (2) Pentru deblocarea roții autovehiculului, contravenientul va trebui să achite pe loc tariful de deblocare „respectiv - 100 RON/vehicul. Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 580; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod ROMANIA JUDETUL IAŞI COMUNA MIROSLAVA BIROU POLIȚIE LOCALĂ MIROSLAVA . ... ROMÂNIA 1938 2018 | SĂRBĂTODIM ÎMPREUNĂ (3) In cazul distrugerii, deteriorarii sau aducerii in stare d» neintrebuintare a dispozitivului de blocare roti, se vor dispune despagubiri civile egale cu un cotficient de 1,25 aplicat la valoarea dispozitivului . Capitolul III Sanctiuni si contraventii Art.4. Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda centraventionala, urmatoarele fapte savârsite de către persoane fizice şi/sau juridice: I) 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) Parcarea autovehiculelor pe trotuare, spatii verzi sau in parcuri, se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei. Crearea de restrictii de circulatie pe carosabil, prin parcarea sau stationarea de autovehicule sau mijloace cu tractiune animala, daca acestea duc la ingreunarea circulatiei, se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei. Parcarea autovehiculelor de transport marfa sau calatori in afara incintelor firmelor carora le apartin se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1000 lei. Expunerea spre vanzare a autovehiculelor pe domeniul public al comunei Miroslava cu exceptia locurilor special amenajate in acest sens, se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 1500 lei. Blocarea cailor de acces in institutiile publice prin parcarea neregulamentara a autovehiculelor sau a mijloacelor cu tractiune animala, se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei . Blocarea autovehiculelor oprite, stationate sau parcate cu un alt autovehicul sau prin orice mijloace de catre detinatorii sau utilizatorii acestora, precum si folosirea excesiva a mijloacelor de avertizare sonora, se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1500 de lei . Neeliberarea carosabilului sau a locurilor de parcare la solicitarea personalului angajat în cadrul Biroului de Politie Locală, imputernicit de către primarul comunei Miroslava in vederea efectuarii curateniei sau de deszaperire, constituie contraventi> si se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1500 de lei. Circulatia autovehiculelor, utilajelor agricole si vehiculelor cu tractiune animala pe drumurile publice fara a fi curatate se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 de lei. Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslav: Comuna Miroslava, Jud. Iaşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 1.80; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod ROMANIA JUDETUL IAȘI COMUNA MIROSLAVA BIROU POLIȚIE LOCALĂ MIROSLAVA ROMÂNIA 1536 2014 | SĂRBĂTORI M IMEREUNĂ 9) Oprirea, stationarea sau parcarea autovehiculelor in interszctii,pe treceri de pietoni, in statiile destinate mijloacelor de transport in comun, sau la mai putin de 25 m de intersectie, se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1000 lei. 10) Oprirea, stationarea si parcarea vehiculelor pe carosabil in timpul sezonului rece, daca prin aceasta se ingreuneaza „sau se blocheaza activitatea utilajelo” de deszapezire, se sanctioneaza cu amenda de la 200 la 1500 lei. 11) Distrugerea dispozitivului de blocare a roților,se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei. ÎNTOCMIT BIROU POLIȚIE LOCALĂ MIROSLAVA Șef birou Milea Bogdan-loan (OS Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. Iași, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 681); fax; 0232 236 860; 0332 424 444; Cod

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamiroslava.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala