HCL 18/2017 Miroslava adoptată

Art.1.Se aprobă îndreptarea erorii materiale strecurată în conţinutul H.C.L. nr.13/29.01.2015, în sensul că la art.2 din actul administrativ, în loc de ” Valoarea totală a investiţiei :”L.ucrări de exţindere a…

Denumire
Hotărârea nr. 18 din 2017 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
  PDF
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
18 / 2017
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată

Documente

Text

"ROMÂNIA JUDEȚUL, IAŞI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA “HOTARAREA NR.18 pentru îndreptarea erorii materiale strecurată în conţinutul H.C.L. Miroslava nr.13/29.01.2015 privind iuţroducerea în Inventarul Domeniului Public al Comunei Miroslava a investiţiei:*”Lucrări de extindere a sistemului de alimentare cu apă în lungime de 1665 rm, în sat Balciu, comuna Miroslava, judeţul lași” şi darea în administrare și exploatare către S.C. APA VITAL S.A. Consiliul Local al Comunei Miroslava, întrunit în şedinţă ordinară. Având în vedere : -propunerea iniţiatorului proiectului de hotărâre, Primarul comunei Miroslava-Niţă Dan și expunerea de motive a iniţiatorului, înregistrată sub nr.909/19.01.2017; -adresa nr. 1565/22.11.2016 transmisă de către ARSACIS IAȘI, înregistrată la Primăria comunei Miroslava sub nr.1398/18.01.2017, prin care ne comunică necesitatea corectării valorilor de investiţie cy care S.C. APAVITAL S.A. a contribuit la realizarea de extinderi de reţele de alimentare cu apă copfom convențiilor încheiate; -referatul Compartimentului Investiţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Miroslava, înregistrat sub nr.1654/19.01.2017, prin care se arată că, din eroare în conţinutul H.C.L. Miroslava nr.13/29.01.2015 s-a trecut valoarea totală a investiţiei de 147.694,66 lei, din care: 134.472,18 lei manopera şi 16.222,48 lei materiale, puse la dispoziţie de către S.A. APAVITAL S.A. în log de 147.734,15 lei, din care 131.472,18 lei manopera și 16.261,97 lei contribuție SC APAVITAL SA., aşa cum este corect; -prevederile H.C.L. Miroslava nr.13/29.01.2015 privind introducerea în Inventarul Domeniului Public al Comunei Miroslava a investiției:”Lucrări de extindere a sistemului de alimentare cu apă în lungime de 1665 m, în sat Balciu, comuna Miroslava, judeţul Iaşi” şi darea în administrare și exploatare către S.C. APA VITAL S.A.; -prevederile art.36 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice logale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu medi ficările şi completările ulterioare; -prevederilie Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Deoarece la data recepţiei lucrărilor de extindere de rețele de alimentare cu apă, S.C. APA VITAL S.A. a transmis doar valorile de investiție C+M fără a fi menţionate şi alte cheltuieli cum ar fi coţe ISC și asistenţa tehnică , este necesară corecţia valorii de investiţie cu care a contribuit operatorul, Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate, În temeiul art.45 alin.(1) şi art.1 15 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare, Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat primariamiroslava.ro, ROMÂNIA JUDEȚUL IAȘI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA HOTĂRĂȘTE Art.1.Se aprobă îndreptarea erorii materiale strecurată în conţinutul H.C.L. nr.13/29.01.2015, în sensul că la art.2 din actul administrativ, în loc de ” Valoarea totală a investiţiei :”L.ucrări de exţindere a sistemului de alimentare cu apă în lungime de 1665 m, în sat Balciu, comuna Miroslava, județul Iași” este de 147.694,66 lei, din care: 131.472,18 lei manopera şi 16.222,48 lei materiale, puse la dispoziţie de către S.A. APAVITAL S.A” se va trece "Valoarea totală a investiţiei :”Lucrări de exţindere a sistemului de alimentare cu apă în lungime de 1665 m, în sat Balciu, comuna Miroslava, județul Iaşi este de 147.734,15 lei, din care 131.472,18 lei manopera şi 16.261,97 lei contribuţie SC APA VITAL SA.” așa cum este corect şi va avea următorul conţinut: ”Art.2, Valoarea totală a investiţiei :”Lucrări de extindere a sistemului de alimentare cu apă în lungime de 1665 m, în sat Balciu, comuna Miroslava, judeţul Iași este de 147.734,15 lei, din care: -131,472,18 lei manopera - 16.261,97 lei contribuţie S.C. APAVITAL SA”. Art.2. Restul prevederilor H.C.L. Miroslava nr.13/29.01.2015 rămân valabile. Art.3. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art.4.Prezenta hotarâre va fi comunicată, prin grija secretarului comunei Miroslava, în termenul prevăzut de lege, către Compartiment Patrimoniu, Serviciul Financiar-Contabil, Campartimentlnvestiţii, S.C. APAVITAL S.A., ARSACIS-IA ȘI şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iași pentru exercitarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local pentru aducere la cunoştinţă publică. Miroslava, astăzi, 31 ianuarie 2017 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL IFTIME GR, RORGHIȚĂ Contrasemnează pentru legalitate „| Secretar Ursanti Ahcuţa-Lenuţa Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroskva. ud laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; [332 424 444: Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat(Q primariamiroslava.ro,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamiroslava.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala