27 august 2026

HCL 159/2026 Miroslava adoptată

Se aprobă modificarea și completarea inventarului domeniului privat al Comunei Miroslava, pentru a trece în inventar bunuri care aparțin localității

Pe scurt

Se aprobă modificarea și completarea inventarului domeniului privat al Comunei Miroslava, pentru a trece în inventar bunuri care aparțin localității. Practic, se înregistrează oficial în patrimoniu bunuri noi (din domeniul privat), ceea ce poate influența bugetul local și modul în care se administrează aceste bunuri. Pentru locuitori, înseamnă clarificarea ce bunuri are acum primaria în proprietate proprie și eventual utilizări, termene sau condiții legate de acestea, conform normelor contabile și administrative aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Zavoi, Eroilor, Livezilor, Eroilor — Tronsonul 3.
  • Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Zavoi” în Miroslava

Denumire
Hotărârea nr. 159 din 2026 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
HCL 159/2026
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
159 / 2026
Data
27 august 2026
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Zavoi · Constantin Langa nr. 93 · Eroilor · Livezilor · Eroilor — Tronsonul 3 · Iazului · Iazului — Tronsonul 4 · Independentei · Lazului · Ciuperca · Marului · Morarilor
Teme
Urbanism: PUZ, PUG, construcții

Pe același subiect în Miroslava

Documente

Text

ROMÂNIA COMUNA MIROSLAVA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.159 privind modificarea și completarea inventarului domeniului privat al Unităţii Administrativ- Teritoriale comuna Miroslava, județul Iași, ca urmare a trecerii în inventarul comunei a unor bunuri Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în ședință ordinară, în data de 27 august 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 şi art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.7 alin.(2), art.553 alin.(2), art.562 alin.(2) şi art.889 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) art.2 alin.(3) din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; €) art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.b), coroborate cu art.354, art.355 şi art.357 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; £) Hotărârii Guvernului nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor și al judeţelor, cu modificările şi completările ulterioare; g) Regulamentului intern privind procedura de inventariere şi înregistrare în patrimoniu şi contabilitate a bunurilor imobile dobândite prin declaraţii notariale de renunțare la dreptul de proprietate și a celor identificate ca fiind ale Unităţii Administrativ-Teritoriale Comuna Miroslava, neinventariate în domeniul public sau privat, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.222/3 1.10.2025; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare: -referatele de aprobare (ca instrument de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre), semnate de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrate sub nr.4035/20.07.2026, respectiv sub nr. 4113/27.07.2026; -raportul de specialitate întocmit de compartimentul patrimoniu din cadrul Serviciului financiar-contabil al aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, înregistrat sub nr.4492/14.08.2026; -raportul întocmit de către comisia specială de inventariere a bunurilor care aparţin domeniului public şi privat al comunei Miroslava, înregistrat sub nr.4491/14.08.2026; Ținând seama de: -prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.11/29.01.2026 privind aprobarea inventarului domeniului privat al Unităţii Administrativ-Teritoriale Comuna Miroslava, judeţul Iaşi, conform Listei de inventariere la data de 31 decembrie 2025; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2052/28.05.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2088/29.05.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2164/05.06.2026; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 WwWW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat(Oorimariamiroslava.ro ROMÂNIA JUDEȚUL IAȘI COMUNA A MIROSLAVA Consiliul Local -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2 187/08.06.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2339/12.06.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2441/17.06.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2433/17.06.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2486/19.06.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.2890/30.06.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.3047/03.07.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.3087/04.07.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.3221/08.07.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.3242/08.07.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.3490/14.07.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.3491/14.07.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.3540/15.07.2026; -Declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate nr.3590/16.07.2026; -Contractul de finanțare nr.CM312B0123000274 aferent proiectului „Modernizarea platformei integrate de gunoi de grajd din comuna Miroslava”, finanțat prin PNRR, apelul nr.PNRR/2023/C3/$/1.2.A-B; -Contractul nr.89/25.05.2026, încheiat între Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava şi Societatea DH INVEST S.R.L.; -Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.4088/23.07.2026, încheiat între Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava și Societatea DH INVEST S.R.L.; -factura nr.260150/28.07.2026, din care rezultă valoarea totală de inventar de 861.490,39 lei, cu T.V.A. inclus; Având în vedere că, bunurile imobile care fac obiectul prezentei hotărâri au intrat în proprietatea privată a Unităţii Administrativ-Teritoriale comuna Miroslava ca urmare a declaraţiilor notariale de renunțare la dreptul de proprietate, în condiţiile legii; Având în vedere că, investiția realizată în cadrul proiectului: „Modernizarea platformei integrate de gunoi de grajd din comuna Miroslava, judeţul Iaşi” este alcătuită din 58 de platforme individuale tip PI2, fiecare platformă constituind un bun distinct, cu amplasament şi destinaţie proprie, care urmează să fie predat spre folosință crescătorilor de animale, fără transferul dreptului de proprietate; Având în vedere că, trecerea bunurilor în domeniul privat al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava contribuie la reflectarea fidelă a patrimoniului comunei, la asigurarea unei evidențe patrimoniale şi contabile corecte, precum şi la asigurarea trasabilităţii investiţiei pe perioada de monitorizare şi durabilitate a proiectului; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iași, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile Legii nr.592/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 WwWw.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat orimariamiroslava.ro ROMÂNIA JUDEȚUL IAȘI COMUNA MIROSLAVA Consiliul Local În temeiul art.133 alin.(1), art.139 alin.(1), alin.(3) lit.g) şi art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, Consiliul Local al comunei Miroslava aprobă modificarea şi completarea inventarului domeniului privat al Unităţii Administrativ-Teritoriale Comuna Miroslava, prin înscrierea în cadrul Secţiunii 1 - Bunuri imobile a următoarelor bunuri: 1.Drum, cu destinaţia „cale de acces”, în suprafaţă de 3.159 m.p., amplasat în extravilanul comunei Miroslava, identificat în tarlaua 21, parcelele 872/1/22/1 şi 872/1/22/2, cu lăţimea de 8 m şi lungimea de 392 m, având următoarele vecinătăţi: Nord şi Sud — proprietăţi particulare; Est şi Vest — drum public, intabulat cu numărul cadastral 103278 şi înscris în Cartea Funciară nr.103278. 2.Strada Pajiştei, amplasată conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Valea Adâncă, identificată în parcela 2900/1/6/2/2/12, cu lăţimea de 4 m și lungimea de 216 m, având următoarele vecinătăţi: Nord — strada Mărului; Sud — strada Coşarilor; Est şi Vest — proprietăți particulare, cu suprafața aferentă cotei indivize de 19 m.p. din suprafața totală de 866 m.p., intabulată cu numărul cadastral 60090 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.60090. 3.Strada Venus, amplasată conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Valea Adâncă, identificată în parcela 1/1/1 (2904/1/2/1/1), cu lăţimea de 6 m şi lungimea de 409 m, având următoarele vecinătăţi: Nord, Sud și Est — proprietăți particulare; Vest — strada Livezilor, cu suprafaţa aferentă cotei indivize de 156,795 m.p. din suprafaţa totală de 2.392 m.p., intabulată cu numărul cadastral 62514 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.62514. 4.Drum, cu destinaţia „cale de acces”, amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Valea Adâncă, identificat în tarlaua 63, parcela 2898/1/1, cu lăţimea de 11 m şi lungimea de 1.249 m, având următoarele vecinătăţi: Nord şi Vest — proprietăţi particulare; Sud -— strada Livezilor, Est — proprietăţi particulare şi strada Morarilor, cu suprafața aferentă cotei indivize de 366,39 m.p. din suprafața totală de 13.190 m.p., intabulată cu numărul cadastral 78961 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.78961. Drumul este identificat ca fiind compus din strada Parcului, strada Pomilor, strada Livezilor — tronsonul 8 şi strada Morarilor — tronsonul 2, toate situate în satul Valea Adâncă. 5.Drum, cu destinaţia „cale de acces”, amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Găureni, identificat în tarlaua 32, parcela 1699/44, cu lăţimea de 6 m şi lungimea de 160 m, având următoarele vecinătăţi: Nord, Est şi Sud — proprietăţi particulare; Vest — strada Zăvoi, cu suprafaţa aferentă cotei indivize de 53,31 m.p. din suprafaţa totală de 960 m.p., intabulată cu numărul cadastral 75034 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.75034. 6.Drum, cu destinaţia „cale de acces”, amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Horpaz, cu lățimea cuprinsă între 4 m şi 6 m și lungimea de 297 m, având următoarele vecinătăți: Nord — strada Iazului; Sud — drum public; Est şi Vest — proprietăţi particulare, cu suprafața aferentă următoarelor cote indivize: 2,915 m.p. din suprafaţa totală de 214 m.p., intabulată cu numărul cadastral 79842 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.79842; 1,83 m.p. din suprafața totală de 1.186 m.p., intabulată cu numărul cadastral 75488 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.75488; 47 m.p. din suprafaţa totală de 282 m.p., intabulată cu numărul cadastral 80207 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.80207. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 WWW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 <arratariat/Ainrimariamirnelava rn ROMÂNIA JUDEȚUL IAȘI CO M U NA MIROSLAVA Consiliul Local 7.Strada Iazului — tronsonul 4, amplasată conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Horpaz, identificată în tarlaua 67, parcela 1A, cu lăţimea de 7 m şi lungimea de 386 m, având următoarele vecinătăţi: Nord, Sud şi Vest — proprietăţi particulare; Est — strada lazului, tronsonul 1, cu suprafața aferentă cotei indivize de 142 m.p. din suprafaţa totală de 2.740 m.p., intabulată cu numărul cadastral 78657 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.78657. 8.Strada Ciuperca, amplasată conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Valea Ursului, cu lățimea cuprinsă între 3 m şi 7 m şi lungimea de 386 m, având următoarele vecinătăţi: Nord, Est și Vest — proprietăți particulare; Sud — drum judeţean, cu suprafaţa aferentă următoarelor cote indivize: 8,70 m.p. din suprafaţa totală de 290 m.p., intabulată cu numărul cadastral 64738 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.64738; 151,66 m.p. din suprafaţa totală de 455 m.p., intabulată cu numărul cadastral 67532 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.67532. 9.Drum, cu destinaţia „cale de acces”, amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Horpaz, identificat în tarlaua 80, parcela 3759/92, cu lăţimea de 8 m şi lungimea de 457 m, având următoarele vecinătăţi: Nord — strada Independenţei; Sud — strada Eroilor; Est și Vest — proprietăţi particulare, cu suprafața aferentă cotei indivize de 53 m.p. din suprafaţa totală de 3.634 m.p., intabulată cu numărul cadastral 83072 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.83072. 10.Strada Eroilor — tronsonul 3, în suprafață de 97 m.p., amplasată conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Horpaz, având următoarele vecinătăți: Nord — strada Eroilor; Sud, Est şi Vest — proprietăți particulare, intabulată cu numărul cadastral 103589 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.103589. 11.Drum, cu destinaţia „cale de acces”, amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Găureni, cu lăţimea de 8 m şi lungimea de 160 m, având următoarele vecinătăţi: Nord, Sud şi Est — proprietăţi particulare; Vest — strada Zăvoi, cu suprafaţa aferentă cotei indivize de 91,21 m.p. din suprafaţa totală de 1.277 m.p., intabulată cu numărul cadastral 90201 şi înscrisă în Cartea Funciară nr.90201. 12.Drum, cu destinaţia „cale de acces”, în suprafaţă de 27 m.p., amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilanul extins al satului Valea Ursului, având următoarele vecinătăți: Nord, Est și Vest — drum județean; Sud — proprietăți particulare, intabulat cu numărul cadastral 101838 şi înscris în Cartea Funciară nr.101838. Art.2.Se aprobă trecerea în inventarul domeniului privat al Unităţii Administrativ-Teritoriale comuna Miroslava, în cadrul Secţiunii II - Bunuri mobile, a 58 de platforme individuale tip PI2 de colectare și depozitare a gunoiului de grajd, fiecare platformă constituind un bun distinct, cu amplasament și destinaţie proprie, având valoarea totală de inventar de 861.490,39 lei, cu TVA inclus, şi următoarele caracteristici tehnice: -dimensiuni: 3,00 m x 2,00 m; -capacitate de stocare: 9 mc; -placă din beton armat, cu bază de retenţie pentru levigat; -grosimea radierului: 20 cm; -pereţi de contur din lemn tratat împotriva umidității, realizaţi pe trei laturi, cu înălțimea de 1,5 m; -acoperiş cu structură metalică şi folie, prevăzut cu sistem de rulare a unei folii de polietilenă, cu un capăt fixat pe latura din spate. UAT Comuna Mirosiava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 WWW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 eanrntarint/Anrimariamirnolm n ran ROMÂNIA JUDETUL IAȘI COMUNA 4 MIROSLAVA Consiliul Local Art.3. Platformele individuale prevăzute la art.2 se evidenţiază distinct în inventarul bunurilor aparţinând domeniului privat al comunei Miroslava și în evidența contabilă şi pot fi predate spre folosință crescătorilor de animale de pe raza comunei Miroslava, pe bază de proces-verbal de predare- primire, exclusiv în scopul colectării şi depozitării gunoiului de grajd provenit din propria exploataţie zootehnică, cu respectarea documentaţiei proiectului şi a legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului, fără transferul dreptului de proprietate. Art.4.Se încredințează Serviciul financiar-contabil-şef serviciu, precum şi compartimentul patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava cu înregistrarea în evidenţele instituției a modificărilor intervenite prin prezenta hotărâre, conform prevederilor legale în vigoare. Art.5.Comisia specială de inventariere, constituită la nivelul Unităţii Administrativ- Teritoriale comuna miroslava pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public și privat al comunei Miroslava, va proceda la modificarea, completarea şi actualizarea inventarului domeniului privat al comunei Miroslava, judeţul laşi - Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.11/29.01.2026, în acord cu prevederile prezentei hotărâri. Art.6.(1) Împotriva prezentei hotărâri se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluţionarea acţiunii formulate în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este [persoană fizică] - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Art,7. Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului primar, Serviciului financiar-contabil-şef. serviciu, compartimentului urbanism şi amenajarea teritoriului, compartimentului fond funciar, compartimentului patrimoniu, compartimentului mediu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Iaşi, pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local și pe site-ul instituției: www.primariamiroslava.ro, în Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 27 august 2026 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL Contrasemnează pentru legalitate ecretar general al comunei Miroslava Ancuţat| enuța URSANU Î? UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Mirosial, pe laşi, CP: 707305 WwWwW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 <arcratariat/AAnrimariamirnelava rn ROMÂNIA TUDELUL IAȘI CO M U NA MIROSLAVA Consiliul Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.159/27.08.2026 Nr. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătur a persoanei responsabile crt, să efectueze procedura fi 0 1 2 A | 3 i Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 27.08.2026 ] n simplă X absolută ncalificată? 2 | Comunicarea către primar? 27.08.2026 ) 3 | Comunicarea către prefectul judeţului?) 27.08.2026 4 |Aducerea la cunoştinţa publică?'9 27.08.2026 Ş 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu ii Ţ caracter individual?*9) 6 Hotărârea devine obligatorie” sau produce] 27.08.2026 efecte juridice”, după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.” 2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării .. . 2 Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoștința publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 9 Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 9 Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . .. cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." ? Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează." UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. iaşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 <arratariat/Ahnrimariamirnelava rn

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miroslava.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala