HCL 12/2019 Miroslava adoptată

COMUNA MIROSLAVA pp pp Pe i e pp ea a HOTĂRÂREA NR.12 privind modificarea obiectului principal de activitate al S.C

Denumire
Hotărârea nr. 12 din 2019 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
  PDF
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
12 / 2019
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată

Documente

Text

COMUNA MIROSLAVA pp pp Pe i e pp ea a HOTĂRÂREA NR.12 privind modificarea obiectului principal de activitate al S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. şi actualizarea Actului Constitutiv al societății Consiliul Local al Comunei Miroslava, întrunit în şedinţa ordinară. Având în vedere : “propunerea iniţiatorului proiectului de hotărâre și expunerea de motive a iniţiatorului; “prevederile H.C.L. Miroslava nr.48/2009 privind înființarea S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L;; -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile Cap.Il, art.2.]. al Actului Constitutiv al S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L., actualizat în baza Hotărârii nr.1/03.03.2014; “prevederile art.7 lit.c), art.192 alin.(2) din Legea nr.31/1990, Legea societăţilor, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile art.66 din O.U.G. nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea, şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene; “prevederile art.36 alin.(2) lit.a), lit.d), alin.(3) lit.c), alin.(6) lit.a) pct.14, art.37 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere că, S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. a fost înființată ca societate cu răspundere limitată având ca asociat unic Consiliul Local Miroslava, Având în vedere Cap.l art.2.|. din Actul constitutiv al societăţii, care prevede: "Obiectul principal de activitate al societății conform C.A.E.N. este : 4120 Lucrări de construcții a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, Având în vedere că activitatea S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. este în principal Activităţi de întreţinere peisagistică și nu lucrări de construcţii a clădirilor în sensul celor prevăzute de O.U.G.nr.1 14/2018 şi prin Actul Constitutiv al societăţii, Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate, În temeiul art.45 alin.(1) şi art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava. Comuna Miroslava, Jud. lași, CP: 707305: Sistem de Managemeni certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001; 2008 fiscal:4540461: e-mail secretariat(Gprimariamiroșiayg,ro, vwwW.primariamiroslava,ro ROMANIA COMUNA MIROSLAVA HOTĂRĂȘTE Art.L.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă modificarea și completarea Cap.Il, art.2.]. din Actul Constitutiv al S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. actualizat în baza H.C,L. Miroslava nr.1/03.03.2014 cu asociat unic Comuna Miroslava prin Consiliul Local Miroslava și va avea următorul conţinut: ”Art.2.1.Obiectul principal de activitate al societății conform C.A.E.N. este :8130 Activități de întreținere peisagistică.” Art.2.Se aprobă actualizarea Actului Constitutiv al S.C, Servicii Publice Miroslava S.R.L., conform prevederilor art.1. al prezentei hotărâri. Art.3, Restul prevederilor Actului Constitutiv al S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L., actualizat în baza Hotărârii nr.1/03.03.2014, rămân valabile. Art.4.Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art,5.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului comunei, domnului primar al comunei Miroslava-Niţă Dan, compartimentului financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, S.C. SERVICII PUBLICE MIROSLAVA S.R.L. şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local pentru aducere la cunoștință publică, Miroslava, astăzi, 3 ianuarie 2019 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONSILIER LOCAL Contrasemnează pentru legalitate Secretar (hu Li Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: lesos. Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444, Cod conform ISO 9001; 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat(primariamiroslava.7o, wyw.primariamiroslava,ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamiroslava.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala