1 noiembrie 2023

HCL 65/2023 Milcoiu adoptată

Aprobarea documentatiei de atribuire a contractului privind achizitia publica „SERVICII DE CATERING PENTRU SCOALA GIMNAZIALA PJ SI STRUCTURI, COMUNA MILCOIU, JUDETUL VALCEA

Pe scurt

Se aprobă documentația de atribuire a contractului pentru servicii de catering la Școala Gimnazială PJ și structuri din comuna Milcoaia, județul Vâlcea, adică se aprobă cum va fi licitat și ce condiții trebuie să aibă ofertanții. Pentru locuitori înseamnă că administrația pregătește licitația și bugetul aferent, iar detalii precum sumele, termene de depunere și zonele afectate vor fi stabilite în documentația de atribuire și în caietele de sarcini care urmează să fie publicate. De serviciile respective vor beneficia elevi și preșcolari din unitățile de învățământ în această comună; impactul financiar va fi din bugetul local, în funcție de contractul semnat după licitație.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Tepsenari.
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Tepsenari” în Milcoiu

Denumire
Hotărârea nr. 65 din 2023 a Consiliului Local Milcoiu
Titlu oficial
Cu privire la : aprobarea documentatiei de atribuire a contractului privind achizitia publica „SERVICII DE CATERING PENTRU SCOALA GIMNAZIALA PJ SI STRUCTURI, COMUNA MILCOIU, JUDETUL VALCEA
Emitent
Consiliul Local Milcoiu
Număr
65 / 2023
Data
1 noiembrie 2023
Localitate
Milcoiu, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Locuri citate
Tepsenari nr. 58 · Stavropoleos nr. 6
Teme
Școli și educație

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MILCOIU „JUDETUL VALCEA COMUNA MILCOIU , SAT MILCOIU , NR 124 COD FISCAL : 2540660 TEL/ FAX : 0250/760189 E-mail : primaria_milcoiu( yahoo.com Web : www.milcoiu.ro LEGISLATURA A VIII-A HOTARAREA NR.65 Cu privire la : aprobarea documentatiei de atribuire a contractului privind achizitia publica „SERVICII DE CATERING PENTRU SCOALA GIMNAZIALA PJ SI STRUCTURI, COMUNA MILCOIU, JUDETUL VALCEA Consiliul local al comunei Milcoiu, judeţul Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinara din data de 01.11.2023 la care participă un număr de 8 consilieri din totalul de 8 consilieri în funcţie; Vazand ca prin votul majoritatii consilierilor locali, conform HCL nr.64/01.11.2023 a fost ales presedinte de sedinta domnul consilier Stanca Vasile ; Luand in discutie referatul de aprobare nr.5443 /03.10.2023 al carui semnatar este primarul localitatii, prin care se propune initierea unui proiect de hotarare cu privire la aprobarea documentatiei de atribuire a contractului privind achizitia publica „SERVICII DE CATERING PENTRU SCOALA GIMNAZIALA PJ SI STRUCTURI, COMUNA MILCOIU, JUDETUL VALCEA. - Raportul de specialitate inregistrat sub nr. 5887/23.10.2023. Vazand ca s-au respectat principiile transparentei decizionale in procesul de elaborare a proiectului de hotarare conform art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica; Avand in vedere avizul comisiilor de specialitate reunite inregistrat sub nr.65/01.11.2023, precum si avizul de legalitate asupra proiectului de hotarare nr.5435/03.10.2023, acordat de secretarul general al localitatii ; H.G nr.999/2023 pentru aprobarea Listei unitatilor administrativ — teritoriale ale municipiilor si a unitatilor — pilot in care se implementeaza Programul — pilot de acordare a unui suport alimentar pentru prescolarii si elevii din 450 de unitati de invatamant preuniversitar de stat, a numarului de beneficiari, a sumei necesare pentru finantarea Programului in anul 2023 si a repartizarii acesteia pe unitati - /subdiviziuni administrativ- teritoriale, coroborat cu prevederile OUG nr.77/2023 privind aprobarea continuarii Programului — pilot de acordare a unui suport alimentar pentru prescolarii si elevii din 450 de unitati de invatamant preuniversitar de stat, cat si cu prevederile H.G nr. 928/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de Urgenta nr.77/2023 privind aprobarea continuarii Programului — pilot de acordare a unui suport alimentar pentru prescolarii si elevii din 450 de unitati de invatamant preuniversitar de stat, precum si prevederile art. 44 alin.(1) din Legea nr.273/2006, Lege privind finantele publice locale, cu modificari si completari ulterioare, În temeiul art.139 alin.1 si alin.3 lit.a coroborat cu art. 196 alin. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ,modificat si completat, cu un nr. de 8 voturi pentru, O voturi impotriva si 0 abtineri, adopta urmatoarea: HOTARARE Art.] Se aproba documentatia de atribuire a contractului privind achizitia publica „SERVICII DE CATERING PENTRU SCOALA GIMNAZIALA PJ SI STRUCTURI, COMUNA MILCOIU, JUDETUL VALCEA , astfel : 1. Fisa de date conform anexei nr.1 care face parte integranta din prezenta hotarare. 2. Caietul de sarcini conform anexei nr.2 care face parte integranta din prezenta hotarare 3. Contract- model de prestari servicii pentru incredintarea obiectivului „SERVICII DE CATERING PENTRU SCOALA GIMNAZIALA PJ SI STRUCTURI, COMUNA MILCOIU, JUDETUL VALCEA conform anexei nr.3 care face parte integranta din prezenta hotarare. 4. Formulare conform anexei nr.4 care face parte integranta din prezenta hotarare. Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se imputerniceste primarul localitatii prin intermediul compartimentului de specialitate. Art.3 Prezenta hotarare va fi afisata la sediul primariei, precum si in Monitorul Oficial al primariei pe pagina de internet www.milcoiu.ro in vederea aducerii la cunostinta publica si va fi comunicata de secretarul general al comunei: - Prefectului — Judetului Valcea in vederea exercitarii controlului de legalitate, primarului localitatii, precum si compartimentului de specialitate. Presedinte de sedinta Contrasemneaza pentru legalitate S SO Secretar general comunalMilcoiu N Dutu A dog Milcoiu, Judetul Valcea 01.11.2023 PNEXA pb tva PET 0/./ Ra25 Fisa de date Tip anunt: Anunt de participare Procedura de achizitia de servicii de catering pentru scoli se realizeaza prin procedura proprie pentru servicii Anexa 2B , intr-o singura etapa. Procedura se deruleaza conform norme proprii pentru servicii Anexa 2B”, cu aplicarea criteriului de atribuire : “CEL MAI BUN RAPORT CALITATE -PRET”, in conditiile Legii 98/2016 privind achizitiile publice si ale Hotararii nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare atribuirea contractului de achizitie publica/acordului cadru din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Tip Legislatie: Legea nr. 98/23.05.2016 S-a organizat o consultare de piata: Nu SECTIUNEA | AUTORITATEA CONTRACTANTA 1.1) Denumire si adrese Primaria Comunei Milcoiu, jud. Valcea, Cod de identificare fiscala: 2540660; Adresa: Strada: Primariei, nr. 61; Localitate: Milcoiu; Cod Postal: 237495; Tara: Romania; Codul NUTS:RO415 Valcea; Adresa de e-mail: milcoiu 8vl.e-adm.ro; Nr de telefon: Nr de telefon: +40 250760189; Fax: +40 250760189; Persoana de contact:Gheorghe Daniel Musat si vor fi insotite de Scrisoarea de inaintare a ofertei + imputernicire (dupa caz). ) www.primariamilcoiu.ro 1.2) Achizitie comuna Contractul implica o achizitie comuna: Nu Contractul este atribuit de un organism central de achizitie: Nu 1.3) Comunicare Documentele de achizitii publice sunt disponibile pentru acces direct, nerestrictionat, complet si gratuit la (Website): www.e-licitatie.ro Comunicarea electronica necesita utilizarea de instrumente si de dispozitive care nu sunt disponibile in mod general. Accesul direct, nerestrictionat si complet la aceste instrumente si dispozitive este posibil, gratuit, la (Website): www.e-licitatie.ro Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor 5 Informatii suplimentare pot fi obtinute de la: adresa mentionata mai sus Ofertele, candidaturile sau cererile de participare trebuie depuse la: adresa mentionata mai sus 1.4) Tipul autoritatii contractante Autoritatea regională sau locală 1.5) Activitate principala Servicii generale ale administratiilor publice SECTIUNEA II OBIECTUL CONTRACTULUI 11.1 Obiectul achizitiei 1.1.1 Titlu: Prestari servicii catering pentru scoli in cadrul Programului-pilot conform OUG 77/2023 Numar de referinta atribuit dosarului de autoritatea contractanta: 2540660/2023/1CTNG 1.1.2 Cod CPV Principal: CPV 55524000-9 Servicii de catering pentru scoli (Rev.2) 11.1.3 Tip de contract: Servicii Servicii hoteliere si restaurant [1.1.4 Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor Obiectul contractului de achiziţie publică îl constituie „SERVICII DE CATERING PENTRU SCOALA GIMNAZIALA F Si STRUCTURI, COMUNA MILCOIU, JUDETUL VALCEA”. Achizitia de servicii de catering pentru scoli se include in categoria contractelor de achizitie publica care au c obiect servicii sociale si alte servicii specifice, prevazute in anexa nr.2a Legii 98/2016 privind achizitiile publice + va contribui la livrarea de hrana pentru copiii din cadrul scolilor. Obiectul achizitiei de prestare servicii de catering pentru scoli este pus in corespondenta cu codul CPV si sustin realizarea scopului principal al contractului. Scopul principal al contractului este acela de acordare de hrana sub forma de masa calda pentru un numar d 21-prescolari, 21-ciclul primar, 19- ciclul gimnazial, in total 61 elevi.. Acordarea de hrana prin serviciile de catering scolar se va realiza prin asigurarea unui masa calda/zi/copi totalizand max. 8296 de „pachet alimentar -mese calde” /perioada contractuala Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere ofertelor/candidaturilor: 5 Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilo suplimentare cu 3 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitarilor de participare 11.1.5) Valoarea totala estimata: Achizitia publica a serviciul de Serviciile de catering vor fi furnizate timp de 136 de zile, pentru un număr d 61 elevi. Se intenţionează achiziţionarea unui 1 (una/o) masa calda . Numarul de pachete alimentare care vor face obiectul contractului: 1 (un masa calda/zi/persoana; 8296 pachet alimentare/perioada contractuala. Autoritatea contractanta are dreptul de a modifica cantitatile de servicii, respectiv numarul pachetelo alimentare, in raport cu numarul beneficiarilor prezenti, fara modificarea tarifului (pretului) unitar pentr prestarea de servicii la destinatia finala, in limita fondurilor bugetare alocate. Valoarea estimata a unui masa calda: 13,76 lei fara TVA/pachet Tariful (pretul) unitar al pachetului alimentar include serviciile de pregatire, transport si distribuire a pachetelc la locul de implementare. Valoarea totala estimata a contractului de achizitie, fara TVA: 114.152,96 lei fara TVA . Achizitia publica a serviciul de Serviciile de catering vor fi furnizate timp de 28 de zile in perioada 13 noiembrie 22 decembrie 2023 si 108 zile in perioada ianuarie 2023- iunie 2023, pentru un număr de 61 elevi. $S intenţionează achiziţionarea unui 1 (una/o) masa calda . Numarul de pachete alimentare care vor face obiectul contractului: 1 (un masa calda/zi/persoana; 61 elevi x 13 zile = 8.296 pachete x 13,76 lei/ pachet = 114.152,96 lei fara TVA Valoarea estimata fara TVA : 114.152,96 Moneda: RON 1.1.6) impartire in loturi: Nu 1.2 Descriere 11.2.2 Coduri CPV secundare Cod NUTS: RO415 Valcea Locul principal de executare: SERVICII DE CATERING PENTRU SCOALA GIMNAZIALA PJ SI STRUCTURI, COMUNA MILCOIU, JUDETUL VALCEA 11.2.4 Descrierea achizitiei publice Serviciile de catering vor asigura zilnic pregătirea, prepararea, livrarea de hrană sub forma unui „masa calda' pentru fiecare dintre cei 61 copii (21 prescolari + 21 ciclul primar + 19 ciclul gimnazial), care frecventeaz programul/cursurile unităţii de învăţământ din cadrul scolilor mai sus mentionate. Serviciile de catering vor fi prestate ţinându-se cont de următoarele aspecte minimale: -numărul estimat de zile de școlarizare/perioada de prestare a serviciilor de catering pentru care trebui asigurate „masa calda alimentara”, -numărul şi categoriile de beneficiari (preşcolari şi şcolari) ai serviciilor de catering pentru şcoli, -pentru compoziţia meniului de hrană (stabilită prin caietul de sarcini), prestatorul va asigura meniul fiecărei zil în funcţie de categoriile de beneficiari ai „masa calda alimentara”, (categorii care vor fi menţionate prin nota d comandă zilnica). In acest sens, meniul va fi stabilit in conformitate cu necesitatile calorice si cantitative al copiilor, cu respectarea cu reglementarilor legale (Ordinul nr. 1563/12.09.2008, Anexa 3 —Necesarul zilnic d calorii, substanţe nutritive şi elemente minerale pentru copii şi adolescenţi si Legea 123/27.05.2008 Prestatorul va semna o declaraţie de conformitate prin care își asumă respectarea condiţiilor privind meniu ambalarea, transportul și prestarea serviciilor de catering școlar, conform legislaţiei în vigoare. Toat preparatele vor fi insoţite de o declaraţie de conformitate întocmită conform legii. -numărul de „mase calde" (care vor fi asigurate conform cerinţelor menţionate), -programul de prestare a serviciilor (stabilit prin caietul de sarcinii). Perioada de prestare a serviciilor de catering va acoperi max. 136 zile de şcolarizare. Durata contractului de prestare a serviciilor: de la data semnării contractului de achiziţie, maxim 136 zile (28 zil in perioada 13 noiembrie — 22 decembrie 2023 si 108 zile in perioada ianuarie 2023- iunie 2023), cu excepti vacantelor scolare, a zilelor de weekend si a sarbatorilor legale, dar nu mai tarziu de 21 iunie 2024. 1.2.5 Criterii de atribuire criteriului de atribuire “CEL MAI BUN RAPORT CALITATE-PRET”. 1.Componenta financiara. Pretul mediu ponderat MATERIE PRIMA Componenta financiara 40% Algoritm de calcul: Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minimofertat Pret n) x punctaj maxim alocat. 2. Componenta financiara. Pretul mediu ponderat PREPARAREA HRANEI Componenta financiara 30% Algoritm de calcul: Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat Pret n) x punctaj maxim alocat. 3.Componenta financiara. Pretul mediu ponderat DISTRIBUTIE Componenta financiara 30% Algoritm de calcul: Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat Pret n) x punctaj maxim alocat. Pretul ofertei este ferm. 11.2.7 Durata contractului, concesiunii, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achizitii Durata in luni: ; Durata in zile : 136 Contractul se reinnoieste: Nu 11.2.10 Informatii privind variantele Vor fi acceptate variante: Nu 11.2.11 informatii privind optiunile Optiuni: Nu 11.2.12 Informatii privind cataloagele electronice Ofertele trebuie sa fie prezentate sub forma de cataloage electronice sau sa includa un catalog electronic: Nu 11.2.13 Informatii despre fondurile Uniunii Europene Achizitia se refera la un proiect si/sau program finantat din fonduri ale Uniunii Europene: NU Identificarea proiectului: 11.3 Ajustarea pretului contractului Nu SECTIUNEA Ii! INFORMATII JURIDICE, ECONOMICE, FINANCIARE SI TEHNICE 11.1) CONDITII DE PARTICIPARE: 111.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Autoritatea/entitatea contractantă solicită ofertantilor (inclusiv pentru asociati/subcontractanti/ter: sustinatori) prezentarea de informatii din care să reiasă că: -ofertantul, tertii sustinatori si subcontractantii nu se afla în situaţie de conflict de interese, aşa cum este acest definit în cadrul art. 59, 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Declaraţia se va prezenta odata c documentele de ofertare de către toți participantii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant : tertul sustinator) şi se regăseşte în Formularul 1, inclus în cadrul documentului ”Formulare”, aferen documentaţiei de atribuire. 2. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorităţii contractante cu privire la organizarea, derularea : finalizarea procedurii deatribuire sunt: Persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante: Primar- Musat Gheorghe Danie Viceprimar- Stanca Vasile, Jur. Dutu Adelina Simona -— secretar, Constantinescu lonela-Consilier achiziti Alexandru Gabriela — contabil; Feloiu Andrei — consilier registrul agricol , Lacureanu Andreea lulia — Consilie juridic, Saia Elena — S.C. SVL PROEC S.R.L. — Furnizor de servicii auxiliare achizitiilor publice. Persoanele cu funcţii de decizie în cadrul Consiliului Local Milcoiu: Nicolae Rizea, lon Lucian Barbu, lon Mosteanu, Daniela Madalina Petrescu, Mihalcea Cosmaniuc-Cristian: Soparla lie, lon Majari. -ofertantul, tertii sustinatori si subcontractantii nu se afla în niciuna din situatiile de excludere mentionate la ar 164, 165 si 167 din Legea nr.98/2016. Încadrarea în situatia prevazuta de art. 164, 165 si 167 din Legea ni 98/2016 privind achizitiile publice atrage excluderea ofertantului si a subcontractantilor sau asociatiilor/tertul sustinator (daca este cazul) din cadrul procedurii aplicate pentru atribuirea contractului. Declaratia se v prezenta odata cu documentele de ofertare de catre toti participantii la procedura de atribuire.(ofertan: asociat, subcontractant si tertul sustinator) . Justificarea cerinţei: In conformitate cu prevederile art. 59, 60, 164, 165, 167 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a exclude de la procedură orice operator economic aflat inti una din situaţiile de mai sus. În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare membru al asocierii are obligatia de a demonstra indeplinire cerintelor de mai sus. Ofertanţii străini vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorita: competente din tara în care acestia sunt rezidenti. Documentele se vor depune la sediul Primariei comunei Milcoiu- copie conformă cu originalul, iar în cazi ofertanţilor străini, acestea vor fi însoţite de traducere autorizată în limba română. Documentele solicitate mai sus se vor prezenta conform art. 60 alin. (1) si alin. (4) din HG 395/2016. Se vor depune, odata cu documentele de ofertare, urmatoarele documente: angajamentul ferm al tertul' sustinator din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia, a acordului d subcontractare si/sau a acordului de asociere, dupa caz. Nedepunerea acestora odata cu documentele de ofertare, constituie temei pentru solicitarea de clarifica pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor , atât ale ofertantului/candidatului, cât si al subcontractantului/tertului sustinator, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoar a procedurii de atribuire. Documentele justificative, care probeaza indeplinirea condiţiilor asumate prin documentatia de ofertare. Aceste documente sunt: -certificat de atestare fiscala eliberat de ANAF privind plata sumelor datorate bugetului de stat si bugetelc sociale in original sau copie certificata cu mentiunea conform cu originalul (certificat care sa ateste lips datoriilor restante la momentul depunerii acestora); -certificatul fiscal privind plata taxelor si impozitelor la bugetul local in original sau copie certificata c mentiunea conform cu originalul (certificat care sa ateste lipsa datoriilor restante la momentul depuner acestora); -dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de deroga prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare membru al asocierii are obligația de a depune documentel mentionate anterior, în cazul declarării ofertantului ca fiind câştigător. 111.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: -Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţar de rezidenţă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintr situaţiile de anulare a constituirii sale precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţii care fac obiectul contractului. -Operatorii economici care depun oferta dovedesc o forma de inregistrare in conditiile legii din tara d rezidentă, sa reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla in nici una dintre situatiile d anulare a constituirii precum si faptul că are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiect contractului. Cerinta se aplica inclusiv pentru subcontractanti si/sau terti sustinatori care completeaza informatiile aferent situatiei lor la nivelul documentatiei de atribuire distinct. Se vor completa documentele de ofertare, urmând ca documentele justificative enunțate mai jos să fi prezentate astfel : -Certificat constatator em [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: milcoiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala