24 aprilie 2025 · Inițiator: Constantin BĂRZĂGEANU

HCL 48/2025 Mihăești adoptată

Hotărâre privind aprobarea contractului de parteneriat între UAT comuna Mihăești, prin Consiliul local și Clubul Sportiv Neo Motorsport, în vederea organizării evenimentului „Raliul Vâlcii”, pe teritoriul localității Mihăiești, județul Vâlcea

Denumire
Hotărârea nr. 48 din 2025 a Consiliului Local Mihăești
Emitent
Consiliul Local Mihăești
Număr
48 / 2025
Data
24 aprilie 2025
Inițiator
Constantin BĂRZĂGEANU
Localitate
Mihăești, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui parteneriat între comuna Mihăești (Consiliul local) și Clubul Sportiv NeoMotorsport pentru organizarea evenimentului „Raliul Vâlcii” în localitatea Mihăești. Pentru locuitori, înseamnă clar că autoritatea locală susține financiar și administrativ evenimentul, în termenele stabilite prin contract, iar impactul se poate traduce în flux de vizitatori, utilizarea drumurilor și eventuale costuri bugetare discutate în contract. Zona afectată este teritoriul comunei Mihăești din județul Vâlcea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Se aprobă contractul de parteneriat între UAT comuna Mihăești, prin Consiliul local Mihăești și Clubul Sportiv NeoMotorsport, în vederea organizării evenimentului “Raliul Vâlcii”, pe teritoriul localității Mihăești, județul Vâlcea, în perioada 25 - 27 septembrie 2025, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se împuterniceşte Primarul comunei Mihăești să semneze contractul de parteneriat prevăzut la art.1. Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 80.000 (RON), din bugetul local, pentru decontarea cheltuielilor, privind organizarea evenimentului “Raliul Vâlcii”, care se va desfășura în comuna Mihăești, județul Vâlcea, în perioada 25 - 27 septembrie 2025. Art.4. Primarul localitatii Mihaesti și compartimentul de contabilitate va asigura aducerea la indeplinire a prezentei, iar secretarul general al comunei va asigura comunicarea acesteia Instituției Prefectului – Județul Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului comunei, Clubului Sportiv „RIDE THE VIBE” structurilor responsabile cu punerea în executare și publicarea pe pagina de internet www.primaria-mihaesti.ro, Secțiunea Monitorul Oficial Local. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează pentru legalitate: consilier local Mihai BORCAN SECRETAR GENERAL jurist Sabin-Constantin POPA MIHĂEȘTI : 24 aprilie 2025 2 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL Semnatura persoanei Nr. Data Operatiuni efectuate responsabile crt. ZZ/LL/AN sa efectueze procedura 0 1 2 3 Adoptarea hotararii s-a facut cu majoritate 1 24/04/2025 □ simpla [] absoluta □ calificata 2 Comunicarea catre primar …./05/2025 3 Comunicarea catre prefectul judetului …./05/2025

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă