27 mai 2026 · Inițiator: Constantin BĂRZĂGEANU

HCL 38/2026 Mihăești adoptată

Hotărâre privind mandatarea reprezentantului U.A.T. Comuna Mihăești în Adunarea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea să aprobe modificarea organigramei și statul de funcții ale Asociației și Regulamentul de Organizare și Funcționare al acesteia

Denumire
Hotărârea nr. 38 din 2026 a Consiliului Local Mihăești
Emitent
Consiliul Local Mihăești
Număr
38 / 2026
Data
27 mai 2026
Inițiator
Constantin BĂRZĂGEANU
Localitate
Mihăești, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se mandatază reprezentantul UAT-Mihăești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea să accepte modificările organigramei, ale statului de funcții și ale Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Asociației. Adunarea decide astfel să aprobe aceste modificări în cadrul Asociației, iar impactul pentru locuitori este că structura organizatorică va fi actualizată pentru gestionarea transportului public din zonă. Practic, nu se menționează fonduri noi sau termene exacte, ci doar că schimbările respective vor fi adoptate de Asociație prin reprezentantul Mihăești.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Se mandatează reprezentantul U.A.T. Comuna Mihăești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea să aprobe modificarea Organigramei și Statului de funcții, precum și să aprobe Regulamentul de Organizare și Funcționare al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea, conform Anexelor 1,2 si 3. Art.2. Primarul localitatii Mihaesti va asigura aducerea la indeplinire a prezentei, iar secretarul general al comunei va asigura comunicarea acesteia Instituției Prefectului – Județul Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului comunei, compartimentului de asistență socială, structurilor responsabile cu punerea în executare și publicarea pe pagina de internet www.primaria-mihaesti.ro , Secțiunea Monitorul Oficial Local. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează pentru legalitate, consilier local Claudiu Constantin IONESCU SECRETAR GENERAL jurist Sabin-Constantin POPA MIHĂEȘTI : 27 mai 2026 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL Semnatura persoanei Nr. Data Operatiuni efectuate responsabile sa crt. ZZ/LL/AN efectueze procedura 0 1 2 3 Adoptarea hotararii s-a facut cu majoritate 1 27/05/2026 □ simpla [] absoluta □ calificata 2 Comunicarea catre primar …./06/2026 3 Comunicarea catre prefectul judetului …./06/2026 4 Aducerea la cunostinta publica …./06/2026 Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter 5 …./.…/2026 individual Hotararea devine obligatorie sau produce efecte 6 …./.…/2026 juridice, dupa caz

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă