28 aprilie 2026 · Inițiator: Constantin BĂRZĂGEANU

HCL 24/2026 Mihăești adoptată

Hotărâre privind aprobarea REGULAMENTULUI propriu de organizare și funcţionare al serviciului public de salubrizare din județul Vâlcea

Denumire
Hotărârea nr. 24 din 2026 a Consiliului Local Mihăești
Emitent
Consiliul Local Mihăești
Număr
24 / 2026
Data
28 aprilie 2026
Inițiator
Constantin BĂRZĂGEANU
Localitate
Mihăești, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Hotărârea aprobă regulamentul intern pentru organizarea și funcționarea serviciului public de salubrizare din comuna Mihăești. Înseamnă pentru localnici că regulile de gestiune a deșeurilor, termenele de preluare, frecvența colectării și contribuțiile (dacă există) vor fi stabilite de acest regulament, iar zonele, responsabilitățile și procedurile vor fi clar trecute în document. Practic, se consolidează cine, cum și în ce termene se ocupă de salubritate în comunitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Se aprobă Regulamentul propriu de organizare și funcţionare al serviciului public de salubrizare din județul vâlcea prevăzut în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Se aprobă acordarea mandatului special reprezentantului Unității Administrativ Teritoriale – comuna Mihăești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților din Județul Vâlcea, să aprobe și să voteze în cadrul acesteia, în numele și pentru comuna Mihăești, Regulamentul propriu de organizare și funcţionare al serviciului public de salubrizare din județul Vâlcea aprobat la art.1, care face parte integrantă din documentația de atribuire pentru delegarea serviciului de salubrizare la nivelul județului Vâlcea și orice alte modificări și completări la acesta. Art.3. Primarul localitatii Mihaesti va asigura aducerea la indeplinire a prezentei, iar secretarul general al comunei va asigura comunicarea acesteia Instituției Prefectului – Județul Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului comunei, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor din Judeţul Vâlcea, structurilor responsabile cu punerea în executare și publicarea pe pagina de internet www.primaria- mihaesti.ro , Secțiunea Monitorul Oficial Local. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează pentru legalitate consilier local Leonid POPESCU SECRETAR GENERAL jurist Sabin-Constantin POPA MIHĂEȘTI : 28 aprilie 2026 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL Semnatura persoanei Nr. Data Operatiuni efectuate responsabile sa crt. ZZ/LL/AN efectueze procedura 0 1 2 3 Adoptarea hotararii s-a facut cu majoritate 1 28/04/2026 □ simpla [] absoluta □ calificata 2 Co

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă