22 ianuarie 2025

HCL 6/2025 Miercurea Nirajului adoptată

Hot. nr. 6 din 23 ianuarie 2025

Pe scurt

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor aflate pe domeniul public al orașului Miercurea Nirajului. Pentru locuitori înseamnă că vor exista reguli clare despre cum pot folosi parcările publice, inclusiv eventuale taxe, orele de acces și sancțiuni, conform anexei hotărârii. Practic se stabilește cum se administrează parcările, cine poate să le utilizeze și în ce condiții, cu termene și zone afectate specificate în regulament.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor aflate pe domeniul public al Oraşului Miercurea Nirajului, în conformitate cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în Miercurea Nirajului

Denumire
Hotărârea nr. 6 din 2025 a Consiliului Local Miercurea Nirajului
Emitent
Consiliul Local Miercurea Nirajului
Număr
6 / 2025
Data
22 ianuarie 2025
Localitate
Miercurea Nirajului, județul Mureș
Stare
adoptată
Teme
Bugetul local · Terenuri și clădiri · Transport și parcări

Pe același subiect în Miercurea Nirajului

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL MUREŞ CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI MIERCUREA NIRAJULUI HOTĂRÂREA nr. 6 din 23 ianuarie 2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcţionare a parcărilor aflate pe domeniul public al Orașului Miercurea Nirajului Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: art. 2 lit. „e” şi art. 27 din O.G. nr. 71/2002, privind organizarea şi funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificările şi completările ulterioare, O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 155/2010 a Politiei Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare şi functionare a Poliţiei Locale, Legii nr. 448/2006 privind protectia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, O.U.G nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, art. 129 alin. (2) lit. „c”, „d” din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art.139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. “a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, luând act de: a) Referatul de aprobare al Primarului oraşului Miercurea Nirajului, înregistrat cu nr. 9806/30.10.2024, b) Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului Miercurea Nirajului, înregistrat cu nr. 493/17.01.2025, c) Avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru administrație publică locală, juridică, programe economico — sociale - industriale, buget — finanțe, administrarea domeniului public şi privat al oraşului, investiţii locale, amenajarea teritoriului şi urbanism nr. 6/22.01.2025, d) Anunţul referitor la elaborarea proiectului de hotărâre cu nr. de înregistrare 9810/30.10.2024, CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI MIERCUREA NIRAJULUI adoptă prezenta hotărâre Art. 1. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor aflate pe domeniul public al Oraşului Miercurea Nirajului, în conformitate cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul, Viceprimarul oraşului Miercurea Nirajului, Serviciul de buget - finanţe şi resurse umane și Compartimentul Poliţia Locală. Art. 3. Prezenta hotărâre se va comunica: Instituţiei Prefectului Judeţului Mureş, Primarului oraşului Miercurea Nirajului, Serviciului de buget - finanțe şi resurse umane, Compartimentului de Poliţie Locală şi la cuneșfințăzpubli Preşedintele de şedinţă, Contrasemnează: N ALB p. SECRETAR GENERAL S SZENTGYORGYI ILDIKO . Si iu..O FĂBIÂN FERENC

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.miercureanirajului.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala