Se aprobă mandatarea reprezentantului orașului Miercurea Nirajului să voteze în Adunarea Generală a ADI Aqua Invest Mureș pentru aprobarea Studiului de fezabilitate și a documentației tehnico-economice, precum și a indicatorilor tehnico-economici ai „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă potabilă și apă uzată din județul Mureș”. Aceasta înseamnă că orașul va decide în numele locuitorilor dacă proiectul va avansa, iar finanțarea și termenele depind de aprobările următoare ale ADI; efectele pentru cetățeni includ eventuale investiții în rețea, costuri suportate prin serviciul de apă și termenele de execuție ale proiectului. Numele persoanelor fizice nu apare în rezumat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Studiul de fezabilitate/documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico- economici pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă potabilă și apă uzată din judeţul Mureş”, din Anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREŞ
CONSILIUL LOCAL AL
ORAŞULUI MIERCUREA NIRAJULUI
HOTARAREA
nr. 50 din 05 IUNIE 2025
privind mandatul dat reprezentantului autorităţii de a vota în Adunarea Generală a A.D.I. „Aqua
Invest Mureș” aprobarea Studiului de fezabilitate/documentaţia tehnico-economică și indicatorii
tehnico economici pentru “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă potabilă și apă
uzată din județul Mureş”
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
art.3 lit.x), art.10 alin.(1) lit.b, art.12 alin (1) lit.c), art.17 alin.(1), art.22 alin.(2) şi art.24 alin.(2) din
Legea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare nr.241/2006, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, art.8 alin.(3) lit.a) şi lit.d), art.10 alin.(5), alin.(5!) şi alin.(6), art.28 alin.(2!) şi art.52! din Legea
serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
art.7 alin.(13) din Legea privind transparența decizională în administrația publică nr.52/2003, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare nr.22/202.662
încheiat la data de 05.03.2010, între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Invest Mureş şi Compania
Aquaserv SA Tg. Mureş, Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Invest Mureş”, aprobat
prin Hotărârea Consiliului local al orașului Miercurea Nirajului nr. 67/28.11.2007, cu modificările și
completările ulterioare, Hotărârea Consiliului local al orașului Miercurea Nirajului nr. 67 din 28.11.2007,
privind calitatea de membru ADI Aqua Invest Mures a UAT Oraș Miercurea Nirajului,
în temeiul prevederilor art.89-91, art.129 alin. (2) lit.b) coroborate cu cele ale alin.(4) lit.d), art.129
alin.(2) lit.d) coroborate cu cele ale alin. (7) lit.n), art.139 alin. (3) lit.d), precum și cele ale art.196 alin. (1) lit.
„a” din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
luând act de:
a) Referatul de aprobare al Primarului oraşului Miercurea Nirajului, în calitatea sa de iniţiator,
înregistrat cu nr. 5524/23.05.2025
b) Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului oraşului
Miercurea Nirajului, înregistrat cu nr. 5591/26.05.2025,
c) Avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru administraţie publică locală, juridică şi de
disciplină, muncă şi protecţie socială, programe economico — sociale - industriale, buget — finanțe,
administrarea domeniului public şi privat al oraşului, investiții locale, amenajarea teritoriului şi urbanism nr.
50/04.06.2025,
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI MIERCUREA NIRAJULUI
adoptă prezenta hotărâre
Art. 1. Se aprobă Studiul de fezabilitate/documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico-
economici pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă potabilă și apă uzată din
judeţul Mureş”, din Anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se mandatează domnul Toth Sândor reprezentant al oraşului Miercurea Nirajuluiîn Adunarea
Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREȘ”, să voteze aprobarea
Studiului de fezabilitate/documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico economici pentru “Proiectul
regional de dezvoltare a infrastructurii de apă potabilă și apă uzată din judeţul Mureș”.
Art. 3. Se mandatează preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “AQUA INVEST
MUREŞ”, dl. PETER Ferenc, să semneze în numele şi pe seama membrilor asociaţi, hotărârea AGA privind
aprobarea Studiului de fezabilitate/documentația tehnico-economică şi indicatorii tehnico-economici pentru
"Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă potabilă și apă uzată din judeţul Mureş”, din Anexă,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Persoanele mandatate conform art.2 și art.3 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului-Judeţul Mureș, Primarului orașului
Miercurea Nirajului, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Invest Mureş și Companiei Aquaserv
SA şi se aduce la cunoștința publică prin publicare în-Moniterul Oficial Local.
SECRETAR GENERAL
SZENTGYORGYI ILDIKOJ
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.