Se decide alegerea domnului consilier local Keresztesi Erno Barna în funcția de președinte de ședință al Consiliului Local al orașului Miercurea Nirajului pentru o perioadă de 3 luni, începând cu aprilie 2025. Rezultatul înseamnă că în timpul acestei perioade el va conduce ședințele Consiliului Local și va asigura ordinea și derularea procedurilor, iar alegerile vor fi comunicate și îndeplinite de secretarul orașului. Buletinul hotărârii va fi publicat la primărie și comunicat instituțiilor relevante conform legii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 26 din 2025 a Consiliului Local Miercurea Nirajului
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
CONSILIUL LOCAL AL
ORAŞULUI MIERCUREA NIRAJULUI
HOTĂRÂREA
nr. 26 din 25 MARTIE 2025
privind aprobarea alegerii preşedintelui de şedinţă pentru următoarele 3 luni
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
art. 123 alin. (1), art. 129 alin. (2) litera a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) litera „i”, art. 196 alin. (1) lit. „a” din OUG
57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
luând act de:
a) Referatul de aprobare al Primarului oraşului Miercurea Nirajului, înregistrat cu nr.
2772/19.03.2025,
b) Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului
oraşului Miercurea Nirajului, înregistrat cu nr. 2779/19.03.2025,
c) Avizul favorabil al comisiei de specialitate pentru administraţie publică locală, juridică,
programe economico — sociale - industriale, buget — finanţe, administrarea domeniului public şi
privat al oraşului, investiţii locale, amenajarea teritoriului şi urbanism nr. 26/25.03.2025
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI MIERCUREA NIRAJULUI
adoptă prezenta hotărâre
Art. 1. Domnul consilier local KERESZTESI ERNO BARNA se alege președinte de
şedinţă al Consiliului Local al oraşului Miercurea Nirajului pe o perioadă de 3 luni, începând cu luna
aprilie 2025.
Art. 2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de către Secretarul General al
oraşului Miercurea Nirajului.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general al oraşului în
termenul prevăzut de lege Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş, Primarului oraşului Miercurea
Nirajului şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul Primăriei.
Preşedintele de şedinţă,
FĂBIÂN, FERENC
Contrasemnează:
p-SECRETAR GENERAL
SZENTGYORGYI ILDIK
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.