Miercurea Ciuc › 8 iunie 2009

HCL 79/2009 adoptată

Hotărâre pentru modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita Miercurea-Ciuc, Hargita Nemzeti Székely Népi Együttes Csíkszereda move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA-CIUC HOTĂRÂREA NR. 79/2009 pentru modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita Miercurea-Ciuc, Hargita Nemzeti Székely Népi Együttes Csíkszereda Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 28 mai 2009; Văzând Raportul de specialitate al 8117/2009 privind necesitatea modificării Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita - Hargita Nemzeti Székely Népi Együttes Csíkszereda; Văzând rapoartele comisiilor: - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură şi oraşe înfrăţite pentru comisia de cultură; Ţinând cont de Hotărârea Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.121/2000 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii al Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita; Potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21 din 2007, aprobată şi modificată prin Legea nr.353/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, Hotărârea Guvernului nr. 1672/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază; În temeiul prevederilor art. 36,alineatul 2 litera a), alineatul 3, litera b), alineatul 6, litera a) pct.4, precum şi art. 45 alineatul 1, art.115 alineatul 1, litera b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.I. Se aprobă modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita Miercurea-Ciuc, Hargita Nemzeti Székely Népi Együttes Csíkszereda, prin modificarea pct 1.8. din Cap. I., pct. 2.2., pct. 2.2.1.4., pct. 2.4. din Cap. II. din regulament, după cum urmează: „ 1.8. Situaţia juridică: Persoană juridică, este instituţie de spectacole, subordonată Consiliului Local Municipal Miercurea- Ciuc.” „2.2. Principii generale: Conducerea Ansamblului este asigurat de director. Prin decizia directorului se înfiinţează Consiliul administrativ şi Consiliul artistic.” „2.2.1.4. Patrimoniul instituţiei: Ansamblul Naţional Secuiesc Harghita - Hargita Nemzeti Székely Népi Együttes Csíkszereda are drept de administrare asupra bunurilor mobile aflate în patrimoniul public, trecute în subordinea Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc prin Hotărârea nr. 21/1999 al Consiliului Judeţean Harghita, precum şi asupra bunurilor mobile aflate în patrimoniul Municipiului Miercurea-Ciuc, trecute în inventarul său şi a sumelor intrate conform Cap.III.” „2.4. Forurile instituţiei: 2.4.1. Consiliul administrativ, organ cu rol deliberativ, format din nouă membrii, din care vor face parte: a) Preşedinte – directorul instituţiei, b) Membrii: - directorul adjunct, - contabilul instituţiei, - referentul personal salarizare, - şeful orchestrei, - conducătorul artistic sau şeful corului de dans, - impresarul artistic, - reprezentantul salariaţilor, - reprezentantul autorităţii administrative publice locale. Membrii consiliului administrativ nu beneficiază de remuneraţii sau orice fel de drepturi. Şedinţele vor fi convocate de preşedintele comisiei ori de câte ori este nevoie, dar cel puţin o dată pe trimestru. Convocarea membrilor se face prin înştiinţare de orice fel, cu cel puţin două zile înainte. 2.4.2. Consiliul artistic: Membrii acestui consiliu sunt numiţi prin dispoziţia directorului. Va dezbate toate problemele legate de activităţile artistice, elaborând proiecte, efectuând recepţia de specialitate a coregrafiilor precum şi a spectacolelor sau a materialelor artistice, întocmind procesele verbale de apreciere. Acest consiliu efectuează şi examinarea artiştilor. Are rol consultativ. 2.4.3. Şedinţa instituţiei: Este convocată de către director în funcţie de necesităţi, dar cel puţin o dată pe an. La ordinea de zi directorul, directorul economic şi conducătorul artistic vor prezenta un raport despre rezultatele ansamblului, despre proiectele pentru viitor, şi vor aprecia activităţile desfăşurate în cadrul instituţiei. La acest for participă toţi angajaţii.” Art.II. Se modifică Organigrama şi Statul de Funcţii al Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita - Hargita Nemzeti Székely Népi Együttes Csíkszereda, conform anexelor nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.III. În conformitate cu art. 8 din Ordonanţa nr.21 din 2007 privind instituţiile de spectacole sau concerte, Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc va solicita înscrierea Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita Miercurea-Ciuc - Hargita Nemzeti Székely Népi Együttes Csíkszereda în Registrul instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte. Art. IV. Cu aducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul Antal Attila şi directorul ansamblului András Mihály. Art.V. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita; b) Primarului Ráduly Róbert Kálmán; c) Viceprimarului Antal Attila; d) Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita - Hargita Nemzeti Székely Népi Együttes Csíkszereda. Miercurea-Ciuc, la 28 mai 2009. Preşedintele şedinţei, Comşia Alexandru Contrasemnează – Secretar, Paizs Gyöngyi Juliánna

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro