HCL 65/2008 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza municipiului Miercurea-Ciuc move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA-CIUC
HOTĂRÂREA Nr.65/2008
privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în
regim de taxi pe raza municipiului Miercurea-Ciuc
Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 25 aprilie 2008;
Având în vedere Raportul nr.5351/2008 al Biroului de gospodărire, servicii publice şi transport public local prin care
se propune aprobarea noului Regulament de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza
municipiului M-Ciuc;
Văzând Rapoartele comisiilor:
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură şi administrarea domeniului public şi privat;
- pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor;
- de servicii publice, comerţ şi relaţii cu cetăţenii;
În baza prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu completările şi
modificările ulterioare, Ordinului nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor
Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi ale Legii nr. 92/2007 privind serviciile de
transport public local;
Proiectul de hotărâre a fost adus la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Primăriei Municipale Miercurea-
Ciuc, timp de 30 de zile, în conformitate cu prevederile art. 6 alineatele 1) şi 2) din Legea nr. 52/2003 privind
transparenţa decizională în administraţia publică;
În temeiul prevederilor art.36, alineatul (2) litera d), alineatul 6) litera a) pct.14, art. 45 alineatul (1), precum şi
art. 115 alineatul (1) litera b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,cu modificările şi
completările ulterioare;.
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în regim
de taxi pe raza municipiului Miercurea – Ciuc, care face parte integrantă din prezenta hotărâre,
împreună cu anexele de la nr. 1 până la nr. 10.
Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziţie contrară se abrogă.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul Szőke
Domokos, Biroul de gospodărire, servicii publice şi transport public local din cadrul aparatului de
specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică :
a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
b) Primarului municipiului;
c) Viceprimarului Szőke Domokos;
d) Biroului de gospodărire, servicii publice şi transport public local din cadrul aparatului de
specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.
e) Camerelor taximetriştilor din Miercurea-Ciuc.
Miercurea-Ciuc, la 25 aprilie 2008.
Preşedintele şedinţei Contrasemnează-secretar
VERES EMŐKE PAIZS GYÖNGYI JULIÁNNA
1
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.