HCL 3/2009 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2009 pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA-CIUC
HOTĂRÂREA Nr.3/2009
privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2009 pentru aparatul de
specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit la şedinţa ordinară din 30 ianuarie 2009;
Având în vedere Raportul de specialitate Nr.17509/2008 al Compartimentului de resurse umane şi
salarizare, respectiv Expunerea de motive nr.17510/2008 a primarului, prin care se propune aprobarea
Planului de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2009 pentru aparatul de specialitate al primarului
municipiului Miercurea-Ciuc;
Văzând rapoartele comisiilor:
- pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor;
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi
privat;
Având în vedere prevederile art. 23 alin. (2) lit. b), respectiv alin. (4) din Legea nr.188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 36 alin. (2), lit. a), alin. (3) lit. b), precum şi art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1), lit. b) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Planul de ocupare a funcţiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Miercurea-Ciuc, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului Miercurea-
Ciuc şi Compartimentul de resurse umane şi salarizare din cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Miercurea-Ciuc.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
b) Primarului municipiului;
c) Compartimentului de resurse umane şi salarizare.
Preşedintele şedinţei,
Orbán Zsolt
Contrasemnează-secretar,
Paizs Gyöngyi Juliánna
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.