HCL 197/2007 adoptată
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 1 / 2007 privind aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2007 move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA – CIUC
H O T Ă R Â R E A Nr. 197/2007
pentru modificarea Hotărârii nr. 1 / 2007 privind aprobarea Bugetului de venituri şi
cheltuieli pe anul 2007
Consiliul Local al Municipiului Miercurea - Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 30
noiembrie 2007;
Având în vedere Raportul nr.16270 /2007 al Direcţiei economice, prin care se propune unele
rectificări şi modificări în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2007;
Văzând Rapoartele comisiilor :
- de studii, prognoze economico sociale , buget finanţe, administrarea domeniului public şi
privat, agricultură;
- pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor
şi libertăţilor cetăţenilor;
Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.134 /19 noiembrie 2007, cu privire la
rectificarea bugetului de stat pe anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
Ţinând cont de prevederile art.2,4,5,16,18, şi 19 din Hotărârea nr.1/2007 a Consiliului Local
al Municipiului Miercurea-Ciuc, privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul
2007, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.20, alineatul (1), lit. (c) şi art. 36 alineatul (2) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), precum şi art. 45, alin. (2), lit.
a), art. 115 alineatul (1), litera b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată;
HOTĂRĂŞTE
Art.I (1) Alineatul (4) al art.15 din Hotărârea nr.1/2007 privind aprobarea bugetului de
venituri şi cheltuieli, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum
urmează:
“(4) Din sumele reutilizate cu titlu de subvenţie pentru producţia realizată în anul 2007,
se vor achita subvenţiile rămase neachitate în perioada 2001-2003 în valoare de 801 893
lei “.
(2) Se aprobă completarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2007, conform anexei
nr. l, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Se aprobă modificarea Listei lucrărilor de investiţii, care se modifică conform anexei nr.
2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(4) Se aprobă modificarea bugetelor centralizate al instituţiilor publice şi al activităţilor
finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2007, care se modifică conform
anexelor nr. 3 şi 4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(5) Se aprobă modificarea Listei lucrărilor de investiţii centralizat al instituţiilor publice şi al
activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2007, care se modifică
conform anexei nr. 5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(6) Se aprobă modificarea Listei lucrărilor de
investiţii finanţate din fondul de rulment,
conform anexei nr.6 , care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. II Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul
municipiului Ráduly Róbert Kálmán, Biroul de investiţii şi achiziţii publice şi Direcţia
economică, Serviciul financiar-contabil, din cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Miercurea-Ciuc.
Art. III Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita;
- Biroului de investiţii şi achiziţii publice;
- Direcţiei economice, Serviciului financiar-contabil ;
- Asociaţiei de Sport Ciuc;
- Biroului de gospodărire, servicii publice ;
- Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita;
- Muzeului Secuiesc al Ciucului ;
Miercurea-Ciuc, 30 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI Contrasemnează-secretar
LŐRINCZ CSILLA Paizs Gyöngyi Juliánna
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.