HCL 162/2008 adoptată
Hotărâre pentru modificarea art.1 al Hotărârii Nr.4/2007 privind aprobarea modificării organigramei şi a statului de funcţii al Muzeului Secuiesc al Ciucului - Csíki Székely Múzeum move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA-CIUC
HOTĂRÂREA 162/2008
pentru modificarea art.1 al Hotărârii Nr.4/2007 privind aprobarea modificării organigramei şi a
statului de funcţii al Muzeului Secuiesc al Ciucului - Csíki Székely Múzeum
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit la şedinţa ordinară din 31 octombrie 2008;
Având în vedere Raportul nr. 15413/2008 al Serviciului comunicare, integrare europeană şi managementul
proiectelor, întocmit în baza Raportului de specialitate al Muzeului Secuiesc al Ciucului-Csíki Székely Múzeum
nr. 116/2008, prin care se propune modificarea organigramei şi a statului de funcţii al Muzeului Secuiesc al
Ciucului;
Văzând rapoartele comisiilor:
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat;
- pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură şi oraşe înfrăţite;
- pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor;
Având în vedere prevederile art. 14 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Muzeului Secuiesc al
Ciucului-Csíki Székely Múzeum din municipiul Miercurea–Ciuc, aprobat prin Hotărârea nr. 139/1994 a
Consiliului Local Municipal Miercurea–Ciuc, privind înfiinţarea Muzeului Secuiesc al Cicului–Csíki Székely
Múzeum din municipiul Miercurea-Ciuc şi Hotărârile Consiliului Local Municipal nr. 188/2006, nr. 4/2007 şi
25/2008;
Văzând prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 311/2003 privind muzeele şi colecţiile publice,
republicată;
În conformitate cu prevederile art. 8 ale Ordonanţei Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi
al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi
personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor
de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum
şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat
prin legi speciale;
În temeiul art. 36 alin. (2), lit. a) şi alin. (3), lit. b), precum şi art. 45 alin. (2), şi art. 115 alin. (1), lit. b) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.I. Se aprobă modificarea art.1 din Hotărârea nr.4/2007 privind modificarea organigramei şi a statului de
funcţii al Muzeului Secuiesc al Ciucului-Csíki Székely Múzeum din municipiul Miercurea–Ciuc, conform
anexelor nr.1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta, după cum urmează:
În cadrul Organigramei
Schimbarea denumirii unor secţii astfel:
a) Secţia de istorie în Secţia de istorie şi istoria artei;
b) Secţia de fototecă în Secţia de fototecă-PR;
În statul de funcţii:
1.Înfiinţarea următoarelor posturi:
a) 1 post de muzeograf treapta II în cadrul secţiei de istorie şi istoria artei;
b) 1 post de muzeograf treapta II în cadrul secţiei de fototecă-PR;
2.Transformarea
a) postului de muzeograf treapta II în postul de conservator treapta II – în cadrul secţiei de
arheologie;
b) postului de muzeograf treapta II în postul de conservator debutant în cadrul secţiei de arheologie;
c) postului de contabil şef treapta I în contabil treapta I;
Art. II Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul Antal Attila şi
Muzeul Secuiesc al Ciucului-Csíki Székely Múzeum din municipiul Miercurea-Ciuc.
Art. III. Prezenta hotărâre se comunică:
1
a) Instituţiei Prefectului judeţului Harghita.
b) Primarului municipiului ;
c) Viceprimarului Antal Attila;
d) Direcţiei economice;
e) Serviciului de comunicare, integrare europeană şi managementul proiectelor;
f) Muzeului Secuiesc al Ciucului-Csíki Székely Múzeum din municipiul Miercurea–Ciuc.
Miercurea-Ciuc, 31 octombrie 2008.
Preşedintele şedinţei
FÜLÖP ÁRPÁD-ZOLTÁN
Contrasemnează-secretar
PAIZS GYÖNGYI JULIÁNNA
2
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.