Miercurea Ciuc › 29 octombrie 2009

HCL 140/2009 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Bilanţului energetic pentru sistemul de alimentare centralizată cu căldură în municipiul Miercurea-Ciuc, şi a pierderilor tehnologice ale sistemului move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA-CIUC HOTĂRÂREA Nr.140/2009 privind aprobarea Bilanţului energetic pentru sistemul de alimentare centralizată cu căldură în municipiul Miercurea-Ciuc, şi a pierderilor tehnologice ale sistemului Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 25 septembrie 2009; Având în vedere Raportul nr. 58.831/2009 al Serviciului energetic de gospodărire servicii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc şi documentaţia întocmită de SC Global Energy Services SRL; - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; În conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006 – a serviciilor comunitare de utilităţi, Legii nr. 325/2006 – a serviciului public de alimentare cu energie termică, Ordonanţa nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, modificată prin Ordonanţa nr. 13/2009 privind modificarea ordonanţei 36/2006, Ordinul preşedintelui ANRE şi ANRSC 21/514 din 2006 privind Metodologia de stabilire a preţurilor locale de referinţă şi a sumelor necesare pentru compensarea combustibilului folosit pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, cu modificările şi completările ulterioare; Proiectul de hotărâre a fost adus la cunoştinţa publicului prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, conform art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică; În temeiul art. 36, alin. (2), lit. b) şi d), alin. (4), lit. a) şi alin. (6) pct.14, art. 45, alin. (2), art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă “Bilanţul energetic pentru sistemul de alimentare centralizată cu căldură în municipiului Miercurea-Ciuc”, elaborată de SC GLOBAL ENERGY SERVICES SRL Bucureşti, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă pierderea totală de energie termică peste pierderea tehnologică admisă ca fiind de 23,8%. Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, Serviciul energetic de gospodărire servicii publice şi S.C. GOSCOM S.A. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita; b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc; c) Serviciul energetic de gospodărire servicii publice; d) ANRSC Bucureşti; e) S.C. GOSCOM S.A. Miercurea-Ciuc, la 25 septembrie 2009. Preşedintele şedinţei Csucsi András Róbert Contrasemnează-secretar Paizs Gyöngyi Juliánna

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro