Miercurea Ciuc › 29 octombrie 2009

HCL 134/2009 adoptată

Hotărâre privind aprobarea trecerii, din domeniul privat al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniul public al acestuia, a unui teren, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, P-ţa Libertăţii nr. 18 move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA-CIUC HOTĂRÂREA Nr.134/2009 privind aprobarea trecerii, din domeniul privat al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniul public al acestuia, a unui teren, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, P-ţa Libertăţii nr. 18 Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 25 septembrie 2009; Având în vedere Raportul nr.11482/2009 al Compartimentului concesiuni, închirieri şi evidenţa patrimoniului din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc; Văzând rapoartele comisiilor: - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat, În conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor; Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, ulterior completată şi modificată; În temeiul prevederilor art. 36, alin.(2), lit.c), alin.(5), art.45 alin.(3), art.115, alin.(1), lit.b). şi art.120 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă trecerea, din domeniul privat al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniul public al acestuia, a terenului în suprafaţă de 5.110 mp, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, P-ţa Libertăţii nr.18, înscris în Cartea Funciară nr.5764/N a localităţii Miercurea-Ciuc, sub nr. cadastral 7017. Art.2. Se aprobă completarea Inventarului domeniului public al municipiului Miercurea-Ciuc cu poziţia nr.1154, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului, prin Compartimentul concesiuni, închirieri şi evidenţa patrimoniului din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita; b) Primarului Municipiului Miercurea-Ciuc; c) Compartimentului concesiuni, închirieri şi evidenţa patrimoniului; d) Direcţiei economice - Serviciul financiar contabil. Miercurea-Ciuc, 25 septembrie 2009. Preşedintele şedinţei Csucsi András Róbert Contrasemnează - Secretar Paizs Gyöngyi Julianna

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro