HCL 113/2009 adoptată
Hotărâre privind aprobarea dării în folosinţă gratuită a unei locomotive, din patrimoniul privat al municipiului Miercurea-Ciuc, în favoarea Comunei Ghimeş Făget, judeţul Bacău move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
MIERCUREA-CIUC
HOTĂRÂREA Nr. 113/2009
privind aprobarea dării în folosinţă gratuită a unei locomotive, din patrimoniul privat al
municipiului Miercurea-Ciuc, în favoarea Comunei Ghimeş Făget, judeţul Bacău
Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 24 iulie 2009;
Având în vedere cererea nr.8349/2009 depusă de Primăria Ghimeş Făget, judeţul Bacău, prin care solicită
darea în folosinţă gratuită a locomotivei aflată la ştrandul Jigodin-Băi, precum şi Raportul nr.9486/2009 al
Compartimentului concesiuni, închirieri şi evidenţa patrimoniului din cadrul aparatului de specialitate al
primarului municipiului Miercurea-Ciuc;
Văzând rapoartele comisiilor:
- administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor;
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi
privat;
În conformitate cu art.4 şi art.17 al Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 36 alin.(2) lit.c) şi alin.(5), art. 45 alin.(3) şi art.115 alin.(1) lit.b) precum şi art.124 din Legea
nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1) Se aprobă darea în folosinţă gratuită a unei locomotive, din domeniul privat al municipiului
Miercurea-Ciuc, în favoarea Comunei Ghimeş Făget, judeţul Bacău, pe o perioadă de 5 ani.
(2) Bunul mobil figurează sub număr inventar/cod 300001102, cu o valoare de inventar de 1.000,00 lei.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire se însărcinează primarul municipiului, prin Compartimentul concesiuni,
închirieri şi evidenţa patrimoniului din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului
Miercurea-Ciuc.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
a)Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
b)Primarului municipiului Miercurea-Ciuc;
c)Direcţiei economice-Serviciului financiar contabil,
d)Consiliului Local Ghimeş Făget, judeţul Bacău.
Miercurea-Ciuc, la 24 iulie 2009.
Preşedintele şedinţei
Fülöp Árpád-Zoltán
Contrasemnează – secretar
Paizs Gyöngyi Juliánna
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.