HCL 109/2009 adoptată
Hotărâre privind aprobarea transferului serviciilor şi activităţilor de asistenţă medicală comunitară exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară organizat ca Serviciu public în su move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
MIERCUREA-CIUC
HOTĂRÂREA Nr. 109/2009
privind aprobarea transferului serviciilor şi activităţilor de asistenţă medicală comunitară exercitate de
Ministerul Sănătăţii Publice către Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară organizat ca
Serviciu public în subordinea Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 24 iulie 2009;
Analizând Raportul de specialitate Nr.9974/2009 al Compartimentului resurse umane şi salarizare, respectiv
Expunerea de motive nr.9975/2009 a primarului, prin care se propune aprobarea transferului serviciilor şi
activităţilor de asistenţă medicală comunitară exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice, către Serviciul Public de
Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară;
Văzând Protocolul nr.60458/29.06.2009 încheiat între Direcţia de Sănătate Publică şi Primarul municipiului.
Văzând rapoartele comisiilor :
- pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor ;
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat ;
Văzând Hotărârea nr.98/2009 a Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc, privind aprobarea modificării Statului
de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, începând cu data de 1 iunie 2009;
Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.162/2008 şi a Hotărârii Guvernului nr.56/2009;
În temeiul art. 36 alin.(2), lit. d) , art. 45 alin.(3), şi art. 115 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă transferul serviciilor şi activităţilor de asistenţă medicală comunitară exercitate de Ministerul
Sănătăţii Publice către Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară organizat ca Serviciul public în
subordinea Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc
Art.2. Se aprobă modificarea organigramei şi statului de funcţii al Serviciul Public de Asistenţă Socială şi
Autoritate Tutelară prin înfiinţarea Serviciului public de asistenţă medicală cu 24 posturi, în vederea preluării
medicilor, asistenţilor medicali din cabinetele medicale şcolare, a asistenţilor medicali comunitari şi a mediatorului
sanitar, conform anexelor nr.1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.3. Finanţarea cheltuielilor de personal se suportă potrivit legii de la bugetul local din sumele transferate de la
bugetul de Stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii conform H.G. nr.56/2009;
Art.4. Prezenta Hotărâre se comunică:
a)Instituţiei Prefectului judeţului Harghita;
b)Primarului municipiului;
c)Direcţiei economice;
d)Serviciului public de asistenţă socială şi autoritate tutelară;
e)Comp.resurse umane şi salarizare.
Miercurea-Ciuc, la 24 iulie 2009.
Preşedintele şedinţei
Fülöp Árpád-Zoltán
Contrasemnează–secretar
Paizs Gyöngyi Juliánna
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.