Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2023, aplicabile la nivelul Municipiului Medgidia
rbanism, lucrări publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice, arhitectură și urbanism(Comisia B), al Comisiei pentru probleme de administrație publică locală,…
Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unor imobile situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 1.433/15.01.2026
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, lu…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren în suprafață de 5562 mp, aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 103237 și înscris în Cartea Funciară Nr. 103237, situat în intravilanul mun. Medgidia, str. Progresului, nr. FN, Lot 1, jud. Constanța
023, întocmit de S.C. ROSA TRADE International S.R.L. Constanța, prin care s-a stabilit valoarea de piață abordată prin metoda comparației directe; - Referatul D.G.D.P.P. și al …
Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unui imobil – teren situat pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 12875/28.11.2022
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A), cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 345, în suprafață de 527 mp, identificat cu numărul cadastral 114516
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 324, în suprafață de 536 mp, identificat cu numărul cadastral 114495
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unor imobile situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 31567/08.08.2024
lic și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, lucrări publice, protecția me…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 341, în suprafață de 526 mp, identificat cu numărul cadastral 114512
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 198/2022 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unor imobile – terenuri situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, în sensul radierii poziției nr. 9 din Anexa la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 11367/17.10.2022
dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A), cel al Comisiei pentru proble…
Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unor imobile situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 50.671/12.12.2025
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, lu…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 358, în suprafață de 580 mp, identificat cu numărul cadastral 114529
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 337, în suprafață de 670 mp, identificat cu numărul cadastral 114508
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 347, în suprafață de 526 mp, identificat cu numărul cadastral 114518
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre privind inițierea procedurii de vânzare a imobilului teren intravilan aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, în suprafață de 300 mp din acte și 307 mp din măsurători, situat în municipiul Medgidia, str. Panseluțelor, nr. 16, jud. Constanța, având număr cadastral 110934, în condițiile art. 364 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare
piului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, lucrări publice, protecția mediului, conservarea monumen…
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI ȘI VALORIFICAREA TERENURILOR NEUTILIZATE DIN MUNICIPIUL MEDGIDIA, JUDEȚUL CONSTANȚA ”
ramului Regional 2021-2027, Obiectiv de politică 2 - O Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon care trece la o economie cu zero emisii de carbon, prin pr…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 317, în suprafață de 547 mp, identificat cu numărul cadastral 114488
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unor imobile situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 42332/09.10.2025
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 320, în suprafață de 547 mp, identificat cu numărul cadastral 114491
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 308, în suprafață de 703 mp, identificat cu numărul cadastral 114479
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilului teren – LOT 309, în suprafață de 556 mp, identificat cu numărul cadastral 114480
ministrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, luc…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.