Consiliul Local aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia. Acest lucru înseamnă că se reorganizează echipele, se schimbă posturi și poate apar sau dispar funcții, potrivit necesităților spitalului, decât clarificate în hotărâre. Pentru locuitori, decizia poate afecta bugetul local și programul spitalului, inclusiv cum și când se vor ocupa posturile, cu impact asupra serviciilor medicale oferite în oraș.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021, conform Anexelor nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții ale
Spitalului Municipal Medgidia
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia,
strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară
convocată în data de 30 iunie 2021,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 92/18.06.2021 și inițiativa exprimată în referatul
de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 15833/14.06.2021;
- raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Sănătate și
Securitate în Muncă, înregistrat sub nr. 15313/07.06.2021;
- adresa nr. 6543/03.06.2021, a Spitalului Municipal Medgidia, înregistrată
la Primăria Municipiului Medgidia sub nr. 15031/03.06.2021;
- Hotărârea Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Medgidia nr.
31/03.06.2021;
- raportul de specialitate al Spitalului Municipal Medgidia, înregistrat sub nr.
6542/03.06.2021;
- H.C.L. Medgidia nr. 62/2010 privind transferul către Consiliul Local
Medgidia a managementului asistenței medicale acordată în Spitalul
Municipal Medgidia;
- Titlul VII – Spitale din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 22 din O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții
și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile
administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 15 și 16 din Anexa la H.G. nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor
metordologice de aplicare a O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul
ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății
către autoritățile administrației publice locale;
- O.M.S. nr. 910/2010 privind aprobarea modelului protocolului de predare-
preluare între Direcțiile de Sănătate Publică Județene și a Municipiului
București și autoritățile administrației publice locale și Primăria Municipiului
București în vederea transferului managementului asistenței medicale a
unităților sanitare publice;
- O.U.G. nr. 48/2010 pentru modificarea și completarea unor acte
normative din domeniul sănătății, în vederea descentralizării;
- O.M.S. nr. 1224/2010 privind aprobarea normativelor de personal pentru
asistența medicală prespitalicească, precum și pentru modificarea și
completarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1778/2006 privind
aprobarea normativelor de personal;
- O.M.S. nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de
muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unități sanitare, cu
modificările și completările ulterioare;
- O.M.S. nr. 834/2011 privind aprobarea Criteriilor pentru clasificarea pe
categorii a unităților și subunităților sanitare, stabilirea nivelului de
salarizare pe grade pentru personalul cu funcții de conducere, precum și
funcțiile care beneficiază de un număr de clase suplimentare față de
salariul de bază;
- prevederile Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- O.M.S. nr. 1301/2007 pentru aprobarea Normelor privind funcționarea
laboratoarelor de analize medicale, cu modificările și completările
ulterioare;
- prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și
completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de administrație
publică locală, juridică și de disciplină, respectarea drepturilor și libertăților
cetățenilor(Comisia C);
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 16348/17.06.2021, al
compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor
Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și (2) lit. a), coroborate cu cele ale
alin. (3) lit. c), alin. (14), ale art. 139 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 5 lit. ee),
precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 – Se aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții ale
Spitalului Municipal Medgidia, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în
bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021, conform Anexelor nr. 1 și 2, care fac
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va realiza de către
Spitalul Municipal Medgidia pentru numărul total de posturi de 486 aprobate, din
care 470 de posturi vor fi finanțate de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate
Constanța, iar 16 posturi vor fi finanțate de la Bugetul de Stat, prin Ministerul
Sănătății.
Art. 3 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului
Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului
Medgidia, Serviciului Resurse Umane, Sănătate și Securitate în Muncă și Spitalului
Municipal Medgidia, în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului
informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea in Monitorul Oficial
Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 18 voturi pentru din totalul de 18 consilieri
prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție.
Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar
ședință; 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Serviciu Resurse Umane, Sănătate și
Securitate în Muncă, 1 ex. Spital Municipal Medgidia, 1 ex. Compartiment Informatică.
NR. 90 MEDGIDIA, 30 iunie 2021
Contrasemnează:
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL,
………………………
……………………… Melania SOLOMON
Niculae PĂUN
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.