27 aprilie 2023 · Inițiator: Primarul municipiului Medgidia
HCL 73/2023 Medgidia adoptată
Trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Medgidia a unor bunuri, având valoarea totală de inventar de 1.526.791,47 lei, în vederea casării
Pe scurt
Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Medgidia a unor bunuri cu valoare totală de inventar 1.526.791,47 lei pentru a fi casate. În practică, asta înseamnă că respectivele bunuri nu mai sunt de folosință publică, iar municipalitatea poate să le scoată din uz și să le anuleze, cu impact asupra fondurilor locale (mai puțini bani investiți în general) și să le înlocuiască sau să le valorifice conform procedurilor legale. Rezultatul efectiv pentru locuitori: nu se precizează termene sau zone afectate, dar poate genera economii/fluxuri de bani prin vânzare sau casare, în cadrul bugetului local.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Medgidia a bunurilor identificate în Anexa nr. 1 la raportul de specialitate nr. 4803/07.04.2023, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având valoarea totală de inventar de 1.526.791,47 lei, în vederea casării și valorificării
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 73 din 2023 a Consiliului Local Medgidia
Titlu oficial
Hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Medgidia a unor bunuri, având valoarea totală de inventar de 1.526.791,47 lei, în vederea casării
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Medgidia a unor
bunuri, având valoarea totală de inventar de 1.526.791,47 lei, în vederea casării
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada
Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară convocată în data de
27 aprilie 2023,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 73/13.04.2023 și inițiativa exprimată în referatul de
aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 11811/13.04.2023;
- raportul de specialitate al D.G.D.P.P. Medgidia, înregistrat sub nr.
4803/07.04.2023;
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului
de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care
alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale;
- prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată(r4), cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea
activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului
privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu
modificările și completările ulterioare;
- prevederile Ordinului Ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru
aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de
natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
- prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active
corporale şi necorporale, republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 864 din Codul civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009,
republicat(r1), cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 344/2012 pentru modificarea anexei nr. 4 la
Hotărârea Guvernului nr. 904/2002 privind atestarea domeniului public al
judeţului Constanţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul
Constanţa;
- prevederile art. 41 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu modificările și
completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare
economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al
municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A);
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 11818/13.04.2023, al compartimentului
relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind
transparența decizională în administrația publică, republicată(r1), cu modificările
și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (14), ale art. 361 alin. (2)
și (3), precum și celor ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1 – Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T.
Medgidia a bunurilor identificate în Anexa nr. 1 la raportul de specialitate nr.
4803/07.04.2023, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având valoarea totală
de inventar de 1.526.791,47 lei, în vederea casării și valorificării.
Art. 2 – Se încredințează Primarul municipiului Medgidia, cu sprijinul Direcției
economice și D.G.D.P.P., în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, cu
respectarea actelor normative în materie.
Art. 3 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului
Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia, Direcției
economice și D.G.D.P.P., în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului
informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 17 voturi pentru din totalul de 17 consilieri prezenţi
la ședință și 18 consilieri în funcție.
Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex. dosar
hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Direcția economică, 1 ex. D.G.D.P.P., 1 ex. Compartiment Informatică.
NR. 73 MEDGIDIA, 27 aprilie 2023
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
………………………
Adrian-Denis SCABATURA
………………………
Melania SOLOMON
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.