Medgidia › 12 februarie 2024

HCL 30/2024 adoptată

Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Poliției Locale a municipiului Medgidia, pentru anul 2024

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL MEDGIDIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Poliției Locale a municipiului Medgidia, pentru anul 2024 Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință extraordinară convocată în data de 12 februarie 2024, Având în vedere: - proiectul de hotărâre nr. 30/08.02.2024 și inițiativa exprimată în referatul de aprobare al viceprimarului municipiului Medgidia nr. 5957/08.02.2024; - raportul de specialitate al Direcției economice, înregistrat sub nr. 5810/08.02.2024; - adresa nr. 133/08.02.2024, înregistrată sub nr. 5798/08.02.2024, a Poliției Locale Medgidia, privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024; - nota de fundamentare a Poliției Locale Medgidia, înregistrată sub nr. 132/08.02.2024; - Legea nr. 421/2023 a bugetului de stat pe anul 2024; - Legea nr. 422/2023 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024; - Hotărârea Consiliului Local nr. 29/12.02.2024 privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia pentru anul 2024; - prevederile art. 19 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 138 alin. (4) și (5) din Constituția României(republicată în 2003); - prevederile art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - prevederile art. 39 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), art. 84, art. 87 alin. (1), (2) și (3), art. 88 și art. 105 alin. (1) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu modificările și completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A); - raportul de specialitate înregistrat sub nr. 6015/09.02.2024, al compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 – (1) Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Poliției Locale a municipiului Medgidia, pentru anul 2024, în valoare totală de 8.758.200 lei, conform Anexei nr. 1 – Bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2024, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole și la cheltuieli pe capitole, titluri și articole de cheltuieli și subcapitole, bugetul de funcționare, bugetul de dezvoltare și Anexei nr. 2 – Lista obiectelor de investiții pe anul 2024 cu finanțare parțială sau integrală de la bugetul local. (2) Anexele nr. 1 și 2 menționate la alin. (1) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 – (1) Se încredințează primarul municipiului Medgidia, prin Direcția economică și Poliția Locală Medgidia, în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, cărora le revine întreaga responsabilitate în ceea ce privește corectitudinea datelor și respectarea legislației financiare în vigoare. (2) Legalitatea, responsabilitatea fundamentării și corectitudinea întocmirii documentației în susținerea hotărârii revin persoanelor semnatare, în calitate de specialiști ce au întocmit și susținut proiectul de hotărâre. Art. 3 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia, Poliției Locale Medgidia și Direcției economice, în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local. Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 16 voturi pentru din totalul de 16 consilieri prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție. Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Poliția Locală Medgidia, 1 ex. Direcția economică, 1 ex. Compartiment Informatică. NR. 30 MEDGIDIA, 12 februarie 2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează: SECRETAR GENERAL,  ……………………… Constantin ZISU  ……………………… Melania SOLOMON

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-medgidia.ro