27 noiembrie 2025 · Inițiator: Primarul municipiului Medgidia, Valentin VRABIE
HCL 280/2025 Medgidia adoptată
Aprobarea repartizării unei unități locative aflată în administrarea D.G.D.P.P
Pe scurt
Consiliul Local aprobă repartizarea unei locuințe sociale disponibile în municipiul Medgidia, aflată în administrarea Direcției de Gestionare a Dezvoltării și a Programei pentru Platforma (D.G.D.P.P.). Decizia înseamnă că o persoană sau familie eligibilă va primi această unitate locativă, iar termenele, condițiile și lista de priorități rămân în vigoare potrivit regulamentelor existente; locuința va fi alocată din fondul locativ de stat/creat în proiect, în cadrul normelor legale. Va exista posibilitatea ca în viitor să se inregistreze plata chiriei, întreținere sau alte obligații aferente, conform reglementărilor în vigoare, iar locuința va fi ocupată de către beneficiar în conformitate cu lista de priorități aprobată pentru 2025.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă repartizarea unității locative situată în municipiul Medgidia, str. , județul Constanța, doamnei [NUME] aflată la poziția nr. 5 în Lista de priorități pentru locuințe sociale și a celor construite din fondul locativ de stat din municipiul Medgidia, pe anul 2025
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 280 din 2025 a Consiliului Local Medgidia
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea repartizării unei unități locative aflată în administrarea D.G.D.P.P.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea repartizării unei unități locative
aflată în administrarea D.G.D.P.P.
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia,
strada Decebal, numărul 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară
convocată în data de 27 noiembrie 2025,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 286/14.11.2025 și inițiativa exprimată în referatul
de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 47.078/14.11.2025;
- raportul de specialitate al D.G.D.P.P., înregistrat sub nr.
46.877/13.11.2025;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 30/28.02.2022 privind aprobarea actualizării
Regulamentului comisiei de evaluare și repartizare a locuințelor sociale și
din fondul locativ de stat în municipiului Medgidia;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 61/27.03.2025 privind aprobarea listei de
priorități pentru repartizarea locuințelor sociale și a celor construite din
fond locativ de stat din municipiul Medgidia, județul Constanța, pentru
anul 2025;
- adresa D.G.D.P.P. nr. 46.875/13.11.2025 privind existența unor locații
libere situate în muncipiul Medgidia;
- referatul comisiei responsabile cu analizarea cererilor privind locuințele
sociale și din fondul locativ de stat, înregistrat sub nr. 46.876/13.11.2025,
cu propunerea de repartizare a unei unități locative devenită disponibilă;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea
Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii
locuinţei nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 41 și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată(r2), cu modificările și completările ulterioare; avizul Comisiei
pentru probleme de dezvoltare economico – socială, buget, finanțe,
administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și
agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de învățământ,
sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social – culturale și
culte(Comisia D);
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 47.016/14.11.2025, al
Compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor
Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și (2) lit. c) și d), coroborate cu cele
ale alin. (6) lit. b) și alin. (7) lit. q), ale art. 362 alin. (1), precum și ale art. 196 alin.
(1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1 – Se aprobă repartizarea unității locative situată în municipiul
Medgidia, str. , județul
Constanța, doamnei [NUME] aflată la poziția nr. 5 în Lista de priorități
pentru locuințe sociale și a celor construite din fondul locativ de stat din municipiul
Medgidia, pe anul 2025.
Art. 2 – Se mandatează Primarul municipiului Medgidia, domnul [NUME], să semneze contractul de închiriere.
Art. 3 – Chiria pentru unitatea locativă repartizată se va percepe conform
actelor normative adoptate la nivel local, coroborate cu actele normative în materie.
Art. 4 – Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, își încetează
aplicabilitatea orice alte prevederi contrare.
Art. 5 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului
Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului
Medgidia și D.G.D.P.P., în vederea ducerii la îndeplinire, precum și Compartimentului
informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial
Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 19 voturi pentru din totalul de 19 consilieri
prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție.
Red. în 6 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța, 1 ex. dosar ședință, 1 ex.
dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. D.G.D.P.P., 1 ex. Compartiment Informatică.
NR. 280 MEDGIDIA, 27 noiembrie 2025
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Contrasemnează:
……………………… SECRETAR GENERAL,
Tănase CÎJU
………………………
Melania SOLOMON
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.