HCL 261/2024 adoptată
Hotărâre pentru aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului teren intravilan în suprafață de 1000 mp, aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 110868 și înscris în Cartea Funciară Nr. 110868, situat în intravilanul mun. Medgidia, str. Silozului, nr. 109 B, Lot 3/1, jud. Constanța
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului teren intravilan
în suprafață de 1000 mp, aflat în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificat cu
număr cadastral 110868 și înscris în Cartea Funciară Nr. 110868, situat în intravilanul
mun. Medgidia, str. Silozului, nr. 109 B, Lot 3/1, jud. Constanța
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada
Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară convocată în data de 16
decembrie 2024,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 268/05.12.2024 și inițiativa exprimată în referatul de
aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 48048/04.12.2024;
- raportul de specialitate al D.G.D.P.P., înregistrat sub nr. 46935/26.11.2024;
- extrasul de carte funciară nr. 334883/21.11.2024, privind imobilul compus din
teren intravilan în suprafață de 1000 mp, proprietate privată a Municipiului
Medgidia, identificat cu număr cadastral 110868, înscris în Cartea Funciară nr.
110868 Medgidia, situat în mun. Medgidia, str. Silozului, nr. 109 B, Lot 3/1, jud.
Constanța, cu acces din str. Dezrobirii;
- referatul D.G.D.P.P. și al Compartimentului juridic, înregistrat sub nr.
46930/26.11.2024;
- prevederile art. 363 alin. (2) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 41 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu modificările și
completările ulterioare; avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare economico
– socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului,
servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de
amenajarea teritoriului și urbanism, lucrări publice, protecția mediului,
conservarea monumentelor istorice, arhitectură și urbanism(Comisia B);
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 48341/05.12.2024, al compartimentului
relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind
transparența decizională în administrația publică, republicată(r1), cu modificările
și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și (2) lit. c), coroborate cu cele ale alin. (6)
lit. b), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1 – Se aprobă oportunitatea vânzării prin licitație publică a imobilului teren
intravilan în suprafață de 1000 mp, categoria de folosință curți construcții, aflat în domeniul
privat al municipiului Medgidia, identificat cu număr cadastral 110868 și înscris în Cartea
Funciară Nr. 110868, situat în mun. Medgidia, str. Silozului, nr. 109 B, Lot 3/1, jud.
Constanța, cu acces din str. Dezrobirii.
Art. 2 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul
municipiului Medgidia și D.G.D.P.P.
Art. 3 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului
Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia și
D.G.D.P.P., în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru
a fi adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 18 voturi pentru și 1 vot abținere(domnul consilier
local Drăghiceanu Bogdănel-Visarion) din totalul de 19 consilieri prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție.
Red. în 6 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța, 1 ex. dosar ședință, 1 ex. dosar
hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. D.G.D.P.P., 1 ex. Compartiment Informatică.
NR. 261 MEDGIDIA, 16 decembrie 2024
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Contrasemnează:
……………………… SECRETAR GENERAL,
Marian-Valentin ANTON
………………………
Melania SOLOMON
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.