28 februarie 2023 · Inițiator: Primarul municipiului Medgidia

HCL 26/2023 Medgidia adoptată

Hotărâre privind suplimentarea numărului de burse pentru anul școlar 2022 – 2023, care se vor acorda elevilor unităților de învățământ din municipiul Medgidia, județul Constanța

Denumire
Hotărârea nr. 26 din 2023 a Consiliului Local Medgidia
Emitent
Consiliul Local Medgidia
Număr
26 / 2023
Data
28 februarie 2023
Inițiator
Primarul municipiului Medgidia
Localitate
Medgidia, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide să se suplimenteze numărul burselor acordate elevilor din unitățile de învățământ din Medgidia pentru anul școlar 2022-2023. Asta înseamnă că mai mulți elevi vor primi sprijin financiar lunar, conform criteriilor naționale, iar plățile vor respecta termenele stabilite de autoritatea locală. Zorii: nu apar termene exacte în text, dar hotărârea face legătura cu finanțarea publică locală și cu perioadele anului școlar 2022-2023.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă suplimentarea numărului de burse pentru anul școlar 2022 – 2023, care se vor acorda elevilor unităților de învățământ din municipiul Medgidia, județul Constanța, după cum urmează: a) un număr de 7 burse de merit pentru 7 elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu”; b) un număr de 11 burse de ajutor social pentru 11 elevi ai Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”; c) un număr de 3 burse de merit pentru 3 elevi ai Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL MEDGIDIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind suplimentarea numărului de burse pentru anul școlar 2022 – 2023, care se vor acorda elevilor unităților de învățământ din municipiul Medgidia, județul Constanța Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară convocată în data de 28 februarie 2023, Având în vedere: - proiectul de hotărâre nr. 26/10.02.2023 și inițiativa exprimată în referatul de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 4491/09.02.2023; - raportul de specialitate comun al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Medgidia, respectiv Serviciul relații publice, învățământ, sport și Serviciul buget contabilitate, înregistrat sub nr. 4347/08.02.2023; - adresa nr. 240/20.01.2023 a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu”, înregistrată la Primăria Municipiului Medgidia sub nr. 2395/20.01.2023; - adresa nr. 170/30.01.2023 a Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”, înregistrată la Primăria Municipiului Medgidia sub nr. 3203/31.01.2023; - adresa nr. 153/01.02.2023 a Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”, înregistrată la Primăria Municipiului Medgidia sub nr. 3677/03.02.2023; - prevederile Ordinului Ministrului educației nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar; - prevederile art. 82 alin. (1) și (2) și ale art. 105 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile H.G. nr. 1138/2022 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2022 – 2023, și pentru stabilirea termenelor de plată a acestora; - prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al Comisiei pentru probleme de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social – culturale și culte(Comisia D); - raportul de specialitate înregistrat sub nr. 4597/10.02.2023, al compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. a), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 – Se aprobă suplimentarea numărului de burse pentru anul școlar 2022 – 2023, care se vor acorda elevilor unităților de învățământ din municipiul Medgidia, județul Constanța, după cum urmează: a) un număr de 7 burse de merit pentru 7 elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu”; b) un număr de 11 burse de ajutor social pentru 11 elevi ai Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”; c) un număr de 3 burse de merit pentru 3 elevi ai Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”. Art. 2 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se însărcinează Primarul municipiului Medgidia, cu sprijinul Direcției economice, potrivit competențelor legale ce le revin. Art. 3 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia, Serviciului relații publice, învățământ, sport și Direcției economice, în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local. Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 19 voturi pentru din totalul de 19 consilieri prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție. Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. SRPIS, 1 ex. Direcția economică, 1 ex. Compartiment Informatică. NR. 26 MEDGIDIA, 28 februarie 2023 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează: SECRETAR GENERAL,  ……………………… Niculae PĂUN  ……………………… Melania SOLOMON

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-medgidia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă